sâmbătă, 14 iulie 2012
XXX de Mihail Rujoiu
Ard in noapte file albe
Pe o flacara de vis
Si cuprind a tale ganduri
Intr-un vesnic paradis.
El umbrit de umbra rece,
Ea a stins focul amar,
Care le palise viata
Si dusmanii intr-un altar.
Inima bate mai rar,
Noptile sunt tot mai reci,
Am ajuns sa sta acum
Precum florile-n ghiveci.
Timpul trece,apa trece
Iarasi,viata mea la fel,
Amintirea se rasfrange
Rastignita intr-un inel.
Ziua neagra,noaptea neagra
Ma ascund mereu,mereu,.
Pana cand lumina alba
Va topi si chinul meu .
Din cartea ; Din fum de tigara...
Si cuprind a tale ganduri
Intr-un vesnic paradis.
El umbrit de umbra rece,
Ea a stins focul amar,
Care le palise viata
Si dusmanii intr-un altar.
Inima bate mai rar,
Noptile sunt tot mai reci,
Am ajuns sa sta acum
Precum florile-n ghiveci.
Timpul trece,apa trece
Iarasi,viata mea la fel,
Amintirea se rasfrange
Rastignita intr-un inel.
Ziua neagra,noaptea neagra
Ma ascund mereu,mereu,.
Pana cand lumina alba
Va topi si chinul meu .
Din cartea ; Din fum de tigara...
1996
EFECTUL IUBIRII (pastişă la poemul INTREBĂRI de Boris Ioachim) de Patricia Serbanescu
presantă
întrebare aş pune-o şi pe soare
în lume, peste tot se scurge-un timp la fel,
în lume, peste tot se scurge-un timp la fel,
complexa frământare… ,,iubirea care doare,,
desigur aţi simţit-o… nimeni n-a fost stingher…
ne perpeleam, dormind ca vrabia pe ram
din suflete ţâşneau, minuni de licurici,
nu ne găseam nici locul şi-n pat ne sfredeleam
când capul era greu, pe piele-aveam furnici…
eram teleghidaţi şi-n doi eram în ton
oauuu ! cum să uit vreodat’ ! eram caii mascaţi
cu dragostea mustindă, parcă jucam şotron
în nopţi dormite-n pripă, cu ochi încercănaţi…
şi când iubim prieteni, avem gânduri de-a valma
iubiri împreunate, se bat pe jucării
ne părăseşte-o vreme, toată nevoia, teama
ne transformăm chiar brusc, fără a fi copii…
suntem doar o putere, ce-o reunim mereu
apreciem iubirea… la bine şi la greu
dar când satana intra în suflet, sfredeleşte
dragostea-şi face loc, pe dat’ ne părăseşte…
şi lasă urme-adânci, de răni însângerate
iubirii ce-i pe brânci, n-o să-i mai dai dreptate
şi cu aceste semne din dragoste, rămâi!
vei fi doar partizan al dragostei… dintâi…
Există un perete… deBoris Ioachim
Există un perete subţire
între noi –
Uşor l-am putea
sparge de-am dori amândoi…
Eu nu-ndrăznesc dintr-un fel de palidă sfială,
Iar tu din neputinţă sau doar din plictiseală.
Cândva, eram prieteni – aş zice chiar iubiţi,
Părea că pe vecie vom fi nedespărţiţi
Atâtea idealuri întruna făuream
Şi n-aveam ascunzişuri, un tot – nu doi eram.
Şi ce frumos, cu floare, ne răsfăţau livezi –
Azi, doar puhoi de geruri, ne încearcă şi zăpezi
Şi primăveri de azururi plenar ne răsfăţau –
Azi, doar toamne noroase în suflete ne stau.
Ce s-a întâmplat, deodată, deloc nu am habar
Ştiu doar că un perete-ntre noi a pus zidar…
Zidaru-acesta, însă, nimic n-a câştigat –
Doar, poate, că răceala ce-n noi a strecurat
Sau, poate, că zidarul peretele, anume,
L-a înălţat ca unici, dar trişti să fim pe lume…
Cu mâinile murdare de sentimente reci -
Damnat va fi zidarul singur să fie-n veci.
…Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge, dar poate c-amândoi
Am obosit de viaţă, de nori şi de nimicuri
Şi tot veninul lumii ne-a ars picuri cu picuri…
Eu nu-ndrăznesc dintr-un fel de palidă sfială,
Iar tu din neputinţă sau doar din plictiseală.
Cândva, eram prieteni – aş zice chiar iubiţi,
Părea că pe vecie vom fi nedespărţiţi
Atâtea idealuri întruna făuream
Şi n-aveam ascunzişuri, un tot – nu doi eram.
Şi ce frumos, cu floare, ne răsfăţau livezi –
Azi, doar puhoi de geruri, ne încearcă şi zăpezi
Şi primăveri de azururi plenar ne răsfăţau –
Azi, doar toamne noroase în suflete ne stau.
