are cineva o inimă de dat? de Dorina Neculce

omul ei de foc mânca
fluturi de hârtie mov
sidefați ochii lui străluceau/soare cu pumnii rotunzi și
nu asta voia dar avea un măr
în loc de inimă din care gustau
zilnic dulceață copiii de nicăieri

știe cineva un cântec de
liniștit copiii care zac în umbre?

are cineva o inimă de dat?

omul de hârtie culegea umbre
pe o faleză pustie ca să le facă
un adăpost copiilor și îi hrănea cu fluturi
albi albaștri sidefați în acorduri
de violină noaptea dansa ca o nebună

nu există oameni de foc
nici adăposturi pentru fluturi
părea să strige raza ei de întuneric 

EU ŞTIU… de Patricia Serbanescu

În suflet de eşti singur
Doar inima-i flămândă
Nimic nu se-oglindeşte
Căci tâmplele-mi inundă…
Ecoul liniştii apăsătoare
Se zbate-n centrul firii,
Iar buzele-mi amare
Dau starea năucirii…

În şoaptele-ţi mărunte
Cu licăriri de stele
Ne-amestecăm trecutul
Dincolo de…perdele…
Nu vor pătrunde umbre
Nici razele de soare
Doar plouă înspre seară
Cu stele… căzătoare.

Jarul din noi, e vrere
Căci inima dă ghes
Are mulţi cai putere,
Îi îmblânzim, din mers
Mă-ncearcă disperarea
Mereu, am alt oftat,
Presimt că eşuarea
Fi-va… pe Ararat.

13.01.2013

CĂI DESCHISE… de Patricia Serbanescu

În inima sacră, deschis-am oblon
În drumuri deschise, nimicul se-mbină
Revăd universul, pe ultimul ton
Iar purul drumeag, e-ntins spre LUMINĂ.

O să-mi amintesc, în pragul plecării
Aşa zgribuliţi, umili, liberi, goi,
Privi-vom spre cer, filmu-nsingurării…
Stiind că moartea… am inventat-o NOI.

Noian de gânduri dezertate-n larg
Acel nimic… e una cu sfârşitul…
Mă ţin de suflet, singurul catarg
Înnot în vid şi-ating… tot INFINITUL.

Oriunde-aş căuta şi dincolo de hău
Dualităţile din spaţiu-s efemere,
Aşa gândesc acum, în slab sufletul meu
Trăi-voi nesfârşitul, prelinsă… printre ERE.

Nimic nu ne-a legat, pe acest mirific plai
Decât o vorbă repetată spre-mplinire,
Doar ea este esenţa, acestei guri de rai
Acel sublim cuvânt, ce l-am numit…IUBIRE.

13.01.2013

Răsfăţ de fulgi de Ovidiu Oana-pârâu

După drum lung şi straşnic zgribulit,

Am aţipit pe canapeaua veche

Şi rătăcesc prin lumi fără pereche,

Purtat de vis, mă simt parcă vrăjit.

Mă ia în braţe vântul jucăuş,

În horă printre nori apoi mă-mpinge,

Prea prinşi de joaca lor, doar unul ninge

Şi-i fur un fulg în palmele căuş.

Cu el alerg înspre iatacu-n care,

Mi te aşezi în braţe, ghemuită.

Ca pe-un odor depun apoi, ispită,

Cristal în păr, pe buze sărutare.

Tu nu te zbaţi, nici nu vrei să te smulgi

Şi doar te simt la pieptul meu uşoară,

Să-mi crească bucuria, vântul zboară,

S-aducă năzdrăvanul, zece fulgi.

Euforie III de Boris Ioachim

De gândul tău mă simt aproape
Şi umbletul mi-e mai uşor
Secată-i roua de sub pleoape
Şi-un dor mă macină de zor.

De soarta mea nici că-mi mai pasă
Şi n-am nici un motiv să plâng
Tristeţii i-am scăpat din plasă
Iar neputinţa – pot s-o-nfrâng.

Hei, fericirea ştiu ce-nseamnă
Vag – veselia-mi dă ocol…
Ce simţământ ciudat mă-ndeamnă
Speranţei vii să-i dau obol?!

Vezi, ochii tăi îmi dau puterea
De-a sta departe de trecut
Şi-nflăcărată-mi este vrerea
De-un suflu nou, necunoscut.

De-atâta vreme cenuşiul
M-a stăpânit ca un blestem
În piept mi-a colindat pustiul
Şi-o vorbă am ştiut: “mă tem”.

Dar azi m-am scuturat de spaime -
Precum un cal prea-năzdrăvan
Ce s-a schimbat mâncând jeratic
Şi-a devenit nepământean.

Căci jar din ochii tăi, iubito,
Sleitu-mi suflet a mâncat
Şi de arsura gurii tale -
Inima mea s-a îmbătat...

Visul... de Lacramioara Lacrima

Printr-o geana de lumina
Soarele sta ca sa vina
Insa norii-s furiosiStropii si-i arunca-n jos.
Peste tot ei se aseaza
Peste parcuri si pe strada
Pe trotuare, prin gradini
Nimanui nu-i par straini…
Vantul, parul mi-l mangaie,
Frunzele le-mprastie…
Astfel dorul si-l alinta
Pasarile nu-i mai canta.
Sunt plecate unde-i bine
Iar eu ma gandesc la tine
Mie dorul cin’ mi-a alina
Numai tu cu vorba buna,
Cu surasul tau duios
Si cu chipu-ti luminos,
Cu privirea ta curata…
Cand spre mine e-ndreptata!

Toata ziua a plouat
Seara cand s-a asezat
Stelele sunt randuite
Langa luna linistite…
Cerul este luminat
Norii s-au imprastiat,
Contemplandu-l ne-ncetat
Gandul la tine a zburat…
Adesea tarziu in noapte
Parc-aud a tale soapte
Eu te chem in visul meu
Sa-l patrunzi nu este greu.
Simt cum ma imbratisezi
Si alaturi mi te-asezi
Cu ardoare ma saruti
Ca nicicand sa nu ma uiti,
Somnul mi-l veghezi tacut
Te visez in mod placut…
Si-asa nu in zadar
Visul pare aievea chiar
Si n-as vrea sa ma trezesc
Fara tine sa clipesc…
Dar va-ncepe o noua zi
Si la vis ma voi gandi…

EMINESCU…NUME SFÂNT de Ioana Burghel

În lac, păduri se oglindesc,
Nuferi albi cresc din visare,
Pe bolta nopţii, stele felinareaprind iubirii şi o străjuiesc.

Şi-n taină, vin să se adape
Din unda rece numai cerbii,
Păşind uşor să nu se frângă,
Cuvântul scris la firul ierbii.

Din ochiul cerului răsare,
Învăluind tot luminişul
discretă, luna, pe cărare,
iar ramul scutură frunzişul.

Deschid Luceferi Porţi în Rai,
Spre nepătrunse Universuri,
E cald de parcă-i luna mai
Şi versuri curg cu înţelesuri.

Pentru noi, e Sfânt Mihai,
Eminescu-i nume sfânt,
Şoapta Sa ne-nchide rana,
Când pogoară pe pământ.

CĂTUȘE DE IARBĂ de Stefan Oana Valentin

Ce cal împiedicat o să mai zboare
Când gâtul trist doar aripă nu e.
Ori cum să pască nori din soare
Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă
Când miere ori albină nu mai e.
Sau iarba cum să ne mai crească
De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă
Când rece vremea acum ne e
Fierbinți zăpezi or să mai cadă
Din ceruri fără sus, oare cu ce?

Și ce păduri de secole prea verzi
Or să ne apere de golul prea perfect
De mugurii se nasc în jos și drepți
Cu mâinile încătușate verde-n piept?

Chiar... Cum? De unde? Și de ce?

13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

TOT de Aurel Peteoaca

Nu ţi-am spus niciodată.....
de ce a trebuit să-mi iau inima în căuşul palmelor
de ce a trebuit să sărut caldarâmul pieţii cu tremurul genuchilor mei,
obosiţi de atâta emoţie....
Nu....nu ţi-am spus...
că buzele mele au devenit dependente de catifeaua pielii tale
şi mai cu seamă...
că zâmbetul tău îmi alungă furtuna,cu un răsărit.
Am uitat să-ţi mai spun...
că visarea mea inocentă,a devenit incomodă pentru oameni,
mult prea grăbiţi..
iar iubirea mea pură este o taină,
proscrisă,în oraşul preocupat obsesiv de ziua de măine.
E musai să-ţi spun...
că niciodată,dar niciodată,nu pot evada dincolo de vis,
calc pe speranţe şi diperarea mă împiedică,lovindu-mi gleznele c-o ploaie de cârcei,
mă bâlbâi şi glasul mi-e stins,
flacăra de lumânare izgonită,din biserica monopolizată de sfinţi.
Şi-ţi mai spun.....
că dacă ar fi să aleg între amurg şi răsărit,
întotdeauna aş da cu banul,
fiindcă le iubesc pe amândouă,deopotrivă.
Ce să-ţi mai spun?...ştiii foarte bine,
poate mai bine decât mine........
că îţi aparţin........tot.

Urare pentru orice zi de Elena Valeria Ciura

Cuprins de har şi ajutat de sorţi
Maestrul binelui e darul nostru-
Divinul a privit spre ale sale porţi
Şi ce a zis privind la astru?

Să se coboare fericirea-n necuprins,
Cât omu-i neajutorat de fizic şi natură
Speranţa să-l învăluie prin codul scris ,
Până citeşte singur din sfânta Scriptură.

Iar ce e bine dat, norocului urmeze-i,
Înzestrat, distins şi priceput
E destinat pe oameni lumineze-i,
Iarăşi visând la noul început!

Din cornul abundenţei lin să se reverse-
Şi pentru mici şi pentru mari
Ce n-au avut, străini de saţ; să se deştepte ,
La anul şi la anul…La mulţi ani!