luni, 1 octombrie 2012

Toamnă târzie de Renate Müller

Octombrie cu brumă multă
câmp arat, cârduri de ciori
ce acoperă pământul.


Via freamătă culeasă
frunzele-au îngălbenit
şi se lasă-o ceaţă deasă.

Ierburi-nalte uscăcioase
legate-n fire de păienjeniş
stau în zdrenţe delăsate.

Toate dorm, toate sunt duse
comorile s-au răspândit
şi în toamnă stau depuse.

Cînd portocalul plînge de Emil Marian

Cînd portocalul plînge-n septembrie în toamnă,
Iar soarele-i mai blînd, de raze bărbierit,
Trimit a mea iubire să te vestească doamnă,

Ca-s sanatos, în viata și încă n-am pierit.
Mi-e gîndul tot la tine, aici în depărtare,
Și trist îmi este dorul acasă cînd revine,
Închid durerea-n mine, oftez, privesc în zare,
Și mă întreb ca prostul... te mai gîndești la mine?
Cand portocalul plînge-n septembrie în toamnă,
Mi-e sufletul mai greu și îmi lipsești tu, doamnă!

Încredere de Elena Valeria Ciura

Nu-ţi pot cotrobăi prin buzunare-
La piept ai patru şi sunt ferecate
Secretele rămân nedezlegate

Nu mi-ar ajunge să-ţi descopăr firea
Nici de-aş trăi trei vieţi cu tine în cetate
Şi pentru atâta lucru- nu-vreau nemurirea!

Încrederea rămâne un fir ca de păianjen
Se subţiază cum dă galbena lumină
Cum te apropii el -se sperie şi fuge
Dar te înţeapă şi se-ascunde prin grădină!

Şi e puternic până prinde-o altă muscă
Şi o striveşte , nu-i deloc gentil, -o uscă,
Si-a doua zi, la fel, cu altă pradă,
Până stăpâna va vedea a lui ispravă
Şi iubăreţul va gusta ce-a meritat–otravă!

(Ce simplu e în lumea animală!)

toamnă de Bogdan Dumbraveanu

nu-i râs 
să nu se facă lacrimă
din om rămâne 

doar o poză intr-un album trist

cum zâmbetele
oamenilor care au fost
crezând o clipă
că vor fi întotdeauna

nu voi putea mângăia
toţi suferinzii
nici pe mine nu mă pot
păzi de propriile-mi temeri

azi am umblat
o vreme prin marea atingând
ţărmul, cu ochii căutând
locul unde ai stat ieri

unde te-am îmbrăţişat
o clipă să locuiască şi-n mine
luna pe care o ţineai
captivă în priviri

să mă adie doar o clipă
singurătatea mândră
în care s-au născut
primele versuri

am simţit picurând,
târziu,în mare,
argintul

duminică, 30 septembrie 2012

VIS EFEMER - de Patricia Serbanescu

Să desfac visu-n crâmpeie
Mă inunde şi-n răstimp…
Marea… să fie Egee
Ţărmul… să fie-n Olimp!
Glasul apei ne pătrundă
Până-n sângele-nverzit,
Mângâiaţi de-o caldă undă
Închega-vom plan, sfinţit…

Elfii mării ne veghează
Printre stâncile-azurii,
Stelele, se-ncorporează
Între maluri sidefii…
Peste munţi şi marea toată
Înălţăm inima plină
Cu lumină adăpată,
Coborând, spre rădăcină.

Chiparoşi pe plaiul sfânt
În pădurea ca-n poveşti,
Pare rai pe-acest pământ,
Pe-acest loc, uiţi cine eşti !
Mă visez mereu în mare
Pe nisip călcat de zei,
Piere orice supărare
Când în braţe, tu mă iei…

‎(nu știu de ce sunt tristă atunci când se scutură magnoliile) - de Nuța Istrate Gangan

mi-ai atins buzele cu o petală catifelată
apoi ai desenat arabescuri pe obrazul meu umed
am zâmbit sub mângâiere;
primăvara plângea suav cu petale de mătase udă
sânul stâng îmi tresărea în aşteptare

m-ai sărutat muşcat
acoperindu-mi ţipătul surprins
cu o altă petală desprinsă
din floarea
care se odihnea mirată în palma ta

vin inserări de vise şi lumi
ultima noastră primăvară s-a sinucis cu gingăşie
înroşindu-şi florile albe în cireşe
te aştept
Evă tăcută și caldă
pe marginea unei veri de păcat şi ispită
să-ţi scutur pe trup
copacii grei de flori și miresme

primăverile nu se mai întorc
deşi ai impresia
că totul se repetă
iar şi iar...

