NIMICNICIE ! de Stefan Oana Valentin

Noroi negru
De printre stele,
Humă flămândă

Fără pământ,
Ceasul cel mut,
Dansul de iele,
Felinarul stins,
Trist, mai demult.
Suflet de gater
Cu dinții goi,
Reptilă târâtă
Fără de gând,
Diamantul fals
Lipsă-n inele,
Vorbă tăioasă
De dulcele rât,
Cădere diurnă-n
Pierdutul apus.
Lingușire pentru
O biată pâine,
Prosternare
La zeii de cifre,
Îți multumesc
Că nu m-ai vrut!

02 09 2012
ȘTEFAN OANĂ

Sonet de Emil Marian

Cu agramații printre noi,

Trăim și-n poezie.

În incultură-nvie

Ai alfabetului gunoi.

În limba lor cea cocoșată,

De vorbe ei nu au habar.

Precum un monstru literar,

Gramatica e scîlciată.

Asediul ăstor ignoranți,

Prin versurile de mutanți,

Cu „monstre” ne inundă.

Și din a lor lume imundă,

Literatură de noroi,

Vin agramații printre noi..

Trimite-mi toamna de Nuța Istrate Gangan

Trimite-mi toamna ca pe o durere,
Pe care vreau s-o simt până la sânge,
Prin ochiu-mi trist străfulgerări de galben,

M-or subjuga şi-n taină mă vor plânge.

Trimite-mi toamna ca pe o pedeapsă,
Ca pe-o-nchinare la un zeu proscris,
Dureri de frunză arsă şi de brumă,
S-or răzvrăti în trupul meu ucis.

Trimite-mi toamna ca pe o iubire,
Năvalnică dar tristă şi pustie,
Un umăr cald pentru a mea tâmplă,
Un zâmbet în eterna-mi agonie.

Trimite-mi toamna dezgolirii noastre,
Ca pe o evadare dintr-un crud sistem,
Curând am să te uit şi-n plină toamna,
Durere-ți sunt când tu îmi ești blestem.

Trimite-mi toamna ca pe-o împăcare,
Capitulând durerilor din noi,
Suntem mult prea nevolnici în iubire
Însă suntem fantastici la război.

Suntem înfrânţi şi fiecare pierdem,
Ce-am investit o viaţă, într-o zi,
Trimite-mi toamna disperării noastre,
Acum când încă mă mai poţi găsi.

Flori de toamnă de Corina Nica

Respir din nou a dulce toamnă.
Bogate-s serile ce-nseamnă
Că-n flori mă-mbrac să te iubesc

Și-al meu poem e-așa firesc.

Mi-ești imn în suflet și-n cuvinte
Și-mi placi cum ești, așa cuminte
De parcă noi ne-am fi iubit
Și-n alte vremi, la infinit.

Te-am așteptat prin vis, prin versuri
Am căutat prin universuri
Un suflet geamăn iubitor
Care să simtă-același dor.

Și într-o toamnă-am fost mireasă
Acelui ce-a văzut frumoasă
O viață simplă lângă mine
Și o speranță de mai bine.

Și te iubesc cu-același drag
Te-aștept ades cântând în prag
Îmbrac vestmânt de albe flori
Și zilele ni-s sărbători.

(Corina Nica, 1 sept.2012)

Dor de viață... de Nicoara Nicolae-Horia

De tine întotdeauna mi-a fost dor,
Năpraznic Dor, precum spunea poetul

Și dincolo de el când o să mor,
Întreg nu-i voi cunoaște alfabetul.

Părinții m-au născut cu el pe buze
Și de atunci îl port în trupul meu,
E toamnă iar în mine și în frunze,
Și ea, pădurea-l freamătă mereu.

De tine întotdeauna mi-a fost dor
Cu inima de sete istovită
Și-acolo, în genunchi, lângă izvor
Să-mi fie rugăciunea răstignită...

1 Septembrie 2012

te vindec de iubire de Maria Belean

de setea istovitoare ascunsă-n cerneala 
prelinsă iar și iar în lungi poeme 
dacă vrei 

te vindec de neiertare
dar iubite
n-o lăsa să coboare asupra noastră
freamătul din ochii ei
ne-ar ciuguli rodul iubirii
la fel cum noaptea mușcă din zi
și nici mii de mâini înfipte în pământ n-o pot opri
la fel cum necunoașterea din ochii tăi
nu poate desena un inorog cu floarea în dinți
pe strada Principală
aduc imaginea din urmă
de voi mai avea putere
să recunoască desenul
pictat anume pentru tine deasupra pernei

te vindec de rănile
pe unde intră nestinghere femeile străzii
odată
de două ori
doar până lângă
ideea de a fi o creație a Lui
nu voi renunța la pașii din față
la timpul de pe margini

odată vindecat
vei alerga zăpăcit
cu iubirea atârnată de un zmeu
alb
"mulțumesc pentru floare"
te va găsi rezemat
de altă poezie

POVESTE de Ines Popa

Amurgu-și cerne ziua în crengile brodate 
Și sufletul își spală în smirnă amintirea, 
Alambicate doruri ,viori îngândurate, 

Contorsionate zile îți tot ascund venirea.