Ce s-a întâmplat, deodată, deloc nu am habar
Ştiu doar că un perete-ntre noi a pus zidar…
Zidaru-acesta, însă, nimic n-a câştigat –
Doar, poate, că răceala ce-n noi a strecurat
Sau, poate, că zidarul peretele, anume,
L-a înălţat ca unici, dar trişti să fim pe lume…
Cu mâinile murdare de sentimente reci -
Damnat va fi zidarul singur să fie-n veci.
…Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge, dar poate c-amândoi
Am obosit de viaţă, de nori şi de nimicuri
Şi tot veninul lumii ne-a ars picuri cu picuri…
AMIAZA de Cristina Maroiu
M-am retras in coltul meu,
pe fotoliul cu
vedere
la soare:
aici vin sa-mi petrec
ore cuminti,
cu gust de ciocolata amara.
Florile imi zambesc voioase,
de dupa perdele.
Le simt, au conturul fraged,
mai devreme le-am udat!
Acum isi indreapta spatele,
catre lumina…
La fel de verticale
imi sunt si gandurile:
le-am dezbracat pana la piele
de toate nedumeririle,
si le-am asezat si pe ele
cuminti, pe pervaz,
la o baie de optimism!
Copilul bate din palme,
se bucura ca i-am facut
desertul preferat…
In caldura ceasului de amiaza
doar o pasare mai canta:
e guresa, nevoie-mare!
Fericita,
mai sorb o gura de cafea,
inchid ochii si astept…
Liniste. Calm. Acasa.
Cristina Maroiu
11.07.2012
la soare:
aici vin sa-mi petrec
ore cuminti,
cu gust de ciocolata amara.
Florile imi zambesc voioase,
de dupa perdele.
Le simt, au conturul fraged,
mai devreme le-am udat!
Acum isi indreapta spatele,
catre lumina…
La fel de verticale
imi sunt si gandurile:
le-am dezbracat pana la piele
de toate nedumeririle,
si le-am asezat si pe ele
cuminti, pe pervaz,
la o baie de optimism!
Copilul bate din palme,
se bucura ca i-am facut
desertul preferat…
In caldura ceasului de amiaza
doar o pasare mai canta:
e guresa, nevoie-mare!
Fericita,
mai sorb o gura de cafea,
inchid ochii si astept…
Liniste. Calm. Acasa.
Cristina Maroiu
11.07.2012
MA MISC de Mihail Rujoiu
Ca un fulg de nea in noapte,
Ma misc duios
adeseori,
Ninsori modeste se astern
In palme arse, peste nori.
Flori se framanta in trecut,
Frunze ce cad in vis plecate,
Te strang iubito in sarut,
Ca in zapada unei dimineti inalte.
Ninge cu corabii scufundate,
Peste pamantul negru crud,
Iar fulgii se aseaza alene
Pe obrajii unui om tacut.
E timpul cand ninge cu lacrimi
Pe flori vii,insangerate,
Iar radacini ce se topesc in zori,
Pe carari reci purificate.
Se aseaza pe fruntea unui munte,
Ninsori fugarite de noi,
Iar eu topesc urme alene
Sub albii copaci vesnic goi.
Din cartea ; Din fum de tigara...
Ninsori modeste se astern
In palme arse, peste nori.
Flori se framanta in trecut,
Frunze ce cad in vis plecate,
Te strang iubito in sarut,
Ca in zapada unei dimineti inalte.
Ninge cu corabii scufundate,
Peste pamantul negru crud,
Iar fulgii se aseaza alene
Pe obrajii unui om tacut.
E timpul cand ninge cu lacrimi
Pe flori vii,insangerate,
Iar radacini ce se topesc in zori,
Pe carari reci purificate.
Se aseaza pe fruntea unui munte,
Ninsori fugarite de noi,
Iar eu topesc urme alene
Sub albii copaci vesnic goi.
Din cartea ; Din fum de tigara...
08-XII-1986
tăcere de Carmen Zaniciuc
copacul știe
poți vorbi
să fi auzit
și totuși
nimeni să nu asculte
copacul știe
tăcerea e pentru îngeri
pe ei îi cuvântă
dumnezeu
printr-o inimă de om
ce se așează
la umbra unui copac.
poți vorbi
să fi auzit
și totuși
nimeni să nu asculte
copacul știe
tăcerea e pentru îngeri
pe ei îi cuvântă
dumnezeu
printr-o inimă de om
ce se așează
la umbra unui copac.
INVERS de Stefan Oana Valentin
invers clădește-mi tu învierea
dinspre frunză
bătută înspre pământ
alină-mi femeie acuma durerea
călcâielor crăpate, lipsite de vânt.
