Alexandra Manea - Lumină şi întuneric

Noi ne-am născut dintr-un abis,
La fel ca universul,
Atunci când soarta a decis
Să ne rostească versul.

Ne-a făurit cu văi adânci
Şi culmi atât de crude,
Să poposim ba între stânci,
Ba printre hăuri hâde.

Fiinţe pline de contrast,
Azi blânde, mâine rele,
Păşind pe drumul vieţii cast
În ceasurile grele.

Suntem când buni şi iubitori,
Când aprigi la mânie;
Simţim pe rând ba dulci fiori,
Ba furii şi-agonie.

Ne mistuie un foc mocnit
Cu fumul ca o ceaţă
Ce-apoi adoarme ostenit,
Împresurat de gheaţă.

Azi ne scăldăm în ape line
Şi soare blând se-arată,
Înecul ne pândeşte mâine
În marea-nvolburată.

Ne este viaţa un urcuş
Urmat de o cădere,
Ba mângâiere de arcuş,
Ba strigăt de durere.

Am fost, suntem ambivalenţi,
Născuţi în întuneric,
Dintr-o lumină descendenţi
Ai unui vis feeric.

Actori în filmul vieţii, mut,
Păşim cu pasul trist
Şi unicul nostru avut
E-un suflet dualist:

Înger ucis, din cer picat,
Cu glasul stins ce-adjură,
Având iertare şi păcat,
Iubire, dar şi ură.

CAM – 04.03.2012