duminică, 18 noiembrie 2012

Iubire de Emil Marian

Te scriu pe-un rînd dintr-un caiet,
Încep cu a din alfabet,
Compun încet, nu mă grăbesc,

Poate-ai aflat că te iubesc.
Ești tandră, bună, visătoare,
Ești adierea dintr-o boare,
Cu mine stai, cu mine plîngi,
Mă însoțești, nu mă alungi,
Mi-asculți din doruri și dureri
Și din regretele de ieri,
Mi-ești vis, iubire, alinare,
Ești nor plimbat din zare-n zare,
Și esti cum mi-am imaginat,
Și pură, dar și cu păcat,
M-aștepți tăcută, mereu vie,
Tu ești iubita-mi…POEZIE!

Fii rouă ! de Ovidiu Oana-pârâu


Fii rouă !
Iar eu voi străluci în tine
ca razele de soare
şi te voi mistui în curcubeie,
arce fluturate spre boltă
ca triumf al iubirii.
De acolo,
cerne-te cu lumina
peste trupul meu împletit
în moliciunea ierbii,
mereu însetate.

LASĂ-MI, DOAMNE… de Ioana Burghel

Lasă-mi, Doamne, 
copacul 
de care mă ţin,

ca de o ultimă
îmbrăţişare,
ca de o ultimă
strigare,
ca de un ultim
chin…

Lasă-mi, Doamne,
copacul
de care mă ţin,
să prindă,
din mine,
prin mine,
rădăcini,
pe ramurile
goale,
Tu, creşte-i
frunzare,
acceptă-i
răstignirea-n
senin…

Lasă-mi, Doamne,
copacul
de care mă ţin,
să umbrească
şi pumnul de
humă,
străin,
şi huma
la care
mă-nchin…

Lasă-mi, Doamne,
copacul
care mă doare,
să-mi fie
pe veci,
lumânare…

Tot mai aproape sunt... de Nicoara Nicolae-Horia

Tot mai aproape sunt de început
Cu pașii mei șovăitori prin vreme,

Tu numără-mi cărările din lut,
Câte din ele duc înspre poeme?

Tot mai copil mă știu, în tot ce sunt
Prin ochii mei lumina se răsfață,
Nu am văzut-o întreagă pe pământ
Dar i-am iubit nemarginile-n viață.

Cuvintele și ele câteodată
Mă ard nezise-n cerul gurii lor
Și gândul meu, cel răzvrătit pe roată,
Îl știu tot mai aproape de izvor.

Tu setea mea să n-o spui nimănui,
Mi-e martoră vederea de sub pleoape,
Nimic din mine prea departe nu-i,
Tot mai aproape sunt, tot mai aproape...





Vineri, 16 Noiembrie 2012

astă seară de Leonid Iacob


Astă seară, iubito, trimit către tine
cuvintele-mi toate născute din dor,
aburinde arome din miezul de pâine
şi raza de soare cu gust de izvor.

primeşte-le-n palma şi pune-le-n salbă
s-atârne coroană rotundului sân
şi vino apoi ca o trestie dalbă
sub pletele cărei aş vrea să rămân.

Astă seară, iubito, voi spune-o poveste
venită din munţii cu plete de nori
cu-arome de cetini şi-omături pe creste,
din casa de brad ridicată prin flori.

Iar tu, cu ochi mari privi-vei uimită
cum urcă spre tine povestea din brazi
lumină cernută pe-a inimii sită
în care, frumoaso, mereu să te scalzi.

Mai dă-mi iar, iubito, din palma ta mică
un strop de lumină din sufletul tău
şi iar încorda-voi lăuta să-ţi zică
povestea venită din cântecul meu.

Furtună de Vali Zavoianu

Ţipau de durere doi nori cenuşii
Şi cerul cursese pe dealuri
Ploua sfâşiind tot amurgu-n fâşii

Şi marea muşca surd din maluri.

Pe-o stâncă, doar farul de ani gârbovit
Aruncă firav o lumină
Ce-mbracă un val şi al lui zvârcolit
De nepământeană jivină.

În zarea de zmoală bat tobe de fier
Copacii de frică se-nchină
Şuvoaie de apă se-amestecă-n cer
Ca-n marea pedeapsă divină.

Un bici de lumină plezneşte de sus
Şi geamătul mării zvâcneşte
Se pierde apoi rătăcit la apus
În umbra de nori care creşte.

Şi creşte de parcă doi munţi uriaşi
Apasă cu umerii totul
De valuri şi-a lor zvârcolire atraşi
Stârnind fără seamăn potopul.

Se cască hulpave din val negre guri
Ce-şi scuipă spre ceruri furia
Şi-n cer uriaşii cu umerii suri
Întorc înzecit vijelia.

Marasmul cuprinde-ntunericul greu
Şi chinuie sufletul mării
De parcă departe-a plecat Dumnezeu
Şi pradă ne lasă uitării.

15.11.2012,Zavoianu Vali

Lucian Dumbravă - Înapoi Spre Veşnicie

Dorina Neculce - Cândva Dezbinând

PLIN OCHI de Stefan Oana Valentin

Când îți mușc
Nesătul, sufletul
Și adânc

Din brațe-mi răsare
Plină, îmbrățișarea
Neclipită
De priviri flămânde.

Când îți gust
Nerăbdător, timpul
Și avid
Din buze îmi crește
Împlinit, orizontul
Neterminat
Dar plin ochi

Despre tine!

14 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

CHOPIN ȘI RUINE de Lore Moișan

Pianul tăcerea noastră o sfâșie,
Pereții se dărâmă în triste ruine

Și simt focul aspru prin mine cum trece,
Iar clapele se-nchină sub mâna ta rece.

Un vechi candelabru din tavane înalte,
Ca ochiul divin ce privește din moarte,
Îl simt cum coboară, cum vine spre mine
C-un sumbru scârțâit și fire înruginite.

Pianul înalță teribile rugi
Prin surde încăperi cu scâncet de prunci,
Focuri aprinse in păgâne șeminee,
Din colț se aude un râs de femeie.

Continuă un cântec ce trage nădejde
Să fie ascultat în noaptea ce crește,
Pe scânduri de lemn se mai văd pașii tăi
Care merg și se pierd în gigantice văi.

Prin zăpezi urme vii de lupi înfometați
Care mor cu ochi stinși și ulând disperați,
Printre brazi tace luna și cade în neant
Și păianjeni se văd printr-o sticlă de geam.

Un leagăn aplecându-se înainte și înapoi
Lângă scările crăpate de atât vânt și ploi,
Iar ceața se lasă, e noapte și frig,
Și lemnele-n sobă scrâșnind se aprind.

Un ghiveci a căzut, tu continui să cânți,
Pe dulap partituri și poze cu nunți,
O ramă de lemn și albume prăfuite,
Ochelari, vechi monede, picturi zugrăvite.

Iar lângă canapele cu tapițerii regale
Pantofii tăi jelesc dantele și sandale.
Când ochii tăi mai caută în toate un acord,
Pianul nostru cântă sublimul dezacord.

Tablouri imense cu clasice rame,
Cu portrete ciudate pierzând din valoare,
Iar Chopin se aude cu ecou în surdină
Și tu la pian te reflecți în oglindă.

Biblioteca înaltă cu cărți învechite,
Poze alb-negru și coperți învechite
Ușa scârțâie, iar fereastra se sparge
Intrând fruze uscate prefațând aspre toamne.

Chiar și oglinda se sparge-n fărâme,
Un ceas și-o pendulă reciproc se amână,
Iar vântul pătrunde insuflând totu’-n sine,
Se aude un pian, un Chopin în ruine.