Rescriu pe un papirus povestea despre noi,
Deplină feerie de basm și nostalgie,
Cutreier neumblate cărări de amândoi
Și-aduc puțină vară în toamna ta târzie.

Când orele înfrânte minutele-și dezbracă
Și marea-și plânge valul de țărmul tău ucis,
Mă poticnesc de-absențe în liniștea opacă,
De-nstrăinate vise,de suflet indecis.

Și orice drum spre tine e ferecat cu lanțuri,
Solfegiul vieții tale, un cânt dezacordat,
Iei lecții de uitare ,mimând noi începuturi,
Ești corigent iubirii ,un veșnic candidat.

Te va ajunge iarna tristeții îndoliate
Și lacăte de tine vei vrea să le deschizi,
Buchete de speranțe-n delir înlăcrimate
Și ghimpele minciunii dori-vei să ucizi.

Înstrăinat de tine-n risipe repetate,
Înfrânt de neputință, cu un destin incert,
Îngenunchiat de plânset prin vise exilate,
Eu oază a iubirii,tu ciob într-un deșert.

Gând în septembrie de Boris Ioachim

Septembrie – zis şi răpciune
E-al vieţii mele trist simbol…
Când steaua viselor apune,

Lăsându-mă de doruri gol.

Iar glăsui-voi despre toamnă
Şi despre trist parfumul ei –
Despre-o dorinţă ce mă-ndeamnă
S-adun argint de funigei.

Şi-o nouă frunză ruginie
Va strecura-n suflet pelin…
Iubiri ce-ar fi putut să fie
Le-oi îneca cu noul vin.

Şi iar livezile-ncărcate
De roade, se vor pustii…
Covorul frunzelor uscate
Sub paşi nesiguri vor foşni.

Iubirile din alte zile
De toamnă, au pierit tăcut,
Ca vechi şi-ngălbenite file
De calendar, au tot căzut.

Iar vara, dintr-o dat’ - hoţeşte,
Spre alte plaiuri a fugit …
Văzând cum frunza-n pomi păleşte –
Miresmele şi-a părăsit,

Lăsând, în urmă, arse câmpuri
Şi ceru-albastru – învineţit,
Ciori croncănind pe goale dâmburi
Şi mult prea grabnic asfinţit.

Mi-e gândul rece ca ţărâna
Unui mormânt proaspăt săpat,
Când ştiu că va domni rugina –
La braţ cu vânăt vânt turbat.

Dar eu nu pot schimba nimica –
Toamna – veni-va orişicum –
Stârnind prin ierburi-nalte frica
Şi frunze împrăştiind pe drum…

TRISTEŢI de Leonid Iacob

Se tânguiesc iar nopţile în mine  

şi frânţi copaci mai murmură un cânt,  

mâhniri încercănate de ruine  

se adăpă din nelinişte de vânt.  

Trec îngerii de foc pe geana nopţii  

şi sufletul în vise îmi e punte  

când căprioare trec prin faţa porţii  

să se adape-n lacrimă de munte.  

În somn, îngână luna o cântare  

trăgând pe ochi zăbranice de nori,  

e lumea-ntreagă semn de întrebare  

ca un crepuscul spânzurat de zori.  

Se tânguiesc iar nopţile în mine  

şi sufletul în vise îmi e punte;  

sunt semnul de-ntrebare în ruine  

îngenuncheat în lacrimă de munte  

Ascunde-ma... de Lacramioara Lacrima

Ascunde-ma in al tau gand

Cand toamna se asterne,
In orice frunza ca si cand
Prin ploaie nu se pierde,
Dar ea se aseaza, asa pe jos,
Dansand prin aer friguros,
Batuta de vant furios
Dintr-un copac mai majestuos…
Si-n bruma ce se lasa sumbra
Pe iarba cea care-i uscata,
Caci amintirea nu-i in umbra
Pastram iubirea cea nevinovata.
Ascunde-ma-n inima ta
Uite, a ramas in urma vara
Tu, da-mi mereu iubirea ta
Sa-i vad toamnei culoarea
Cu galben atat de-auriu
Miros deosebit de fan cosit
Deloc singura sa nu fiu
Iar tu, sa te simti mult iubit…
De vei avea candva tristetea
A stropilor din norii grei
Eu am sa ies cu frumusetea
A dorului ce ies din ei…
*
Ascunde-ma sub pleoapa ta
Cand esti mai trist sa fiu cu tine
Nicicand sa nu-ti las lacrima
Pe-obrazul tau ca sa mai vina,
S-apar discret in visul tau
Cu dragoste sa iti vorbesc
Si conturand doar chipul meu
Zambind sa-ti spun cat te iubesc,
Ca niciodata sa nu uiti
Ca undeva in lume-i cineva
Oriunde-ai fi e-oranduit
Sa fii al meu…sa fiu a ta…
Ascunde-ma in viitor
Iubita sa-ti raman si acum,
Chiar daca voi trai in dor
Nimic nu-mpiedica un drum
Al dragostei ce ne-o purtam
Ca-i vara, primavara, toamna,
In iarna inghetata o sa luam
Pe noi haina iubirii…ca e calda...
Ascunde-ma la tine, orisiunde,
Lasand iubirea mea, sa te patrunda,
Urat ca sa iti tin, sa-ti fie bine,
In toamna… frunza nu stie sa planga…