miercuri, 5 septembrie 2012
E toamnă, iubite! - de Irina Nedelciu
Iubite, a venit şi toamna!
Cu vise ascunse-ntr-un apus,
Pădurea-şi scutură coroana
Ca lacrimile mele ce s-au scurs.
Pe câmp e pudră peste iarbă,
Aşa cum peste faţă am masca mea,
Acoperind tot tristul dintr-o vară
Să ştiu doar eu... povara-mi grea.
Izvorul... îşi aleargă soarta
Şi susură în stins povestea lui,
Lăsând în urmă toată promoroaca
Ca s-o culeg şi să mi-o aşez în cui.
În aer... doar miros de mere,
Îmi scutură în minte chipul tău
Şi-mi arde inima-n neverde
De dorul visului pierdut în hău.
Cu un sărut mi-aşterne bruma
Un coviltir pe trupul meu,
Încerc să îl alung cu mâna
Dar recele mi-o-ngheaţă rău.
Privesc sordid spre bolta mare
Văd stelele,... etern mormânt
Şi-n ţipăt m-arunc pe ogoare
Să te jelesc, iubite sfânt !
Cu vise ascunse-ntr-un apus,
Pădurea-şi scutură coroana
Ca lacrimile mele ce s-au scurs.
Pe câmp e pudră peste iarbă,
Aşa cum peste faţă am masca mea,
Acoperind tot tristul dintr-o vară
Să ştiu doar eu... povara-mi grea.
Izvorul... îşi aleargă soarta
Şi susură în stins povestea lui,
Lăsând în urmă toată promoroaca
Ca s-o culeg şi să mi-o aşez în cui.
În aer... doar miros de mere,
Îmi scutură în minte chipul tău
Şi-mi arde inima-n neverde
De dorul visului pierdut în hău.
Cu un sărut mi-aşterne bruma
Un coviltir pe trupul meu,
Încerc să îl alung cu mâna
Dar recele mi-o-ngheaţă rău.
Privesc sordid spre bolta mare
Văd stelele,... etern mormânt
Şi-n ţipăt m-arunc pe ogoare
Să te jelesc, iubite sfânt !
Măreţia singurătăţii - de Irina Nedelciu
Singurătatea-mi buzelor tresară
În clipocitul toamnei timpurii
Speriată, c-o voi pierde într-o seară
Pe aleea fagilor pustii.
Atacă-n taină şi smaraldul
Să spună: Nu!... când te-oi privi.
Acoperind cu-n văl şi capul
Să nu gândesc, când calc pe glii.
Apoi, coboară-ncet spre suflet
Îl tapetează cu amintiri
Să nu mai simtă nici un cântec
Ori serenadă printre vii..
Uşor îşi pune veregheta,
Pe inima-mi trudită,în necaz
C-a îndrăznit s-audă şoapta
Şi a cotit spre alt macaz..
Apoi, cu un triumf de groază
Aşează jilţu-n trupul meu,
Privindu-mă şi stând măreaţă
Cum rătăcesc în gol mereu.
În clipocitul toamnei timpurii
Speriată, c-o voi pierde într-o seară
Pe aleea fagilor pustii.
Atacă-n taină şi smaraldul
Să spună: Nu!... când te-oi privi.
Acoperind cu-n văl şi capul
Să nu gândesc, când calc pe glii.
Apoi, coboară-ncet spre suflet
Îl tapetează cu amintiri
Să nu mai simtă nici un cântec
Ori serenadă printre vii..
Uşor îşi pune veregheta,
Pe inima-mi trudită,în necaz
C-a îndrăznit s-audă şoapta
Şi a cotit spre alt macaz..
Apoi, cu un triumf de groază
Aşează jilţu-n trupul meu,
Privindu-mă şi stând măreaţă
Cum rătăcesc în gol mereu.
Pustiul din noi… de Cristina Maroiu
Tăcut,
cu capul în palme,
te-ai adâncit în gânduri…
cu capul în palme,
te-ai adâncit în gânduri…
Îţi apăsau greu pe umeri
fremătândele incertitudini,
dar şi corvoada ochilor mei,
rotunzi de întrebări.
