De gândul tău mă simt aproape
Şi umbletul mi-e mai uşor
Secată-i roua de sub pleoape
Şi-un dor mă macină de zor.
De soarta mea nici că-mi mai pasă
Şi n-am nici un motiv să plâng
Tristeţii i-am scăpat din plasă
Iar neputinţa – pot s-o-nfrâng.
Hei, fericirea ştiu ce-nseamnă
Vag – veselia-mi dă ocol…
Ce simţământ ciudat mă-ndeamnă
Speranţei vii să-i dau obol?!
Vezi, ochii tăi îmi dau puterea
De-a sta departe de trecut
Şi-nflăcărată-mi este vrerea
De-un suflu nou, necunoscut.
De-atâta vreme cenuşiul
M-a stăpânit ca un blestem
În piept mi-a colindat pustiul
Şi-o vorbă am ştiut: “mă tem”.
Dar azi m-am scuturat de spaime -
Precum un cal prea-năzdrăvan
Ce s-a schimbat mâncând jeratic
Şi-a devenit nepământean.
Căci jar din ochii tăi, iubito,
Sleitu-mi suflet a mâncat
Şi de arsura gurii tale -
Inima mea s-a îmbătat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu