Vederea din noi... de Nicoara Nicolae-Horia

Nu este aceeași
Vederea
din noi-

ce văd eu,
oare
vedeți
și voi?

Geometrie...

Nepăsătoare
și rece
ca un pătrat,
așteptând
mila cercului
să
te
înscrie...

Postumă...

Doamne,
cine va prăvăli piatra
de la ușa
acestui mormânt
în care zac
de atâta
Viață?...

Din volumul...Din umbra flăcării...

este absurd de Nuța Istrate Gangan

să vorbim despre pace
în vreme de război, domnule
ar fi ca şi cum

eu ar trebui să am grijă
să nu mi se ducă un fir la ciorap
în vreme ce păşesc printre scaieți
iar tu să nu dezamorsezi cumva grenada
pe care o porţi în buzunarul stâng
când conduci pe un câmp cu mine active

lucruri fragile
ciorapul meu foşnitor
cuiul grenadei tale, nu-i așa?
diplomația
fragilă și ea
să nu mai vorbesc despre negocierile
care...
îmhm...
ar fi interminabile între noi doi

în genere situaţia este atât de fragilă
încât un fluture ar putea zdrobi
jumătate din omenirea noastră
doar cu o adiere de aripă
din păcate
atenția ta este concentrată
mai mult asupra genunchilor mei rotunzi
tandru înveliți în mătase
decât asupra buzunarului stâng

(este ciudat cum nouăzeci şi nouă la sută dintre noi
visăm cai verzi pe pereţi
în vreme ce doar unu la sută ajungem
să-i călărim într-adevăr)

Trecere de Bogdan Dumbraveanu

nu-i bai 
de câte ori
spun ceva ce numai eu înțeleg, 

fiecare cuvânt trebuie explicat din nou
la nesfârșit

iarba se naște de zeci de ori până
să mori odată,
verdele nu e permanent
ci permanentă afirmare

vibrația e depășirea ritmică
a morții,
doar pasul pe covorul verde și moale
ar putea ști ceva, dar am ureche oare
pentru glasul lui

nu mi-am tăinuit
gândurile până acum
emoțiile sigur

călător pe lângă albia
păcatelor mele
nu-i bai
de câte ori spun ceva ce
numai eu înțeleg

acel ce mă va face simpatic odată
Ție, Doamne

25 noiembrie 2012
Bogdan

se pregătesc fuioarele să iasă de Ovidiu Oana-pârâu

se pregătesc fuioarele acasă

prin hornuri risipite peste sat

din lemnele aprinse vor să iasă

spre ceruri la moment de înserat

când se aşterne-n suflete odihna

din bucuria trudei adunate

iară căldura împlineşte tihna

şi ochii pleacă primii înspre noapte

doar visele hoinare ce colindă

prin somnurile line de copii

creează irizări ca de oglindă

spre iarna care-ncepe-a se grăbi

şi printre fulgii strecuraţi prin site

s-or ridica fuioarele de fum

din focurile aprige pornite

de călătorii osteniţi de drum

cu spuzele rămase peste noapte

podele s-or freca de sărbători

să străluceasc`atunci când mere coapte

se vor griji de dat la urători

cât statul iernii ele împletite

din vetrele din casele din sat

vor ridica esenţe risipite

chemări pentru cei merşi la colindat

Silabe de Veronica Simona Mereuta

aşa se adună sufletul
câte două trei 
vocale şi consoane de fior

de punct şi virgulă
presărate diacritice
fie de-ţi place sau nu
are să te întrebe
de câte ori ai fugit
sau ţi-ai aşezat aripile în cui
mirul printre filele cărţii
semn de întoarcere

sarea şi piperul
scorţişoară de mai pui peste
plăcinţica de mere
sau o faci chiar fără zahăr
...

iar cafeaua
de câte ori îi multumeşti
i te închini
cu ambele mâini
păgân


Iartă-mă,Doamne
dintre toate câte păcate sunt
îţi păstrez zâmbetul
pe tot
când ai să poţi veni
la o cafea!

25.11.2012
VeSMe

Sincer de Veronica Simona Mereuta

într-atât cât te poţi vedea în oglindă
când lipseşti sau ea îşi reînnoieşte apele
tăcerea va spune la fel de multe

precum sita cerne nisipul de aur prin valma de vorbe

adevărat ca un cuvânt rostit întâia oară
pe care nu-l atingi
un biet fluture ieşit prea degrabă din cocon
îndrăgostit fără scăpare de raza lui de soare

magia surâsului dincolo de zăbrelele coliviei
de trebuinţe,amăgiri,aşteptări şi trâmbiţe ale sfârşitului de lume
aşa cum ai învăţat să o pricepi după ureche,
cu degetele mângâind arcuşul infinit de relativ,în fiecare secundă

credeam că îmi aud bobocii cum înfăşoară răni
chiar cafeaua iese câteodată peste ibricul la fiert
pe marginea cănii apoi spunând ce ai uitat că ştii
drum lung mai dorit decât locul unde ai să ajungi

25.11.2012
VeSMe

Poruncile... de Nicoara Nicolae-Horia

Îmbrăcați-vă
cu îndelungă răbdare,

cu smerenie, cu bunătate,
frigul mâniei,
al răutății,
să nu vă intre
în oase...
Straiele acestea,
din poruncile toate,
sunt atât de frumoase,
de călduroase!
„Îngăduiți-vă
unul pe altul”,
cum îngăduie adâncul
înaltul...

Duminică, 25 Noiembrie 2012

Să nu te bucuri... de Nicoara Nicolae-Horia

Aceluiași a-mic...

Să nu te bucuri, încă n-am ajuns,

Departe-i drumul, și nu ai ce-i face,
Eu știu că mă citești și tu pe-ascuns,
Ceva din versul meu nu îți dă pace...

Mă uit în jurul tău, cât loc destul
Și adeseori e atâta de viran!
De preanimicul vieții sunt sătul
Și de nimicii ei fără de hram!

Să nu te bucuri, încă e devreme
În tot cuvântul ce îl spun aici
De tine și de mine nu te teme,
Suntem atât de doi și-atât de mici!

Eu nu mi-am isprăvit din gânduri treaba,
Pe toate încă nu le-am spus de-ajuns,
De prea demult am și uitat ce-i graba-
Să nu te bucuri, încă n-am ajuns...

23/24 Noiembrie 2012

în urma ta de Nuța Istrate Gangan

iasomia din faţa casei mele
s-a sinucis tăindu-şi venele

am ştiut că ai plecat
nu era nevoie să-ţi aud paşii îndepărtându-se
sau să-ţi sfinţesc
pe buze
un ultim sărut
nu-ți trebuia dezlegare
oamenii liberi
nu-și spun adio, nu-i aşa?

am zâmbit
dar în interior sufletul îmi era mort
îmbălsămat în iasomie
fiecare fibră urla
fiecare celulă din trupul meu
s-a transformat
într-o așchie de gheață
care-mi străpungea pielea
și îmi ardea retina

aș fi plâns până la capătul lumii
și înapoi
dar câte destine s-au schimbat
doar din cauza unor lacrimi de femeie?...

mi-am strâns părul
mi-am şters lacrimile
şi am aşteptat cinci minute
să mi se usuce oja

sunt femeie, darling
nu trebuie să caut iubirea...

iubirea mă caută pe mine

ALISSIA de Elena valeria Ciura

Din Răsărit, o troică prăfuită,
De vânturi purtată, de vânturi izbită,
Prin tropote rupte de trăznete duse

Scârţâie roţile, se rotesc învinse

Grăbeşte spre mare, cu mare tristeţe
ALISSIA de groază îşi lasă palatul
Şi fuge de lume, sperând în Înaltul,
Uitând de odoare,
Uitând ce o doare...

Nechează arabul şi murgul şi roibul,
Se clatină troica, se-ncinge vizitiul
Amarul din suflet nu-nvinge pustiul
Căci biciul ce-i mână ca pana se simte,
Durerea cea mare, durerea e-n minte...
Rămas-a în urmă un sat de morminte...

Spre zări friguroase troica o duce
Duşmanii trofeu îi vor faţa de înger
Ea roagă –acum cerul un fulger s-arunce
Să scape de cinstea de-ajunge sultană
Şi geme seraiul, dar alta-i e teamă
Că-i schimbă iubitul, religia,tot neamul...
Salvare-şi crede marea şi poate ,oceanul...