Tot mai aproape sunt... de Nicoara Nicolae-Horia

Tot mai aproape sunt de început
Cu pașii mei șovăitori prin vreme,

Tu numără-mi cărările din lut,
Câte din ele duc înspre poeme?

Tot mai copil mă știu, în tot ce sunt
Prin ochii mei lumina se răsfață,
Nu am văzut-o întreagă pe pământ
Dar i-am iubit nemarginile-n viață.

Cuvintele și ele câteodată
Mă ard nezise-n cerul gurii lor
Și gândul meu, cel răzvrătit pe roată,
Îl știu tot mai aproape de izvor.

Tu setea mea să n-o spui nimănui,
Mi-e martoră vederea de sub pleoape,
Nimic din mine prea departe nu-i,
Tot mai aproape sunt, tot mai aproape...

Vineri, 16 Noiembrie 2012

astă seară de Leonid Iacob

Astă seară, iubito, trimit către tine

cuvintele-mi toate născute din dor,

aburinde arome din miezul de pâine

şi raza de soare cu gust de izvor.

primeşte-le-n palma şi pune-le-n salbă

s-atârne coroană rotundului sân

şi vino apoi ca o trestie dalbă

sub pletele cărei aş vrea să rămân.

Astă seară, iubito, voi spune-o poveste

venită din munţii cu plete de nori

cu-arome de cetini şi-omături pe creste,

din casa de brad ridicată prin flori.

Iar tu, cu ochi mari privi-vei uimită

cum urcă spre tine povestea din brazi

lumină cernută pe-a inimii sită

în care, frumoaso, mereu să te scalzi.

Mai dă-mi iar, iubito, din palma ta mică

un strop de lumină din sufletul tău

şi iar încorda-voi lăuta să-ţi zică

povestea venită din cântecul meu.

Furtună de Vali Zavoianu

Ţipau de durere doi nori cenuşii
Şi cerul cursese pe dealuri
Ploua sfâşiind tot amurgu-n fâşii

Şi marea muşca surd din maluri.

Pe-o stâncă, doar farul de ani gârbovit
Aruncă firav o lumină
Ce-mbracă un val şi al lui zvârcolit
De nepământeană jivină.

În zarea de zmoală bat tobe de fier
Copacii de frică se-nchină
Şuvoaie de apă se-amestecă-n cer
Ca-n marea pedeapsă divină.

Un bici de lumină plezneşte de sus
Şi geamătul mării zvâcneşte
Se pierde apoi rătăcit la apus
În umbra de nori care creşte.

Şi creşte de parcă doi munţi uriaşi
Apasă cu umerii totul
De valuri şi-a lor zvârcolire atraşi
Stârnind fără seamăn potopul.

Se cască hulpave din val negre guri
Ce-şi scuipă spre ceruri furia
Şi-n cer uriaşii cu umerii suri
Întorc înzecit vijelia.

Marasmul cuprinde-ntunericul greu
Şi chinuie sufletul mării
De parcă departe-a plecat Dumnezeu
Şi pradă ne lasă uitării.

15.11.2012,Zavoianu Vali

Lucian Dumbravă - Înapoi Spre Veşnicie

Dorina Neculce - Cândva Dezbinând

PLIN OCHI de Stefan Oana Valentin

Când îți mușc
Nesătul, sufletul
Și adânc

Din brațe-mi răsare
Plină, îmbrățișarea
Neclipită
De priviri flămânde.

Când îți gust
Nerăbdător, timpul
Și avid
Din buze îmi crește
Împlinit, orizontul
Neterminat
Dar plin ochi

Despre tine!

14 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

CHOPIN ȘI RUINE de Lore Moișan

Pianul tăcerea noastră o sfâșie,
Pereții se dărâmă în triste ruine

Și simt focul aspru prin mine cum trece,
Iar clapele se-nchină sub mâna ta rece.

Un vechi candelabru din tavane înalte,
Ca ochiul divin ce privește din moarte,
Îl simt cum coboară, cum vine spre mine
C-un sumbru scârțâit și fire înruginite.

Pianul înalță teribile rugi
Prin surde încăperi cu scâncet de prunci,
Focuri aprinse in păgâne șeminee,
Din colț se aude un râs de femeie.

Continuă un cântec ce trage nădejde
Să fie ascultat în noaptea ce crește,
Pe scânduri de lemn se mai văd pașii tăi
Care merg și se pierd în gigantice văi.

Prin zăpezi urme vii de lupi înfometați
Care mor cu ochi stinși și ulând disperați,
Printre brazi tace luna și cade în neant
Și păianjeni se văd printr-o sticlă de geam.

Un leagăn aplecându-se înainte și înapoi
Lângă scările crăpate de atât vânt și ploi,
Iar ceața se lasă, e noapte și frig,
Și lemnele-n sobă scrâșnind se aprind.

Un ghiveci a căzut, tu continui să cânți,
Pe dulap partituri și poze cu nunți,
O ramă de lemn și albume prăfuite,
Ochelari, vechi monede, picturi zugrăvite.

