Alexandra Manea - Cu tine

Cu tine-adorm în gând şi-n vis
Cu tine sunt, ţinându-te de mână.
Şi tot cu tine m-aş trezi, precis,
În orice zi din orice săptămână.

Eşti îngerul demult promis
De gândul bun rostit de-o zână.
O lume-ntreagă-n faţă mi-ai deschis
Şoptindu-mi „Te iubesc!” acum o lună.

Când mă priveşti străbat tărâmul interzis,
Când mă atingi îţi jur că zbor până la lună!
Orice e rău în mine ai ucis
Iubindu-mă un ceas, o zi, o lună...

Doar tu eşti singurul păcat admis,
Iar eu sunt eu numai când suntem dimpreună.
Şi doar cu tine coborând într-un abis
Nu pot să mă transform într-o nebună.

Eşti soarele-mi pe cerul veşnic nins
Cu flori şi raze prevestind doar vreme bună,
Eşti pomul meu cu dulci flori de cais,
Pe care mi le prinzi în păr, cunună.

Când sunt cu tine orişice-i permis:
Să râd, să plâng, s-alerg ca o furtună,
Căci tu, îngerul meu, din cer trimis,
Zâmbeşti şi-mi cânţi mereu în strună.

Ai început să mă citeşti de la cuprins
Acoperind subtil orice lacună.
Povestea noastră cu-ncetul s-a extins
Nu-i doar a mea, căci suntem împreună.

CAM – 04.03.2012

Zavoianu Vali - Glossă

Un ochi râde, unul plânge
Eşti prin viaţă un trecător
Soarta într-un cerc te strânge
Şi te visezi nemuritor.
Un ochi plânge, unul râde
Fericirea, nu există.
Tristă-i faţa lumii hâde
Însăşi viaţa ta e tristă.

De ţi-ai scrie singur soarta
Nu ţi-ai pune-n cale piedici
Şi ai şti să treci de poarta
Lumii fără să te-mpiedici.
Şi puterea lumii-ntreagă
Tu ţi-ai picura-o-n sânge
Cine să te înţeleagă

Un ochi rade, unul plânge.

Stai de mână cu mirarea
Eşti un semn de întrebare
Şi de pierzi cumva cărarea
Rătăcirea ta te doare.
Adevărul nu ştii unde-i
Nici dacă e vindecător
Şi-alegând minciuna umbrei

Eşti prin viată un trecător.

Laşi prea crudele cuvinte
Să-şi arate-ntuneceala
Nu te-nveţi odată minte
Şi repeţi mereu greşeala.
Consecinţa faptei rele
Sufletu-ţi târziu o plânge
Şi atunci cu reci inele

Soarta într-un cerc te strânge.

Şi te-nchini doar pe furtună
Dumnezeu să te ajute
Şi când vine vreme bună
Laşi şi rugi şi crez pierdute.
Şi condamni ipocrizia
Ca un a tot judecător
Fără să-ţi vezi nerozia

Şi te visezi nemuritor.

Lupţi în van cu tine însuţi
Când păcatele îţi dau ghes
Te ascunzi ades în plânsu-ţi
Şi te simţi un neînţeles.
Ştii să ceri dar să dai nu ştii
Şi cu masca ta de gâde
Stai calm în bătaia puştii

Un ochi plânge, unul râde.

Te iubeşti mai mult pe tine
Dar cerşeşti la toţi iubire
Pui condiţii cum îţi vine
Tot sperând la fericire.
Dar făptură efemeră
Azi îţi dau o veste tristă
E o stare pasageră

Fericirea, nu există.

Utopii sunt toate-aceste
Şi invenţii ale tale
Tu le scrii într-o poveste
De minciuni monumentale.
Cum altfel să vezi lumină
Cum altfel să mai poţi râde
Când la tine pe retină

Tristă-i faţa lumii hâde.

Împletiri de surogate
Îţi aşterni frumos în drumul
Care duce din păcate
Doar în sus şi pleci ca fumul.
Te naşti având conştiinţa
Morţii tale; ea există
Trist îţi cauţi nefiinţa

Însăşi viaţa ta e tristă.

Însăşi viaţa ta e tristă
Tristă-i faţa lumii hâde
Fericirea, nu există
Un ochi plânge, unul râde.
Şi te visezi nemuritor
Soarta într-un cerc te strânge
Eşti prin viaţă un trecător
Un ochi râde, unul plânge.

04.03.2012, Zavoianu Vali

Irina Nedelciu - Sunt

Sunt plânsetul din miezul nopţii
Ce îşi alină-n picuri morţii,
Îmi curg în valuri spre izvor
Şi-mi spun, că fără mine mor.

Sunt gustul trist de-amărăciune
Ce l-am cules din ţări străbune
L-am tot filtrat şi preparat
Dar eu de el nu am scăpat.

Sunt un nimic ce se preumblă
Prin lumea ce-mi vorbeşte-n urmă
Mă-mbracă-n vorbe de ocară
De mă gonesc în altă tară.

Sunt ca o umbră călătoare
Îmbrobodită de vioare
Mă pierd în amăgirea lor
Scăldându-mă în mare dor.

Sunt trup de ceaţă fără viaţă
Mă plimb prin anotimp măreaţă
Şi cânt cu umedul în ochi
Despre iubire şi deochi.

Zavoianu Vali - Glossă - exerciţiu

Pe lume ai venit plângând
Te-au prins în braţe ursitori
Trăieşti în zâmbetu-ţi plăpând
Şi semeni zâmbet până mori.

Pe lume ai venit plângând
Şi stai la rând într-un destin
Îţi cauţi drumul până când
Se vede-n zare cer senin.

Te-au prins în braţe ursitori
Dar nu ştii ce ţi-au hărăzit
Visând c-ai aripi şi că zbori
Te-ntorci de unde ai venit.

