Ostenit de Boris Ioachim

Ştiu: sunt profund neserios 

Cu firea-mi veşnic schimbătoare...
Cu mutra mea de ins zelos - 
Dar înclinat spre delăsare.

Da-n tainice dimensiuni, 
Adesea mă scufund alene 
Şi de pe piscuri în genuni
Eu mă arunc din vreme-n vreme.

Ce caut ? Nu mai ştiu nici eu…
Iubirea, Omul, Veşnicia ?
O! Martor iau pe Dumnezeu
Că m-a învins, treptat, prostia.

Zadarnic mintea mi-o înec
În vis mustind de cutezanţă
Căci vede-se în tot ce-ncerc
Că nu mai e nici o speranţă.

Căci tinereţea mi-a zburat 
Ca biblicul porumb din arcă
Şi sufletu-mi, cândva curat,
De mâl şi fiere plin e, parcă.

Seninul cerului arar 
Stinşii mei ochi îi albăstreşte 
Sunt obosit şi solitar 
Şi moarte-n suflet port, hoţeşte. 

Ştiu: sunt profund neserios -
Cu firea-mi veşnic schimbătoare
Şi aştept, nici trist, nici bucuros
Semnal spre Marea mea Plecare...