FĂ CEVA de Stefan Oana Valentin

crucește-mi întunericul 

dintre pleoapele mute
descântă-mi osul păgân
adu-mi soarta aproape
de ultimul trecutul tren.

pune-mi în piele fiorul
de pași neumblați nicăieri
pansează-mi visul cu stele
înfipte-n adâncul etern
și stai, nu te mișca.

înfinge-mi lanțurile-n glezne
udă fertil și aprig, za cu za
adu-mi pădurea mai aproape
să mă răsar, lumină, printre ea
mugur de pleoape.

înoadă-mi gordian împiedicarea
să tac umil în vers duios
pășește-n zboruri vindecarea
și să nu șchioapeți strâmb
copil intens frumos.

râzi de genunchii-s 
una cu pământul
capul spre cer 
de buze triste ai
și împlinește-ți 
astăzi legământul
că doar o viață, 
iubita mea,
tu ai. 

07 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

CA SĂ MOR... de Stefan Oana Valentin

ar trebui să mai dăinui

o altă lunga primăvară
plină fruct de zâmbetul tău
tribut frigului scurs rece
din lacrimi.

să plâng tremurând
că au să-ți sece ochii
odată cu adâncimea
durerii mele de fericire
de lipsa-ți prezentă în vis.

sau poate ar trebui
să mor de trei ori
picurându-mă viață
în lipsă de nori
căutând frenetic roua.

Sau mai sigur...
să mor floare
în fruct!

07 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

AI GRIJĂ CUM TACI... de Stefan Oana valentin

Ai grijă...

vântul tace pe gânduri
înaintea furtunii
apoi sărută cu patos
ordinea dintre ziduri.

de ce mi-ai smuls ancora
ce mă țintuia crud de liber
valurilor înfuriate din larg
doar să mă înalți?

Ai grijă...
vântul tace cu șuier verde
de prea rădăcină...

07 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

ÎN SEARA ASTA de Stefan Oana Valentin

în seara asta, cerul

conține doar o stea
unde-au fugit cu toate
în fabrica de nea?

în seara asta, drumul
nu are intersecții
unde să fug de ea
de mă dă pradă nopții?

în seara asta, focul
plânge cu vâlvătăi
unde să-mi ard norocul
în gol de ochii tăi?

în seara asta, soartă
rupe-mi petala-n plus
și spulberă-mă odată.
în seara asta... nu-s!

07 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

NATURA FLORALA de Mihail Rujoiu

Sunt rupt din tine,natura florala,

Ma scald in lumina solara 
Pe o raza de viata astrala,
Sunt rupt din tine,natura florala. 

O viata ratacita prin trestia goala,
O inima trista,bataie finala,
Ma doare cuvantul,spus de cu seara,
Sunt rupt din tine,natura florala. 

Pamantul absoarbe lacrimi de vara,
In minte se naste o idee geniala,
Iar trupul topit in figura de ceara,
Sunt rupt din tine,natura florala. 

Sunt rupt din tine,natura florala,
Ideea se invarte intr-o lume ireala,
Miscarea e muta,senzatia e mortala, 
Sunt rupt din tine,natura florala. 

Din cartea ; Din fum de tigara...

06-V-1996 

AI VAZUT? de Stefan Oana Valentin

ai vazut lutul fierbinte

cum se crapă fără tine
coala cum plânge cuvinte
îngropată în suspine?

cum cărămida nu vrea-n sus
inexpungabil zid să crească
cum cauți pașii unde nu-s
cum fața râde fără mască?

cum zorii fără buze n-au să vină
nici soare fără gust de ploi
nici noaptea fără de lumină
ori verde iarba fără noi?

cum râul nu se mai oprește
decăt de setea-ți e stăpână
cum orbi umblăm umil pe creste
lipsite veșnic de lumină?

privește dară după gratii
nu-ți reflecta durerea-n geam
pune-mi o piedică, fă șotii
reânflorește viu boboc pe ram.

ai văzut
cum lutul
ține apă?

06 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

Ostenit de Boris Ioachim

Ştiu: sunt profund neserios 

Cu firea-mi veşnic schimbătoare...
Cu mutra mea de ins zelos - 
Dar înclinat spre delăsare.