Ştiai că nu-mi vei putea spune
de ce mor frunzele
când mor…
Ştiam că mângâierile tale
confuze, absente,
pe coapsele-mi reci,
nu-mi vor fi îndeajuns
de aproape,
ca să nu mă destram
înfrigurată
în ceaţa dimineţii.
Atunci, mi-ai luat obrazul
lângă al tău,
şi-astfel îmbrăţişaţi,
ne-am jelit cu glas mut
neputinţa!
Din piaţa mare au fugit
încă de aseară,
stelele
şi vânzătorii
de iluzii…
În urma lor au mai rămas
doar frunzele
care,
înstrăinate de tulpină,
se învârt în cerc
fără ţintă,
fără viaţă,
fără moarte…
Cristina Măroiu
04.09.2012
fremătândele incertitudini,
dar şi corvoada ochilor mei,
rotunzi de întrebări.
Ştiai că nu-mi vei putea spune
de ce mor frunzele
când mor…
Ştiam că mângâierile tale
confuze, absente,
pe coapsele-mi reci,
nu-mi vor fi îndeajuns
de aproape,
ca să nu mă destram
înfrigurată
în ceaţa dimineţii.
Atunci, mi-ai luat obrazul
lângă al tău,
şi-astfel îmbrăţişaţi,
ne-am jelit cu glas mut
neputinţa!
Din piaţa mare au fugit
încă de aseară,
stelele
şi vânzătorii
de iluzii…
În urma lor au mai rămas
doar frunzele
care,
înstrăinate de tulpină,
se învârt în cerc
fără ţintă,
fără viaţă,
fără moarte…
Cristina Măroiu
04.09.2012
Vreau să fug... de Boris Ioachim
Vreau să fug departe de cetate –
Vreau din zbuciumu-i sordid să ies,
Pe când bruma-n frunze-adie moarte
Pânza amintirii vreau s-o ţes.
Vremea peste ani aşterne semne
-Nicăieri întoarceri nu se-aţin –
Nemurirea-i doar un vis, pesemne,
Şi gustăm din el câte puţin.
Gârbovit mi se aşterne pasul
Pe cărarea veacului grăbit
Rar speranţe îşi înalţă glasul
Către cerul stins şi amorţit.
Din tăceri urzesc cămăşi de zale -
Sufletul de oameni să-mi păzesc
Prea ades cuvintele-s pumnale
Ce orbeşte-n inimă lovesc.
Vreau să ies afară din cetate -
Vreau în codru să mă pustnicesc…
Dar cum aş putea fugi de toate
Şi pe unde-un codru să găsesc?
Pe când bruma-n frunze-adie moarte
Pânza amintirii vreau s-o ţes.
Vremea peste ani aşterne semne
-Nicăieri întoarceri nu se-aţin –
Nemurirea-i doar un vis, pesemne,
Şi gustăm din el câte puţin.
Gârbovit mi se aşterne pasul
Pe cărarea veacului grăbit
Rar speranţe îşi înalţă glasul
Către cerul stins şi amorţit.
Din tăceri urzesc cămăşi de zale -
Sufletul de oameni să-mi păzesc
Prea ades cuvintele-s pumnale
Ce orbeşte-n inimă lovesc.
Vreau să ies afară din cetate -
Vreau în codru să mă pustnicesc…
Dar cum aş putea fugi de toate
Şi pe unde-un codru să găsesc?
voulez-vous? de Nuța Istrate Gangan
ce văi şi ce dealuri, darling
ce nisipuri fierbinţi
palma ta pribeagă răsfiră
ce nisipuri fierbinţi
palma ta pribeagă răsfiră
mângâierile tale ard
și cerul întreg
mi se spintecă în fulgere
și-n revărsări de ploi
(nu ştiam că vecinul tău cântă la pian)
îmi colinzi adâncurile
și îmi atingi înalturile
lași în urmă dâre de lumină
am să-ţi mor într-o zi în braţe
se vor mira că
după atâta vreme sunt încă fierbinte
dar nu vor fi surprinşi
când îmi vor descoperi
firele electrice scurtcircuitate
în interior
(Clayderman?crezi că este acelaşi pianist?)
