Pluteam prin mări de paradis
şi te-am zărit cu ochi de dor,
erai mireasma unui vis
şi te-am strigat cu glasu-mi stins
Alcor! Alcor!
Lumina ta se cobora
ca pasărea albastră-n zbor:
era chemarea mea şi-a ta
un cântec veşnic rotitor
Alcor...Alcor!
De mână te-am luat atunci
şi te-am purtat cu pas uşor
prin flori ce-au înflorit în lunci
te-am legănat şoptind cu dor:
Alcor...Alcor.
Tot trec duminici rând pe rând
şi-n iarna mea te strig cu dor
să-mi vii la margine de gând
tu, steaua mea cu nume blând:
Alcor...Alcor.
Te chem din aspre depărtări
să faci popas l-al meu izvor
şi-apoi cu tine înspre zări
voi fi iar magul călător,
ispita unei noi chemări
Alcor...Alcor…