POVESTE de Ines Popa

Amurgu-și cerne ziua în crengile brodate 
Și sufletul își spală în smirnă amintirea, 
Alambicate doruri ,viori îngândurate, 

Contorsionate zile îți tot ascund venirea.

Rescriu pe un papirus povestea despre noi,
Deplină feerie de basm și nostalgie,
Cutreier neumblate cărări de amândoi
Și-aduc puțină vară în toamna ta târzie.

Când orele înfrânte minutele-și dezbracă
Și marea-și plânge valul de țărmul tău ucis,
Mă poticnesc de-absențe în liniștea opacă,
De-nstrăinate vise,de suflet indecis.

Și orice drum spre tine e ferecat cu lanțuri,
Solfegiul vieții tale, un cânt dezacordat,
Iei lecții de uitare ,mimând noi începuturi,
Ești corigent iubirii ,un veșnic candidat.

Te va ajunge iarna tristeții îndoliate
Și lacăte de tine vei vrea să le deschizi,
Buchete de speranțe-n delir înlăcrimate
Și ghimpele minciunii dori-vei să ucizi.

Înstrăinat de tine-n risipe repetate,
Înfrânt de neputință, cu un destin incert,
Îngenunchiat de plânset prin vise exilate,
Eu oază a iubirii,tu ciob într-un deșert.