fricile mele se trezesc
pătrund în camera goală
pieptănându-mi pletele
se ascund şi
stau până în zori
cu degetele ascuțite
pe fereastră gata gata să îmi muște
din suflet fluturi/păianjeni zboară liniștiți purtând
copite ruginite
îmi acoperă ochii…
fricile mele se adapă din cupa nebuniei
ortăvindu-mi florile de iasomie
o să mă destram
o să mă destram îmi zic iau
securea și îmi retez piciorul stâng
rostogolindu-l peste fricile mele
care îngenunchează
gemând…
luni, 31 decembrie 2012
ore-mprăştiate de Renate Müller
tăcere –
strigăt de dor amuţit
păşeşte prin mine
peste timpuri
în gol
ecouri cu aripi
întinse
se-avântă în zări
spre cuibul
în care se naşte
lumina
strigăt de dor amuţit
păşeşte prin mine
peste timpuri
în gol
ecouri cu aripi
întinse
se-avântă în zări
spre cuibul
în care se naşte
lumina
pierzanie de Veronica Simona Mereuta
nu sunt ochii
privind adânc în golul
de nu se tânguie umplerii
nu sunt buzele crăpate
căci nu mai cred în cuvinte mari
cât cenuşa unei catedrale de iubire
nu sunt palmele
frământând neliniştea alchimiei
aurul chiar nu încălzeşte singur
nu sunt rânduite genetic
boli de inimă,suflet,gând
minte şi trup căind lipsa aproapelui
sunt eu
la marginea începutului
26.12.2012
VeSMe
privind adânc în golul
de nu se tânguie umplerii
nu sunt buzele crăpate
căci nu mai cred în cuvinte mari
cât cenuşa unei catedrale de iubire
nu sunt palmele
frământând neliniştea alchimiei
aurul chiar nu încălzeşte singur
nu sunt rânduite genetic
boli de inimă,suflet,gând
minte şi trup căind lipsa aproapelui
sunt eu
la marginea începutului
26.12.2012
VeSMe
n-am să fiu de Venera Simona Mereuta
vreodată brad
nici coroniţă la deschiderea uşii
sunt doar omul fără gen
crezând în Crăciun ca într-un vis
pierdut fără voie
chiar dacă a rămas copilul
care zâmbeşte mirat
cât de în serios este luat
şi
tace cât o pădure întreagă
mai mereu albă
de drumuri neumblate şi aparenţe
de ramuri crescute anapoda
sau uscate fără vină
verdele e armura de graal
al cărei piedestal de lut
mă strădui să-l cresc
26.12.2012
VeSMe
nici coroniţă la deschiderea uşii
sunt doar omul fără gen
crezând în Crăciun ca într-un vis
pierdut fără voie
chiar dacă a rămas copilul
care zâmbeşte mirat
cât de în serios este luat
şi
tace cât o pădure întreagă
mai mereu albă
de drumuri neumblate şi aparenţe
de ramuri crescute anapoda
sau uscate fără vină
verdele e armura de graal
al cărei piedestal de lut
mă strădui să-l cresc
26.12.2012
VeSMe
Aşteptare zadarnică de Leonid Iacob
L-am aşteptat pe Moş Crăciun
Să vină cu desaga-n spate,
Dar mi-a răspuns că nu se poate
Că sunt prea multe gropi pe drum.
Şi mi-a mai spus cum că se teme,
că renii şi-au pierdut aleanul,
c-au auzit de România
unde se dă cu ţamţaramul.
Şi o rămâne, biet de el,
doar în nădragi în iarnă plină,
că el e lipsă la apel
şi pe la mine n-o să vină.
I-am spus c-am fost băiat cuminte,
c-am scris şi nişte poezii,
dar zis-a că românul minte
şi adevărul nu-l prea ştii.
Ba are o frică şi mai mare
că s-o-ntâlni aşa prin zori
cu un botei de procurori
ţinându-i calea pe cărare.
şi l-o mai pune ca să jure
dac-a dat votul nu ştiu cum,
de aia-şi caută de drum
şi se ascunde prin pădure.
Am plâns, de el m-am tot rugat
Dar mi-a răspuns de pe-o banchiză
că şi desaga lui e-n criză.
Am înţeles şi l-am iertat.
Leonid IACOB
marţi, 25 decembrie 2012
METAMORFOZĂ DE GOL de Stefan Oana Valentin
Fierbinte și negru, pustiu
Lipsit de speranța diurnă
Plângea un gol în târziu
Călcând pe vid, fără urmă.
Zbateri de timp, fără de tac
Zbiară secunde, ucise-n ecou
Cum mototolirea apei din lac
Îngână valul din nou și din nou.
Cataplasmă sărată pe rană
Zăpadă căzută alb, la infinit
Plâns amar de clopot și zeamă
De lumânări stinse la nesfârșit.
Hăul imens, vărsat în neant
Minus înalt, de zbor, înzecit
Tăișuri ciuntite aspru pe cant
De frică părul, lipsă, zburlit.
..........................
Apoi a fost zi când te-am cunoscut.
26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
Lipsit de speranța diurnă
Plângea un gol în târziu
Călcând pe vid, fără urmă.
Zbateri de timp, fără de tac
Zbiară secunde, ucise-n ecou
Cum mototolirea apei din lac
Îngână valul din nou și din nou.
Cataplasmă sărată pe rană
Zăpadă căzută alb, la infinit
Plâns amar de clopot și zeamă
De lumânări stinse la nesfârșit.
Hăul imens, vărsat în neant
Minus înalt, de zbor, înzecit
Tăișuri ciuntite aspru pe cant
De frică părul, lipsă, zburlit.
..........................
Apoi a fost zi când te-am cunoscut.
26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
poem obscur de Renate Müller
nu mai scot tristeţea din mine
ochii-mi sunt tulburi
secaţi
de lacrimi prea plină mi-e inima
în ea plutesc feţi frumoşi înecaţi
i-a aruncat o furtună în mine
pletele lor…
s-au agăţat de alge
de rădăcini în mocirlă
ochii-mi sunt tulburi
secaţi
de lacrimi prea plină mi-e inima
în ea plutesc feţi frumoşi înecaţi
i-a aruncat o furtună în mine
pletele lor…
s-au agăţat de alge
de rădăcini în mocirlă
etape de Renate Müller
printr-o poartă
într-alta
uşi deschise
pe drumul meu
la care n-aş fi-ndrăznit
să bat niciodată
nu zăbovesc,
păşesc treaptă cu treaptă
spre un ţel divin
îndemnat
spre-nălţimi mă avânt
să plutesc
în sfere subţiri
peste vârfuri
într-alta
uşi deschise
pe drumul meu
la care n-aş fi-ndrăznit
să bat niciodată
nu zăbovesc,
păşesc treaptă cu treaptă
spre un ţel divin
îndemnat
spre-nălţimi mă avânt
să plutesc
în sfere subţiri
peste vârfuri
zilnic te caut de Renate Müller
încerc să descifrez vorbele tale,
care sunt scrise cu cerneală,
în gândirea mea
într-un şirag, trec şi revin,
trase de-un film,
în faţa ochiului interior
înţeleg fragmente,
cuvinte; dor, dragoste,
regrete, culori, timp care trece
ele bat la uşi închise,
trântite cândva; din răutate,
naivitate, din dezamăgiri
iar eu sunt aici
îţi simt mâna rece întinsă
spre mine în abis…
care sunt scrise cu cerneală,
în gândirea mea
într-un şirag, trec şi revin,
trase de-un film,
în faţa ochiului interior
înţeleg fragmente,
cuvinte; dor, dragoste,
regrete, culori, timp care trece
ele bat la uşi închise,
trântite cândva; din răutate,
naivitate, din dezamăgiri
iar eu sunt aici
îţi simt mâna rece întinsă
spre mine în abis…
Departe-s patimile Tale de Ovidiu Oana-pârâu
Departe-s patimile Tale
De ceasu-acesta luminat,
Când lumea cată lung pe cale
Spre Moş Crăciun cel aşteptat.
Chiar vine Moşul şi împarte,
La casele avute dar,
Pe la colibe ce's departe,
Găseşte drumul doar arar.
De clipa naşterii Preasfinte
Se bucură la fel săracii
Cu cei bogaţi, deşi 'nainte
Nu au nici vin, nici cozonacii
Ei te iubesc cu demnitate
Şi dau credinţei consistenţă,
Nu fals ca cei ce-şi fac cetate,
Din bigotism şi opulenţă.
Departe-s patimile Tale
De ceasu' acesta luminat.
Doar unii-aşteaptă Moşu 'n cale,
Ceilalţi, deja l-au cumpărat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)