Trăieşti în zâmbetu-ţi plăpând
Clădind castele de nisip
Trăieşti iubind, trăieşti sperând
Şi viaţa-ţi scrie ani pe chip.

Şi semeni zâmbet până mori
Zâmbindu-i sorţii faci copii
Şi te întrebi de-atâtea ori
Spre unde pleci, de unde vii...

Şi semeni zâmbet până mori
Trăieşti în zâmbetu-ţi plăpând
Te-au prins în braţe ursitori
Pe lume ai venit plângând.

04.03.2012, Zavoianu Vali

Alexandra Manea - Lumină şi întuneric

Noi ne-am născut dintr-un abis,
La fel ca universul,
Atunci când soarta a decis
Să ne rostească versul.

Ne-a făurit cu văi adânci
Şi culmi atât de crude,
Să poposim ba între stânci,
Ba printre hăuri hâde.

Fiinţe pline de contrast,
Azi blânde, mâine rele,
Păşind pe drumul vieţii cast
În ceasurile grele.

Suntem când buni şi iubitori,
Când aprigi la mânie;
Simţim pe rând ba dulci fiori,
Ba furii şi-agonie.

Ne mistuie un foc mocnit
Cu fumul ca o ceaţă
Ce-apoi adoarme ostenit,
Împresurat de gheaţă.

Azi ne scăldăm în ape line
Şi soare blând se-arată,
Înecul ne pândeşte mâine
În marea-nvolburată.

Ne este viaţa un urcuş
Urmat de o cădere,
Ba mângâiere de arcuş,
Ba strigăt de durere.

Am fost, suntem ambivalenţi,
Născuţi în întuneric,
Dintr-o lumină descendenţi
Ai unui vis feeric.

Actori în filmul vieţii, mut,
Păşim cu pasul trist
Şi unicul nostru avut
E-un suflet dualist:

Înger ucis, din cer picat,
Cu glasul stins ce-adjură,
Având iertare şi păcat,
Iubire, dar şi ură.

CAM – 04.03.2012

Zavoianu Vali - Motiv

Iubesc vinul cum iubesc femeia,
Ce de iubire-ţi lasă gust pe buze,
Şi mă îmbăt în câte-o zi, de-aceea,
Ca să mai simt furnicaturi confuze.

Iubesc vinul cum îi iubesc gura,
Dintr-un strop aş bea şi aş mai cere,
Că-i sărutul gurii ei ca mura,
Dulce şi mă-mbată de placere.

Şi când dor mi-e să-mi înec amarul,
Mă ascund departe într-un birt,
Să beau vinul dulce cu paharul,
Şi să uit de tot ce am iubit.

Mirea Roxana Mihaela - Punct.

Am pus demult o virgulă,
Căci sufletul ştia ce simte
Şi te-am primit din nou în aulă,
Ştiam că ce zice nu minte

Şi încă-o virgulă, apoi,
Mă îndemnau ai tăi rătăcitori
Şi aveam încredere în noi
În piesa iubirii eram actori

Şi câte virgule am pus
Şi paranteze şi întrebări,
Cu sufletul plâns şi distrus,
Mai aşteptam ceva schimbări

Şi-am pus recent o virgulă,
Când era cazul pentru un punct,
Din aulă ai făcut neagră celulă
Din floare albă, doar un defunct!

Am pus prea multe virgule
Unde trebuia să fie PUNCT!

(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 04.03.12)

Mirea Roxana Mihaela - A ierta?

Spuneam că orice-ar fi te iert
Căci te iubeam ca o nebună
Că te iubesc şi-acum, e cert
De-aş zice, nu, ar fi minciună

Spuneam că orice-ar fi te iert
Căci a ierta e omeneşte
Dar acum sunt într-un deşert
Şi-s singura ce mai vorbeşte

Spuneam că orice-ar fi te iert
Şi am iertat cât am putut
Deşi atunci nervii mi-au fiert
Tot am luptat şi am zbătut...

Spuneam că orice-ar fi te iert
Căci când iubeşti, totu-i iertare
Dar când văd că eşti incert
Se ofileşte a sufletului floare

(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 04.03.2012)

Zavoianu Vali - Vis de primăvară

Dintr-un vis de primăvară
M-am lăsat uşor să cad
Peste florile de-afară
Peste crengile de brad.
Şi prin ceaţa de pe munte
M-am întruchipat în picuri
Ca să spăl a lumii frunte
Încărcată de nimicuri.
Peste zarea despletită
Cad în zbor către lumină
Primăvara-i pregătită
Într-un zâmbet să revină.
Şi mă prind în braţe fluturi
Ceaţa lumii se ridică
Şi plutesc spre începuturi
Fără lacrimi, fără frică.
Dintr-un vis de primăvară
Las iubirea să răzbată
Peste florile de-afară
Peste lumea asta toată.

03.03.2012, Zavoianu Vali

Radu Adrian Gelu - Iluzie şi amintire...

Iluzie, odată-mi adusei speranţă,
Când şi visul era-n lungă vacanţă,
Crezând că-mi schimbai destinul,
Şi al intrării-n Paradis buletinul...

Nu înţelegeam de ce aşa directă,
Căpruia privire-ţi lucea perfectă,
Ca aştrii iubirii dăruiţi numai mie,
Cu răsăritul de şansă-n armonie...

Dăruit-ai dragostea inimii pustie,
Cu vise şi doruri plutind-n agonie,
Deschzându-i acea aortă fragilă,
Scriind-n cartea iubirii o nouă filă...

Pierdut-n amorul rugului arzând,
Devenii vis fixaţie şi acelaş gând,
Ocupând aorta toată-n amintire,
Lăsat-ai izvor lacrimă-n clipocire...