În drumuri deschise, nimicul se-mbină
Revăd universul, pe ultimul ton
Iar purul drumeag, e-ntins spre LUMINĂ.
O să-mi amintesc, în pragul plecării
Aşa zgribuliţi, umili, liberi, goi,
Privi-vom spre cer, filmu-nsingurării…
Stiind că moartea… am inventat-o NOI.
Noian de gânduri dezertate-n larg
Acel nimic… e una cu sfârşitul…
Mă ţin de suflet, singurul catarg
Înnot în vid şi-ating… tot INFINITUL.
Oriunde-aş căuta şi dincolo de hău
Dualităţile din spaţiu-s efemere,
Aşa gândesc acum, în slab sufletul meu
Trăi-voi nesfârşitul, prelinsă… printre ERE.
Nimic nu ne-a legat, pe acest mirific plai
Decât o vorbă repetată spre-mplinire,
Doar ea este esenţa, acestei guri de rai
Acel sublim cuvânt, ce l-am numit…IUBIRE.
13.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu