MIRĂ PERECHE VEȘNICIEI MELE de Stefan Oana Valentin

Nu plânge clipa noastră veche

Iubește sfânt doar ce va fi
Eternitatea mea, pereche
Când vom sfârși tu ai să știi.

Ne vom uita la rece timp trecut
Vis negru ne va fi fântâna vie
Prea tristelor silabe-n plânsul mut
De trubaduri uitați închiși în melodie.

Tainic ne vom iubi în astă seară
Pe catafalce grele înspre rut
Iubește-mă nebun de nu sunt iară
Voi plăsmui rapid din moarte început.

Nu-mi lăcrima real să nu te doară
Singurătatea e doar mortuara mască
De așteptări sfârșite într-o seară
Silabisite zaț pierdut în ceașcă.

Nu plânge, râzi de haina veche
Fugi de identitatea ce ai fost
Miră iubită veșnică pereche
Când va fi mare nuntă-n cer

Doar tu să vii!

03 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

Gandind... de Lacramioara Lacrima

Nemarginiri albastre

Pe un drum de stele
Intr-un popas de astre
Curg toate gandurile mele.
Si sunt asa de multe
Sa le adun acum
Pe cai cat mai marunte
Le schimb, iaras’ le pun.
E insasi viata mea
Gandind la ea in timp
Ce mi-a adus asa
Alegere...destin?
Ca uite vremea trece,
Se duce ne-ncetat
As vrea sa nu mai plece
Simtind c-am existat...
Intr-una m-am gandit
Sa fac in jur doar bine
Dorindu-mi un iubit
Eu te-am aflat pe tine.
Iar gandurile parca
Sunt tot ce mi-au ramas
Nu vreau sa se intoarca
Durere intr-un pas...

Enorm tu mai insemni
In suflet pentru mine
Mereu parca ma-ndemni
Sa te iubesc pe tine,
Atat cat voi trai
Imi dai curaj in mine,
Sa pot oricum ar fi
Sa am zile senine...
Sa-nfrunt durerea vietii
Ce-i bun sa pretuiesc
In zorii diminetii
Stiind ca ma iubesti.
Gandind ca-i o minune
Ca noi ne-am cunoscut
Ca in aceasta lume
Nimic nu-i de pierdut.
Pastrand iubirea pura
Pe care ne-o nutrim
Nimeni sa nu ne-o fure
Pentru ca ne iubim...
Gandind si realizand
Ca fara de iubire
In inima si gand
Nu ar fi fericire!

Pentru cine, pentru ce? de Boris Ioachim

Pentru cine, pentru ce?
Curg în van lacrimile?
Pentr-un suflet chinuit
Pentr-un păcat neplătit?

Pentru cine, pentru ce
Mă întreb mereu “de ce”?
Pentr-un dor care se stinge
Pentr-o inimă ce plânge?
Pentru cine, pentru ce
Doare-o vorbă: “dragoste”?
Şi nu-i nimeni să o spună
Să nu sune a minciună.

Pentru cine, pentru ce
Nu mai ştiu cine ce e?
Pentru o speranţă goală?
Pentr-un vis născut să moară?

Pentru cine, pentru ce
Se-ntretaie vorbele?
Pentr-o lume ce-a căpiat,
Pentr-un cap ce s-a plecat?

Pentru cine, pentru ce,
Albe-s toate nopţile?
Pentr-un copil nenăscut?
Pentr-o viaţă de-mprumut?

Pentru cine, pentru ce
Pline-s cimitirele
De eroi şi de lichele
Şi de firave lalele?

Pentru cine, pentru ce
Curg în van lacrimile?
…Ca să umple mările...

Pastel de Veronica Simona Mereuta

fiece cuvânt n-ar vieţui singur

aşteptarea le este dată doar brazilor
odată cu ramul veşnic verde
căci frunze n-au mai rămas
la împărţeala norocului de-a fi muritor
în atâta deşertăciune 
de trăit
nu cum se spune ci cum ar fi trebuit
să-ţi stea ,cu adevărat ,condeiul drept

dacă aveam cum mă naşte singură,
poate că nu ştiam curajul să încerc a fi om,
nu doar femeie
la fel de uşor îmi era să fiu salcie,
malul meu să-mi asculte,vrând nevrând, neliniştea,
bocetul de surpare a tot ce trece
dacă plecat prea treci prin veşnicia limitată
ce n-o poţi împărţi

amestecate ropote de ploi,
plecări gonaşe de cai înaripaţi de drumuri,
toate culorile negăsite încă
într-un pastel de clipe dintr-un timp,
prea drag ,să îl înşeli,
tocmai acolo unde povestea s-a îngemănat de bunăvoie
cu ceea ce tu singur ai ştiut că va fi
dincolo de furtuni,arşiţă şi lacrimile ce-ţi adapă
cu bunăştiinţă
visul ce te are încă
în viaţă!


03.07.2012
Vero

Conştiinţa de Costel Suditu

Conştiinţa e ca un vierme;

Într-un fruct acru, moare
Sau pleacă devreme;
Într-unul dulce, cu căutare,
Face rău
Căci drumul său
Îngenunchează
O minte trează;
Dorind a fi întodeauna
Lucru de soi, naşte furtuna.

Gânditu-ma-n voie... de Costel Suditu

Du mai departe gândul meu

Atunci când te privesc dezbrăcându-te
Că e cald;
Ce-mi pasă că e cald! eu
Vreau să văd bluza ta; arată-te
Prin ochiurile ei fine, să cad
În păcat de gând
Pofte plângând,
Să rog simţirea
Să-mi rabde firea;
Du mai departe,
De sâni o desparte,
Să fii pentru mine
Cum eşti pentru tine,
De este nevoie,
Înviu veche Troie
Să-ţi fiu cu păcat!
Gânditu-ma-n voie 
De când ai plecat.

Prohod de Boris Ioachim

Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,

Ca un bănuţ pe pieptul unui mort
Căci deznădejdea toată mi-ai ghicit-o
Şi frigul ce în mine, demult, port.

Simţindu-ţi răsuflarea dulce, caldă
Şi stând, aşa, în neagră delăsare,
Imagini sumbre mintea-ntruna-mi scaldă
Şi-mi vin, avan, gândiri de îngropare:

Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Şi crengi de plopi aud, văd cum suspină
În seri de spaimă, humă şi păreri.

Iar din coroane roase de rugină
Salcâmii, darnici, prohodind frunzare
Vor străjui, fideli, sleita-mi tină -
Până-or pieri şi ei întru uitare.

Din mii de buciume sunând şi goarne
Turbatul vânt, în miez adânc de noapte,
Liniştea seacă, vajnic, o s-o-ntoarne –
În dimineţi, m-o plânge-n surde şoapte.

Scâncind uşor, ca un căţel-orbete,
M-o plânge, zilnic, teiul din fereastră…
Mireasma-i dulce n-o să mai îmbete
Privirea mea, cândva, de dor albastră.

…Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,
Şi-o lacrimă îmi laşi, cu greu, drept ort;
Nu plânge: ştiu că sila mi-ai ghicit-o
Şi-otrava ce de-o viaţă-n suflet port...

Se întâmplă de Carmen Zaniciuc

În singurătate,

călătorești ca într-un labirint;
te rătăcești să te poți regăsi
și chiar de-ai ieșit din el,
lumile te aduc înapoi,
cu trupul greu și apăsător
ca moartea uitată în pustiu.
Durerile îți mai dau certitudinea
că ești viu
și le porți,
ca și cum în altă viață
n-ai mai fi.
Dar se întâmplă să-ți găsești inima,
mai întâi în tine,
apoi în apropierea ta.
Realitatea încorsetată în rigid
devine ușoară,
îți eliberează fiecare electron
în ritmul pașilor de tango.
Chiar și moartea se entuziasmează;
trece prin tine înainte să-ți vină ceasul
și îți dă viață.

Bosonul ...Eminescu de Iurie Ososianu

..." Dar deodat-un punct se mişcă…cel întîi si singur. Iată-l 

Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl… 
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii, 
E stapînul fără margini peste marginile lumii" 
Scisoarea I. M.Eminescu

... a fost un eminescu Absolutul 
sau Absolutul, eminesc cumva, 
și-a plămădit la începuturi lutul 
știind perfect ce infinit Va modela .?!

și România să fi fost întîmplător 
acel picior de plai pe care dânsul 
va fi venit dintr'un sfârșit de viitor 
și care la 'nceputuri fu cuvântul.?! 

și steaua pân' la care-i drumul lung 
și plopii fără soț cu flori albastre 
ce sacru genial în umbră- ascund 
și ce nefast simbol al lașității noastre.?!

PS
și bosonul Eminescu-i ultima din cărămizi 
la măreață catedrală ce nu poți s"o mai ucizi 
punctul ăsta ce se mișcă -( unii zic- bosonul Higgs) 
e și timpul , e și spațiu, e și totul si... nimic!!!

03 iulie 2012
Moscova

Depresie IX de Boris Ioachim

Anii, peste mine, curg

Precum norii peste fagi…
Clipe-n fulgerări se scurg -
Clipe triste, clipe dragi.

Cum fug norii sub senin
Şi-napoi, cred, se întorc,
Zile pline de venin –
Pe acelaşi fus se torc.

Aiurit mi-e gându-n noapte,
Desfăcut în fire – mii..
Vântu-mi spune-n triste şoapte
C-o să plec dintre cei vii.

Ce tristeţi mă înconjoară,
Ce minciuni, ce nenoroc…
Ce-i din lut – în lut coboară –
Toate se întorc la loc.

Din iluzii şi visare
Viaţa mea o am clădit…
Dar, la prima clătinare,
Visele-mi s-au năruit.

Cu ce mână-ai dat –napoi –
Şi cu cât suflet iubeşti,
Ori sub soare, ori sub nori –
Tot cu-acea mână primeşti.

Nu-s nici primul, ce din lume,
Plin de silă va pleca…
Pentru fapte - rele, bune,
Socoteală toţi vom da.

Port pelinul în privire
Şi mi-e sufletul pietroi…
Stors de doruri şi iubire –
Lutu-n lut se vrea - înapoi…