Umbre... temeri de Cătălin Codru

Curg din mine două umbre,
Soarele-i pe cer... şi luna,

Sunt uimit că până-acuma,
N-aveam umbre... decât una.

Doar o umbra-i mai timidă,
Şi se-ascunde-n paşii mei,
Alta-i mândră şi semeaţă,
Mi se-nalţă peste chei.

Dintr-o dată două umbre,
Se agaţă-n mersul meu...
Care calcă-a-treia umbră,
Unde-i ea?... unde sunt eu?

Umbre sparg în mine paşii,
Care duc spre al meu mâine,
Am în stânga pisici roşii,
Iar în dreapta am un câine,

Fără tine n-am lumină,
Fără mine nu sunt eu,
Umbrele-mi păşesc în tină,
Înaintea mea sunt eu.

Soarele-mi măreşte umbra,
Dar eu sunt aşa cum sunt,
Între mine şi lumină,
Sunt o umbră pe pământ.

Imprimată pe cărare,
Lunecată aşa... pe drum,
Se prelinge înspre zare,
Din tot ce sunt eu acum.

Umbra mea e o minune,
O minune sunt şi eu,
Aş fi umbra fără tine,
Tată-aş fi pământul greu.

Baladă pentru ochi căprui de Boris Ioachim

Au înflorit deodat’ şi tei şi crini …
O, teiul cu dulceag parfumul lui!
Printre-ale sufletului meu grădini

Tot bântuie un dor de ochi căprui.

Sunt ochii ce-i visez cu-ai minţii ochi
Şi-n toamne şi sub biciul gerului;
Mi-e teamă, Doamne, să nu mi-i deochi –
Că-s cei mai calzi, din lume, ochi căprui.

Frumoşi sunt ochii de azur, sau verzi –
Şi ochii negri - şi ochii oricui…
Dar te-aş ruga, frumoaso, să mă crezi
Că eu iubesc doar ochii tăi căprui.

E-o noapte caldă, greierii doinesc
Şi aş vrea, nebun, pe-un colţ de stea să sui,
Ce să mă ducă, doar ca să privesc,
Cum dorm, iubito, ochii tăi căprui.

Să mă întreb, privindu-ţi chipul fin
Şi buzele-ţi – molatice petale –
De s-ar putea, vreodată, să mai vin,
Să mă înfrupt din rodul gurii tale.

Şi, tainic, înainte de plecare,
Cu buzele, o clipă, să-ţi ating
Ochii căprui, tu, dragoste ce doare,
Căci, tot mai des, tristeţi adânci mă ning.

Dar tu n-ai şti, nu, n-ai putea afla –
Căci eu n-aş spune asta nimănui!
Că am zburat, purtat de-un ciob de stea,
Doar ca să văd cum dorm doi ochi căprui…

şi tot scriu de Leonid Iacob

Scriu

pe frunze şi petale

cântece

ce vin agale

ca s-adape

dintre ape,

doruri -

zbatere de pleoape...

Scriu pe vânt,

pe ochi de floare ,

pe ninsoare

călătoare,

scriu târziu,

urlet morţiu

pentru suflet

încă viu.

Dare-ar plânsul ielelor

peste

ochiul stelelor,

peste

pietrele

uscate,

peste şoapte,

peste noapte,

peste mine,

peste toate.

Şi tot scriu

şi iarăşi scriu

şi de mine nu mai ştiu...

şi de mine nu mai ştiu.

poezia face parte din volumul meu (bun de tipar): "Ultima santinelă"

Exodul moldovenilor de Iurie Osoianu

... Vezi moldovenii cum se duc 
Pe drumuri care parcă curg 
Pe drumuri care n-au întors 

Perdute- n albăstrii de bolţi

Vezi moldovenii fug şi fug
De foame, săracii şi jug
De comunişti şi procurori
De bruma care cade-n zori

Nefericitul meu popor
Nu mai încape-n ţara lor
De vînzători de Dumnezeu
-Adăugat la rest mereu

De secole asemeni chin
N-a fost mai mîrşav şi mai fîn
-În ţara doinelor de dor
Ca musca moldovenii mor...

PS **BBC: Moldova -
ţara a cărei populaţie descreşte cel
mai rapid din lume**

Basarabia
28 octombrie 2011

Are să vină o vreme de Costel Suditu

Are să vină o vreme,
Când o să avem bani destui;
Săraci să fim pământului

Şi tot vor fi prea mulţi;

Are să vină o vreme,
Când n-o să mai vrem totul perfect;
Chiar de s-ar putea să fie,
O să ne prefacem că nu vedem;
Atunci aflăm că perfect, e doar sfârşitul;

Are să vină o vreme,
Când o supărare ne-ar bucura;
Când ne-am da şi dinţii din gură pentru ea;
Şi o trădare chiar ne-am dori,
Cu ea o bucată de timp şi de zi;

Are să vină o vreme,
Când toate drumurile nemerse
Se vor răzbuna crunt dar înţelese;
Când vom sta ca un sâmbur lăsat
Pe pământ, de fructul prea copt de stricat;

Are să vină o vreme,
Când florile nemirosite,
Se vor întoarce înspăimântător de întregi
Dar ofilite,
Iar de-ai simţi că tot mai miros,
Nu va fi de cât, acel dorit de prisos;

Are să vină o vreme,
Când o să fii rege,
Pentru că îţi dai seama,
Că poţi, dar unul rece,
Nebun;
Pe care îl frige şi-l strange coroana,
Fără aer nou în plămân;

Are să vină şi vremea aceea
Când vom avea tot ce ne-am dorit
Până să nu mai avem timpul;
Singurul pierdut de altfel, pierit
Când soarele va arde pământul,
Şi luna cu mâna va strange rămasul;
O şoaptă probabil, marcându-ţi popasul.

Toate femeile... de Nicoara Nicolae-Horia

Toate femeile de pe pământ
sunt frumoase,

vederea mea
nici nu le mai încape
și totuși
numai una,
ca un râu de mătase,
mi s-a furișat pentru totdeauna
sub pleoape.
Toate femeile de pe pământ
sunt deștepte,
ele nu știu ce e somnul din stele,
și totuși
numai una
a știut să aștepte,
trează,
până la capătul tristeților mele.
Toate femeile de pe pământ
sunt femei,
așa le-a lăsat să fie
Cel de Sus
și totuși
una e mama pruncilor mei
și totuși
numai una
e Mama lui Iisus...

Duminică, 14 Octombrie 2012

Femeie frumoasă... de Nicoara Nicolae-Horia

Femeie frumoasă,
De ce umileşti
Aerul

Cu privirile
Tale?
Nici pictorul
Nu ştie
Ce să le facă.
E tot
Mai mult
Alb
Între culorile
Lui.
Şi
Dumnezeu
A pus
În ochii tăi
Atâta
Lumină!

Iubito, ciorile tot dau târcoale… de Boris Ioachim

Iubito, ciorile tot dau târcoale –
În dimineţi şi seri îmi croncănesc…
Şi într-adins, tristeţi îmi lasă-n poale –

Atuncea când te vreau şi te doresc.

Privesc pe geam văzduhul ros de ceaţă –
De-o veşnicie, soare n-am văzut…
Dar sufletu-mi se umple de verdeaţă,
Căci primăvară-mi eşti şi început.

Un început de viaţă, plin de rouă,
De soare cald, de ciripit vioi
Şi de speranţă proaspătă şi nouă –
Că într-un suflet suntem amândoi.

În trup – departe, poate prea departe,
Suntem, iubito, şi-i cam dureros…
Dar până când banala, stearpa moarte,
Nu mă va cere – te visez frumos.

Mi-e dor să mi-te aciuezi în poale,
Să te sărut fierbinte, ameţitor…
Să sorb aroma fină-a gurii tale –
Să ne iubim, pierduţi în viu fior.

…Sunt vise doar – la geam, fără-ncetare,
Din zi în noapte, ciori îmi croncănesc…
Dar eu visez, cu râvnă şi ardoare,
Că-n braţe-mi eşti şi straşnic te iube

sc…

sărut neghiob de Leonid Iacob

Între tiparele de lut

amorf sărut

cu sunet surd

prin ciob

neghiob

se zbate ud

şi nu-l auzi

şi nu-l aud.

Firav,

astmatic

şi bolnav

a tot murit

cu râs gângav

fiindcă-n apus

de răsărit

sub tălpi

în praf

l-am mozolit

cu negru grav.

Şi tot mai des

trecut eres

aleargă crud

prin nord şi sud

albit

de doruri

şi avid,

un amalgam

de insipid

în înţeles.

Între tiparele de lut

sărut neghiob

bolnav şi orb

sub tălpi

se zbate

într-un ciob

şi nu-l auzi

şi nu-l aud…

Pierdut

mereu în neştiut…

Tot mai pierdut.

Tot mai pierdut.

Groparul vieţii de Cătălin Codru

Am fost groparul vieţii mele,
Azi dau anunţ de timp pierdut,

C-am rătăcit pe drumuri grele...
Şi n-am ştiut ce m-a durut.

De azi m-am prins în hora vieţii,
Să o învârt, să mă învârtă,
Şi dau în lături toţi pereţii,
Să cânt ce inima îmi cânta.

M-am murdărit pe tălpi, de-atâtea zoaie,
Scuipate-n ochi, nişte cămile rătăcite,
De-acum am să dansez în ploaie,
Să-mi curăţ palmele de zile necăjite.

Port zile însorite peste frunte,
Desaga mea de azi o bucurie,
Un răsărit de mâine peste munte,
Groparul vieţii, am fost... am fost trufie?