(ştiu de ce se scutură magnoliile...

nu ştiu de ce mă sărutai muşcat
atunci când eram tristă)

Un alt adio de Renate Müller

Iubite te las din mâinile mele
ţi-am dat aripi 
să zbori până la stele


în suflet te-am crescut
înfăşurat în petale de crini
să te vindec înger căzut

rugător mă priveşti cu milă
te las liber să zbori să te duci
zeu înaripat spre lumină

Dor de mamă de Elena Iuliana Constantinescu

Mamă, te rog să-mi scrii despre nucii mei din grădină,
Care au răd
ăcinile în locul meu natal;
Trimite-mi câteva petale
Din trandafirul parfumat de la fereastra
Ce-npodobește casa noastră;
Prin păsărelele ce vin la noi,
Cu dans de aripioare,
Măicuță dragă să-mi trimiți
Parfum din lăcrămioare;
Și mere dulci din grădiniță,
Cu fin parfum de lămâiță;
Trimite-mi blând miros de câmp
Și dulci mângâieri de soare și vânt
De acasă;
Trimite-mi zâna mea frumoasă
Diminețile cu soare,
Când roua argintie în faptul zilei moare;
Şi-mbătătorul iz al florii de pădure,
Şi gustul acrişor de zmeură şi mure;
Mai spune-mi mamă, cum soarele apune
Când seara se întorc de pe păşune turme;
Trimite-mi mamă miros din flori de tei,
Ce-mi amintesc amarnic de mult de ochii tăi;
Și îmi trimite mierea muncită de albine
Cum dulce mamă scumpă eu mă gândesc la tine;
Trimite-mi ciripit şi zbor de păsărele,
Să dorm cu lacrimi seara, zburând în cârd cu ele;
Trimite-mi apa rece de limpede izvor,
De dorul ei atâta și-atâta simt că mor!
Și mai trimite-mi mamă parfum de busuioc,
Cu el de acolo poate va fi puțin noroc;
Trimite-mi maică drumul ce duce înspre casă,
Să mă întorc la tine,
Să ne-nchinăm la masă.

Elena Iuliana Constantinescu

PE VALEA VIEŢII de Patricia Serbanescu

La tine în noapte, vom cerne confeti
Surprins de vei fi, cu luna-ntre noi,
Astâmperi tot dorul ce-ţi flutură-n plete

Cu dragostea-n palmă, nascuţi iară goi.

C-ai nume în vers, acum nu contează
Doar nemurirea-şi va pune un semn,
În barca iubirii ce-acum balansează
Fiori se-mpletesc, într-un singur îndemn.

Şi semnul cu braţul având o eşarfă
În ochi ce sunt şterşi, de azurul tristetii,
Îţi macină sufletul pe strune de harfă
Căci mult e pustie, acea vale a vieţii…

Într-un amurg, e-aprinsă –ntraga vale
Iar cântul prigonit, e-acum stingher,
Căci ne tot plângem de însingurare
Când ştim că viaţa este zarvă… şi mister.

30.09.2012

Mare,lună aproape plină şi trandafiri aproape...galbeni de Veronica Simona Mereuta

Cu teamă sau,mai degrabă doza necesară şi suficientă
curajul de pe urmele tale,poţi ajunge la mare

atât de aproape,mai greu de privit ca niciodată
Sunt multe oprelişti pe drum
palmieri luminaţi fantomatic
candelabre în restaurante din nisip căzut la datorie
o pajişte de trandafiri,mai mult galbeni,se cer furaţi
din a realul unde nu pot învăţa să înflorească


Apoi valurile
mângâierea lor te priveşte
în lumina lunii
căci e aproape plină
mai are loc de iertat păcate pe care nu le ştii mărturisi
altfel...te porţi frumos cu normalul tău
căci norma e una singură
rămâi naiv de puternic până la ultimul
fir de iarbă neivită încă


30.09.2012
Vero