împiedicate mâini spre mângâiere
tremură nerv strivit în trecut
crede-mă tare grea e apa din înflorire
de ochi închiși, obosite semne de mut.
așezi mărunt printre degete aspre
cuvinte fierbinți uitate demult
părul ți-e negru, pădure de astre
doar de-nverzești pot să te-ascult.
îmi pui sub aripi, aer fierbinte
în apă, un pic de dulce sărut
fiori înmulțești tu pe sub frunte
frumos îmi apar, în oglindă de slut.
invers sărută-mi durerea-n cocoașă
rupt de iluzii să nu mai gust decăt cer
floare de Mai, ești atât de gingașă
căci din clopote vii, strigăte pier.
inundă-mi uscat, invers, tu marea
pământ fertil de maree să-mi fi
toiagul pierdut să-și găsească mirarea
în ultima, numărând înapoi, din prima zi.
08 07 2012
ȘTEFAN OANĂ
alină-mi femeie acuma durerea
călcâielor crăpate, lipsite de vânt.
împiedicate mâini spre mângâiere
tremură nerv strivit în trecut
crede-mă tare grea e apa din înflorire
de ochi închiși, obosite semne de mut.
așezi mărunt printre degete aspre
cuvinte fierbinți uitate demult
părul ți-e negru, pădure de astre
doar de-nverzești pot să te-ascult.
îmi pui sub aripi, aer fierbinte
în apă, un pic de dulce sărut
fiori înmulțești tu pe sub frunte
frumos îmi apar, în oglindă de slut.
invers sărută-mi durerea-n cocoașă
rupt de iluzii să nu mai gust decăt cer
floare de Mai, ești atât de gingașă
căci din clopote vii, strigăte pier.
inundă-mi uscat, invers, tu marea
pământ fertil de maree să-mi fi
toiagul pierdut să-și găsească mirarea
în ultima, numărând înapoi, din prima zi.
08 07 2012
ȘTEFAN OANĂ
marți, 10 iulie 2012
Baladă pentru ochi căprui I de Boris Ioachim
Au înflorit deodat’ şi tei
şi crini …
O, teiul cu dulceag
parfumul lui!
Printre-ale sufletului meu grădini
Tot bântuie un dor de ochi căprui.
Sunt ochii ce-i visez cu-ai minţii ochi
Şi-n toamne şi sub biciul gerului;
Mi-e teamă, Doamne, să nu mi-i deochi –
Că-s cei mai calzi, din lume, ochi căprui.
Frumoşi sunt ochii de azur, sau verzi –
Şi ochii negri - şi ochii oricui…
Dar te-aş ruga, frumoaso, să mă crezi
Că eu iubesc doar ochii tăi căprui.
E-o noapte caldă, greierii doinesc
Şi aş vrea, nebun, pe-un colţ de stea să sui,
Ce să mă ducă, doar ca să privesc,
Cum dorm, iubito, ochii tăi căprui.
Să mă întreb, privindu-ţi chipul fin
Şi buzele-ţi – molatice petale –
De s-ar putea, vreodată, să mai vin,
Să mă înfrupt din rodul gurii tale.
Şi, tainic, înainte de plecare,
Cu buzele, o clipă, să-ţi ating
Ochii căprui, tu, dragoste ce doare,
Căci, tot mai des, tristeţi adânci mă ning.
Dar tu n-ai şti, nu, n-ai putea afla –
Căci eu n-aş spune asta nimănui!
Că am zburat, purtat de-un ciob de stea,
Doar ca să văd cum dorm doi ochi căprui…
Printre-ale sufletului meu grădini
Tot bântuie un dor de ochi căprui.
Sunt ochii ce-i visez cu-ai minţii ochi
Şi-n toamne şi sub biciul gerului;
Mi-e teamă, Doamne, să nu mi-i deochi –
Că-s cei mai calzi, din lume, ochi căprui.
Frumoşi sunt ochii de azur, sau verzi –
Şi ochii negri - şi ochii oricui…
Dar te-aş ruga, frumoaso, să mă crezi
Că eu iubesc doar ochii tăi căprui.
E-o noapte caldă, greierii doinesc
Şi aş vrea, nebun, pe-un colţ de stea să sui,
Ce să mă ducă, doar ca să privesc,
Cum dorm, iubito, ochii tăi căprui.
Să mă întreb, privindu-ţi chipul fin
Şi buzele-ţi – molatice petale –
De s-ar putea, vreodată, să mai vin,
Să mă înfrupt din rodul gurii tale.
Şi, tainic, înainte de plecare,
Cu buzele, o clipă, să-ţi ating
Ochii căprui, tu, dragoste ce doare,
Căci, tot mai des, tristeţi adânci mă ning.
Dar tu n-ai şti, nu, n-ai putea afla –
Căci eu n-aş spune asta nimănui!
Că am zburat, purtat de-un ciob de stea,
Doar ca să văd cum dorm doi ochi căprui…
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)