Da-n tainice dimensiuni, 
Adesea mă scufund alene 
Şi de pe piscuri în genuni
Eu mă arunc din vreme-n vreme.

Ce caut ? Nu mai ştiu nici eu…
Iubirea, Omul, Veşnicia ?
O! Martor iau pe Dumnezeu
Că m-a învins, treptat, prostia.

Zadarnic mintea mi-o înec
În vis mustind de cutezanţă
Căci vede-se în tot ce-ncerc
Că nu mai e nici o speranţă.

Căci tinereţea mi-a zburat 
Ca biblicul porumb din arcă
Şi sufletu-mi, cândva curat,
De mâl şi fiere plin e, parcă.

Seninul cerului arar 
Stinşii mei ochi îi albăstreşte 
Sunt obosit şi solitar 
Şi moarte-n suflet port, hoţeşte. 

Ştiu: sunt profund neserios -
Cu firea-mi veşnic schimbătoare
Şi aştept, nici trist, nici bucuros
Semnal spre Marea mea Plecare...

ȘI ARIPILE AU ÎNGERI! de Stefan Oana Valentin

reflexia sfărâmatelor cuvinte

gură de aer lipsă-n zbor
oftatul când picioarele-s înfipte
tânjind sărutul unui nor

cenușă focului i-a fost
jarul ce sfârâie-n călcâie
zburatul țintă fără rost
fumul prea dulce din tămâie

și frunzele au vântul lor
când rădăcina urlă după apa
fără de aripi viermii mor
pământul de durere-n tâmplă crapă

valul de zbucium nu ne iartă
soldatul trist visează-n post
legați-mi lanțurile odată
să nu mai țărmui fără rost

apa nu iese fără sete
îngeri se nasc cu-n ochi închis
în vis sărutu-mi e pecete
sub pielea fierului încins

și aripile au un înger
ce mă veghează de nu ești
iubito hai devino fulger
de inventate basme pământești.

06 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

Omule de Cristina Maroiu

daca tu ai ajus sa vezi

si partea nevazuta a lunii,
atunci ar trebui sa-ti fie
destul de usor
sa urmaresti cum se petrece 
vremea
la nivelul intelepciunii
umilului fir de iarba!

Insa desertaciunea ti-e 
martor tacut…are mersul
garbovit de povara
furtunilor de dinainte
de Adam!

Pe altarul istoriei
poposesc doar eroii,
cat sa mai moara putin,
iar si iar, 
sisific si descurajant!
Urmasii lor se insotesc trufasi
cu vulturii, 
care va sa zica, 
n-au inteles ca 
viermele le-a fost tuturor
stramos…

Omule,daca ti-ar fi stralucit 
pe frunte
al treilea ochi,
cel harazit profetiei,
acum n-ai mai fi scormonit
prin maruntaiele pamantului,
dupa raspunsuri!

Omule, 
(cat inca mai esti om)
slefuieste-ti pasul
dupa meandrele constiintei!
Culege umanitatea 
din tarana
si poart-o la rever,
cu mandrie!

Cristina Maroiu
07.07.2012

Strigăt orb de Catalin Codru

Ieri am zburat în orb, mi se întâmplă,

Să calc în nebunie dinadins,
Am ceaţa desenată într-o ramă simplă,
Mă-autoflagelez... căci nu eu te-am atins.

Pierduţi de noapte-mi plâng a sila zorii,
Neîncepuţi fără o lacrimă de rouă,
Din cer fierbinte mi-au fugit până şi norii,
Se-ascund... şi-aşteaptă mâine luna nouă.

Strivite gânduri îşi falsifică purtarea,
Minţindu-mi soare... în simţiri,
Ca un venin dulceag, îţi simt trădarea,
În spasm voit, rostit din neiubiri.

Mi-ai lins cuvinte-nmiresmate în ureche,
Mişcându-mă mi-am tulburat cărarea,
Se năruiesc pereţii ca o haină veche,
În întuneric zbor să-mi uit uitarea.

Cătălin Codru