îmi aprinzi vulcanii
împrăştiindu-mi lavă în sânge
îmi agiţi mările şi îmi dezlănţui furtunile
fără să-ţi pese de corăbiile tale
care se izbesc sălbatic de ţărm
(știam ca ți-l amintesti...)
apoi mă aduci din nou
pe ţărmuri calme şi line
zâmbeşti palid
aşteptând răbdător
reaşezarea plăcilor tectonice
și liniştea dinaintea altei furtuni
(nu zâmbi, vorbesc senzual pedagogic
vrei să discutăm geografie
în francais, cherie?)
și cerul întreg
mi se spintecă în fulgere
și-n revărsări de ploi
(nu ştiam că vecinul tău cântă la pian)
îmi colinzi adâncurile
și îmi atingi înalturile
lași în urmă dâre de lumină
am să-ţi mor într-o zi în braţe
se vor mira că
după atâta vreme sunt încă fierbinte
dar nu vor fi surprinşi
când îmi vor descoperi
firele electrice scurtcircuitate
în interior
(Clayderman?crezi că este acelaşi pianist?)
îmi aprinzi vulcanii
împrăştiindu-mi lavă în sânge
îmi agiţi mările şi îmi dezlănţui furtunile
fără să-ţi pese de corăbiile tale
care se izbesc sălbatic de ţărm
(știam ca ți-l amintesti...)
apoi mă aduci din nou
pe ţărmuri calme şi line
zâmbeşti palid
aşteptând răbdător
reaşezarea plăcilor tectonice
și liniştea dinaintea altei furtuni
(nu zâmbi, vorbesc senzual pedagogic
vrei să discutăm geografie
în francais, cherie?)
Nostalgii de toamnă... de Nicoara Nicolae-Horia
E arămită frunza din vârsta mea de-acum,
Iar toamna îmi adună tăcerile-n hambare,
Căruţele cu mere se-aud venind pe drum
Iar toamna îmi adună tăcerile-n hambare,
Căruţele cu mere se-aud venind pe drum
Din Munţii mei prin care mă susură izvoare...
Pe Deal, căsuţa noastră şi-n jur otavă crudă,
Din linişte pasc mieii cu ochii lor duruţi,
Uitate-n Rugăciune icoanele asudă
Şi te aşteaptă Mamă cu dor să le săruţi...
Noiembrie e-aproape, ca spiţele de-obadă,
Să mă mai naşti odată eu ştiu că nu mai poţi,
Un Arieş de stele mă duce în baladă,
Vreau nunta mea să-mi fie acolo printre Moţi...
..............................
E arămită frunza şi stă de-acum să pice,
Iar toamna îmi adună poemele-n hambare,
Niciunul dintre ele n-aş vrea să mi se strice-
La vremea lor din toate să guste fiecare...
Pe Deal, căsuţa noastră şi-n jur otavă crudă,
Din linişte pasc mieii cu ochii lor duruţi,
Uitate-n Rugăciune icoanele asudă
Şi te aşteaptă Mamă cu dor să le săruţi...
Noiembrie e-aproape, ca spiţele de-obadă,
Să mă mai naşti odată eu ştiu că nu mai poţi,
Un Arieş de stele mă duce în baladă,
Vreau nunta mea să-mi fie acolo printre Moţi...
..............................
E arămită frunza şi stă de-acum să pice,
Iar toamna îmi adună poemele-n hambare,
Niciunul dintre ele n-aş vrea să mi se strice-
La vremea lor din toate să guste fiecare...
Doruri de Elena Iuliana Constantinescu
Dor de tine
Dor de noi,
Dor de ziua ce s-a dus
Dor de noi,
Dor de ziua ce s-a dus
Dor de soare în apus
Dor de bucurie;
De speranțe și visări
Dor de mare,
Dor de munte,
Dor de noi;
Mă cuprinde-așa un dor
De cei dragi,
De ce-i frumos!
Dor,
Ce dor!
Azi mi-e tare dor,
De dor;
Elena Iuliana Constantinescu
Dor de bucurie;
De speranțe și visări
Dor de mare,
Dor de munte,
Dor de noi;
Mă cuprinde-așa un dor
De cei dragi,
De ce-i frumos!
Dor,
Ce dor!
Azi mi-e tare dor,
De dor;
Elena Iuliana Constantinescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)