toamnă de Bogdan Dumbraveanu

nu-i râs 
să nu se facă lacrimă
din om rămâne 

doar o poză intr-un album trist

cum zâmbetele
oamenilor care au fost
crezând o clipă
că vor fi întotdeauna

nu voi putea mângăia
toţi suferinzii
nici pe mine nu mă pot
păzi de propriile-mi temeri

azi am umblat
o vreme prin marea atingând
ţărmul, cu ochii căutând
locul unde ai stat ieri

unde te-am îmbrăţişat
o clipă să locuiască şi-n mine
luna pe care o ţineai
captivă în priviri

să mă adie doar o clipă
singurătatea mândră
în care s-au născut
primele versuri

am simţit picurând,
târziu,în mare,
argintul