Iar lângă canapele cu tapițerii regale
Pantofii tăi jelesc dantele și sandale.
Când ochii tăi mai caută în toate un acord,
Pianul nostru cântă sublimul dezacord.

Tablouri imense cu clasice rame,
Cu portrete ciudate pierzând din valoare,
Iar Chopin se aude cu ecou în surdină
Și tu la pian te reflecți în oglindă.

Biblioteca înaltă cu cărți învechite,
Poze alb-negru și coperți învechite
Ușa scârțâie, iar fereastra se sparge
Intrând fruze uscate prefațând aspre toamne.

Chiar și oglinda se sparge-n fărâme,
Un ceas și-o pendulă reciproc se amână,
Iar vântul pătrunde insuflând totu’-n sine,
Se aude un pian, un Chopin în ruine.

noiembrie de Ovidiu Oana-pârâu

toamna dă din zare ştire

hei, e vremea de plecare!

pregătiţi-vă cocoare

pentru zbor spre nemurire!

iar apoi rămâne tristă

bolta ponosită-n gri,

greieri suflă în batistă

primul gutural cri-cri

şi se torc în rece caier

nori aiurea risipind

pescăruşii tristul vaier

mării-l cern în zbor ţipând

tânguire de talazuri

înspre ţărmul de siliciu

broaştele aşteaptă-n iazuri

iarna ca pe un capriciu

gâzele pe la amiază

roi bâzâitor se strâng

plâng amar şi protestează

- frigul a venit în crâng!

urşi porniţi înspre bârloguri

caută parcă plictisiţi

miere rătăcită-n scorburi

mormăie şi-adorm grăbiţi

fulgi şi frunze risipite

se amestecă în vânt

peste vrăbii zgribulite

cad omături pe pământ

SĂ NU MĂ-NTREBI… de Ioana Burghel

Să nu mă-ntrebi de ce sunt tristă,
Căci n-aş putea să-ţi spun precis,
Am strâns amarul viselor deşarte,

Precum bătrânii avutul în batistă.

Să nu mă-ntrebi de ce sunt tristă,
Îngerii mei înfruntă-aceeaşi moarte,
Durerea lumii-n mine mai persistă,
Şi lacrimi duc, sub gene, ferecate.

Să nu mă-ntrebi în trup ce mi se zbate,
Ce păsări negre, nopţi tot răscolesc,
Îmi strâng cenuşa-n filele de carte,
Şi clipele de ieri în palme le topesc.

Să nu mă-ntrebi de zbor sau de iubiri,
Le-am tălmăcit pe toate în cuvinte,
O lume-ntreagă am de-nchipuiri,
De albatroşi cu aripile frânte…

Să nu mă-ntrebi de ce sunt tristă,
Căci n-aş putea să-ţi spun precis…

Viata... de Lacramioara Lacrima

Ai vazut vreodata ploaia cazand

Si stropii ei in aer frematand?
Ai zarit cerul cand e plin de nori
Aripi de pasari ce se-nalta in zbor?
Dar rasaritul de dimineata…
De parca in zori incepi noua viata?
Un spelndid apus cand ziua dispare
Cand soare se stinge si seara apare
Ai simtit noaptea in dansuri de stele
Contempland luna cu raze-n mistere?
Ai respirat mireasma de floare
Fermecandu-te in frumoasa-i culoare?
Ai pasit iarba prin picuri de roua
Racoare de ganduri in ziua cea noua?
Sub soare fierbinte ai stat tolanit
Topit de caldura si fericit?
Ai fost vreodata indragostit
Traind pasiune, un vis impatimit,
Ai fost romantic pierdut in dorinta
Ai ars de dor pentru o fiinta?
Ai tremurat cand ai atins iubirea
In inima ta strecurandu-se fericirea
Si ai cantat elogiind dragostea
Ce simplu, deodat’ a schimbat viata ta?

Ai ascultat vreodata ce spune vantul
Cand fara truda adie pamantul?
Ce spune pomul cand umbra iti face
Si fructu-i te-mbie sa-l iei dar el tace?
Si oare izvorul ce tot graieste
Atunci cand intr-una se tot limpezeste?
Se involbureaza si curge la vale
Insetatul tot bea din recea-i comoara…
Te-ai bucurat de zambetul mamei
Ai cautat sprijin in sfaturile ei
Aminte-ti aduci de minunata copilarie
De multe povesti, de prima ta jucarie?
Te-nduiosezi cand vezi un copil
Un zambet inocent ce pare asa lin
Ai vrut vreodata de greu sa-l feresti?
Desigur ca da..e sentiment parintesc!
Esti plin de sperante si optimist
Planuri iti faci, pentru ele rezisti
Te-a atras marea cu valul spumos
Calcandu-i tarmul pe-un nisip matasos ?
Tot ce am scris e parte din viata
Natura si fapte…ce-ncep dimineata
Traieste-o din plin, o ai doar o data
Si pretuieste-o…e fara plata…