Singurătatea-mi buzelor tresară
În clipocitul toamnei timpurii
Speriată, c-o voi pierde într-o seară
Pe aleea fagilor pustii.
Atacă-n taină şi smaraldul
Să spună: Nu!... când te-oi privi.
Acoperind cu-n văl şi capul
Să nu gândesc, când calc pe glii.
Apoi, coboară-ncet spre suflet
Îl tapetează cu amintiri
Să nu mai simtă nici un cântec
Ori serenadă printre vii..
Uşor îşi pune veregheta,
Pe inima-mi trudită,în necaz
C-a îndrăznit s-audă şoapta
Şi a cotit spre alt macaz..
Apoi, cu un triumf de groază
Aşează jilţu-n trupul meu,
Privindu-mă şi stând măreaţă
Cum rătăcesc în gol mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu