O zi de toamnă de Ene Adrian Daniel

A venit toamna rebelă,
N-am umbrelă,
Toată noaptea a plouat.
Pe-o cărare merg agale,
Calc petale
Ce-au căzut pe înserat.

Bate vântul prin grădină,
Cade lină
Trena brumei peste flori,
Toate în buchet suspină,
Se înclină
La pământ până în zori.

Gâzele pe la culcuşuri,
Fac retuşuri
Cu iarba ce-au adunat,
Au zidit încă din vară
O cămară,
Şi-un palat pentru iernat.

Mii de păsări călătoare
La izvoare,
Privesc cerul, astru-i dus,
La un semn gălăgioase,
Maiestuase
Se îndreaptă spre apus.

Pomii parcă nu au viaţă
Plini de gheaţă,
Fără frunze, fără cuci,
Lucesc în bătaia lunii
Ca tăciunii
Se transformă în năluci.

Pe o bancă ruginită,
Rar vopsită,
În al toamnei trist decor,
C-un buchet de orhidee
Pe-o alee,
Stă tăcut un scriitor.

Aşa e o zi de toamnă,
Ca o doamnă,
Schimbătoare vrei nu vrei,
De nu-i dai zilnic o floare
I se pare
Că-i pustiu în jurul ei.

Neaparţinere de Costel Suditu

Eu, nu-mi mai aparţin în totalitate.
Ţie-ţi aparţin, în cea mai mare parte,
De aceea spun,
Că nu trebuie să te supun
Gândurilor,
Îndoielilor
Şi frigurilor
Părerilor…
De când mă eşti
Nu mă mai satur de mine,
Uimirilor tale fireşti,
Le dau sine.

Şi nu ştiu de unde nu-mi aparţin
Dar cert e femeie,
Că ce-a fost odată, drum cu pelin,
E-o uşă acum, fără cheie.

Fără Apocalipse de Bogdan Dumbraveanu

nu e timp pentru sfârșit
pentru adio 
doar pentru trecere 

ruinele trăiesc încă
vor mai spune cândva
poveștile viilor ce le cred moarte
zeii pleacă și vin
e un dute-vino celest
cu refugii arhitecturale

când ne-am găsit
și noi să trăim
draga mea,
oamenilor nu le mai ajunge
terra
ori pielea nu-i mai incape

visăm o casă pierdută pe un deal
la margine de pădure
unde să odihnim viețile noastre
ale celor ce mai viețuie prin ele

nu e timp de odihnă
doar pentru trecere grăbită

cine știe poate
vom rupe vitezei
un sărut

Cine-a pierdut? de Cătălin Codru

Uităm prea des că viaţa e frumoasă,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Uităm să ne-aşezăm cuminţi la masă,
Să fim politicoşi să ne zâmbim curat.

Ne sfâşiem pentru orice nimic,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Căci sufletul ne este tot mai mic,
Ne batem joc de tot ce e curat.

Îndrăgostiţii nu mai ştiu să se iubească,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Acum cred doar în dragostea trupească,
Dorinţele sunt doar durere la pătrat.

Ne batem joc de-ai noştrii dragi bătrâni,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
N-au bani de trai, iar noi ca nişte câini,
Nu-i mai iubim cu adevărat.

Ne regăsim în tot ce-i efemer,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Ne suntem goi şi ne uscăm de ger,
Mânjind tot ce-i frumos cu-adevărat.

Mai bine-am învăţa să ne iubim,
Cine-a pierdut? Şi cine-a câştigat?
Căci de murit cu toţii o să murim,
Şi ce-am pierdut? Că ne-am luptat?
Nici n-am trăit şi nici n-am câştigat!

Te iubesc în ianuarie de Florina Sanda Cojocaru

Te iubesc în ianuarie
Cu toată fiinţa meaŞi cer iernii să mi te aducă aproape,
Atât de aproape
Încât să îţi simt tremurul bărbiei,
Să te respir
În dimineţile aburinde,
În vremelnicia unui timp,
În pustiul pământului de ardezie
Şi să-ţi desenez flori de gheaţă în palmă
Amorţită.
Să-ţi fiu unica pată de culoare
În albul văzduhurilor de bacara,
Să-ţi fiu azima
În credinţă de începuturi.
Te iubesc în ianuarie
Şi ning clipele cu tine
În carminul apusurilor
Până ce vom troieni în amintiri
Îmbătrâniţi de asprimea gerurilor
Ce au trecut peste noi
Iubindu-te până la sfârşit,
Un oarecare sfârşit.
Te iubesc în ianuarie de început,
În tapiseriile răsăritului,
Precum un cântec de violină
Şi mă rog să-ţi fiu căldura sufletului
Să nu te îngheţe singurătatea
Şi mă rog să nu ardă zăpada căzută
Din ceruri de ametist
Să nu te doară iubirea mea
Să nu mă doară frigul trăirilor tale
Pentru că te iubesc în ianuarie...
Eu chiar te iubesc.

AȘA DE DOR de Elena Iuliana Constantinescu

Mi –e așa de dor de tine, de noi,
Încât aș vrea să mă pierd în brațețe tale,
Mirosind a iubire și dorMi –e așa de dor și-aș dori..
Să fiu eu, mugurele ce va plesni,
Mâine pe buzele copacilor tăi;
Mi –e așa de dor de tine…
Că m-aș topi în chemările
Cântate șoptit în părul tinerelor fete;
Mi –e dor…și aud nechezând
Nebuna dorință ascunsă în mine;
Și mi-e frică să nu pleci iubire
Fără să-ți spun că mi-e dor.

lebădă sinucigaşă de Renate Müller

în alb decor
cad fulgi în care mor
tăcutele secunde

în ritm sonor inima mea
răspunde cu bătăi
chemării ei cu aripă de dor

eu trec prin timp
mă-nalţ, cobor
respir în geamătul zăpezii ;

cu care mă-nconjor

HD 03.01.2013 RM

Cântec de Florina Sanda Cojocaru

Şi nu va fi nevoie de vorbe
Şi nu va fi nevoie de mai nimic
Pentru că va şti din prima clipă
Că el e alesul.
Şi nu vor exista incertitudini
Nici întrebări,
Doar dragoste
Şi magia primelor priviri.
Va şti că nu mă bâlbâi de când lumea,
Că nu tremur din cauza frigului...
Cu siguranţă, va şti.
Şi nu, nu e nevoie să strig
Pe toate drumurile
Cât de mult îl iubesc ,
Mai mult decât orice pe lume,
Mai mult decât pe mine.
Şi nu, nu e nevoie să îi spun că-l voi aştepta
O viaţă şi încă una
Înflorind în gheţurile
Unei lumi sărace fără de el,
Floare de colţ în iernile unui suflet pustiu.
Şi nu, nu va fi nevoie de vorbe
Pentru că iubindu-l
Am devenit cântec,
Un cântec pe care el
Va simţi nevoia să îl asculte,
Pe care el îl va trăi cândva,
Atunci când va fi pregătit
Să fie la rându-i un cântec.

apele învolburate ale amurgului de Maria Belean

ploile dese din jur 
tânguielile fără sfârșit ale Irinucăi 
și a ta din poeme 
mă fac să cred
că anii adună în riduri
urâtul nemulțumirilor
îți place să te zbați în plase himere
o oarecare să fure mila cerșetorului
să te lase pe tine
să-i dezvelești obrazul cald

bătrânelul din leul singuratic
rage Amazonului
în zadar...
fluierul este ornic
un joc care întoarce melodia către doi
la bazar urechile stau ciulite
așteaptă să le pui dimineața la cină

scot poezia din torente
îi piaptăn iubirile
multe
adânci
o apropii de piept
în căldura presărată de buze
doar ea poate zdrobii munții
căutându-ne
cum se face că nu o vezi
pe ce dealuri ți-ai pierdut
malul de opal al sufletului

Amăgire de Florina Sanda Cojocaru

Hămesite dorinţe în tăcere de noapte
Candelabre de gheaţă între îngeri cerniţi
Şi o iarnă pierdută în cădere de şoapte
Paşi străini pe trotuar, de noi rătăciţi.

Ce departe ne suntem unul de altul,
Ce aproape am fost măcar într-un vis!
Născoceam un destin scrutând spre înaltul
Unui timp ce-a trecut sau nu a fost scris.

În câmpie de sticlă urlă haite nebune
Flămânzind a iubire între ore ce dor.
Te iubesc de nebun şi încerc a-ţi mai spune
Dar e mult prea târziu şi visele mor.

Moare iarna de patimi în ziuă ce trece
Şi îmi tremură norii între ceruri ce plâng .
Vin cu sufletu-n palmă către inima-ţi rece
Şi cer vieţii haine un răgaz să te-ajung.

Câtă linişte-apasă şi ce tare-aş ţipa...
Trec soboare de corbi spre chilii părăsite.
Dintr-o lume-am ales să rămâi doar a mea
Şi în iarnă bolnavă să îmi spui:Da, iubite!

Troienite năluci între dealuri cărunte
Un pian într-o casă învechit şi tăcut
O femeie de gheaţă vrea iubirea să-nfrunte
Şi în braţele-i reci o poveste s-ascult.

Pâlpâind într-o sobă, foc de noi se va stinge.
Eu te-aduc mai aproape, te iubesc în neştire
Şi îţi spun printre buze că iubirea învinge
Mă priveşti şi doar râzi. O numeşti amăgire.