vreodată brad
nici coroniţă la deschiderea uşii
sunt doar omul fără gen
crezând în Crăciun ca într-un vis
pierdut fără voie
chiar dacă a rămas copilul
care zâmbeşte mirat
cât de în serios este luat
şi
tace cât o pădure întreagă
mai mereu albă
de drumuri neumblate şi aparenţe
de ramuri crescute anapoda
sau uscate fără vină
verdele e armura de graal
al cărei piedestal de lut
mă strădui să-l cresc
26.12.2012
VeSMe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu