miercuri, 4 iulie 2012
Învinși de Nuța Istrate Gangan
Întotdeauna când
eşti provocat la război, încearcă să te înarmezi cu armele inamicului tău, să
foloseşti aceeaşi strategie şi aceeaşi gândire. Poate că el şi-a inventat şi
metoda şi armele, dar fiind foarte ocupat să studieze armele şi metodele tale,
îşi va lăsa unele puncte descoperite în planul personal. Marea victorie nu este
decât suma unor mici victorii şi nimic nu este mai amar decât să pierzi înfrânt de
propriile metode.
Pe propria mână.
Dar când ai realizat că ai câştigat o luptă pe care nu ai provocat-o, gustul victoriei este dulce amărui.
Până la urmă, nefiind nici învins şi nici învingător simţi că războaiele zadarnice nu-şi au rostul.
Nu-ţi asigură pacea interioară. Iar pacea exterioară este doar o expresie.
Esti un adevărat învingător atunci când esti mulțumit cu statutul de invins în fața oponentului învingător. Atunci când știi că ai avut un motiv bine întemeiat să-i ajuți puțin victoria. Pentru că ți-a păsat mai mult de scopul luptei lui decât de laurii care ar fi zăbovit doar o zi pe fruntea ta: ziua victoriei.
Sunt oameni și cauze pentru care merită să lupți.
Și sunt oameni și cauze pentru care pierzi bucuros orice război.
Și sunt oameni și cauze pentru care nu se merită să lupti și totuși, într-o inexplicabilă încăpățânare si un gram de orgoliu în plus, lupți până când gustul victoriei îți produce greață. Devii războinicul războaielor zadarnice.
Sunt un om amabil, folosesc toate metodele de împăcare amiabilă si semnez aproape toate tratatele de pace, dar dacă trebuie sa port un razboi, fie el si rece, il port.
Pentru că aleg sa ies invins dintr-un război cinstit decât umilit într-o pace falsă.
Pentru că respect razboinicii destoinici si cinstiți și nu pacifiștii de mucava, oamenii vorbelor goale si a faptelor caritabile ascunse sunb masca intereselor meschine.
Nu mi-au plăcut insă niciodată războaiele.
Nici măcar cele câştigate.
Pentru că nu ştiu nici să câştig nici să pierd.
Pe propria mână.
Dar când ai realizat că ai câştigat o luptă pe care nu ai provocat-o, gustul victoriei este dulce amărui.
Până la urmă, nefiind nici învins şi nici învingător simţi că războaiele zadarnice nu-şi au rostul.
Nu-ţi asigură pacea interioară. Iar pacea exterioară este doar o expresie.
Esti un adevărat învingător atunci când esti mulțumit cu statutul de invins în fața oponentului învingător. Atunci când știi că ai avut un motiv bine întemeiat să-i ajuți puțin victoria. Pentru că ți-a păsat mai mult de scopul luptei lui decât de laurii care ar fi zăbovit doar o zi pe fruntea ta: ziua victoriei.
Sunt oameni și cauze pentru care merită să lupți.
Și sunt oameni și cauze pentru care pierzi bucuros orice război.
Și sunt oameni și cauze pentru care nu se merită să lupti și totuși, într-o inexplicabilă încăpățânare si un gram de orgoliu în plus, lupți până când gustul victoriei îți produce greață. Devii războinicul războaielor zadarnice.
Sunt un om amabil, folosesc toate metodele de împăcare amiabilă si semnez aproape toate tratatele de pace, dar dacă trebuie sa port un razboi, fie el si rece, il port.
Pentru că aleg sa ies invins dintr-un război cinstit decât umilit într-o pace falsă.
Pentru că respect razboinicii destoinici si cinstiți și nu pacifiștii de mucava, oamenii vorbelor goale si a faptelor caritabile ascunse sunb masca intereselor meschine.
Nu mi-au plăcut insă niciodată războaiele.
Nici măcar cele câştigate.
Pentru că nu ştiu nici să câştig nici să pierd.
marți, 3 iulie 2012
Soare de Costel Suditu
Soare, soare nebun
se răsari
Şi naşti umbra mea
printre pietre,
Şi coci pe harac în Cotnari
Esenţa gălbuie din vetre,
Îmbracă-mă soare, aurie cămaşă,
Pătrunde în gândul meu rece,
Lumină-mi gândirea ce-mi face cocoaşă
În suflet din tot ce mă trece;
Cum noaptea un vis, ce-mi aduce iubirea
Ca ram înverzit plin cu floare,
Aşa să răsari peste nori cu privirea
Spre mine şi tot ce mă doare;
S-alungi tremuratul cu raza ta dulce,
Cu zâmbetul, clipă senină
Să-mi dai, trup de tină ce duce
Spre ceruri o cupă prea plină.
Şi coci pe harac în Cotnari
Esenţa gălbuie din vetre,
Îmbracă-mă soare, aurie cămaşă,
Pătrunde în gândul meu rece,
Lumină-mi gândirea ce-mi face cocoaşă
În suflet din tot ce mă trece;
Cum noaptea un vis, ce-mi aduce iubirea
Ca ram înverzit plin cu floare,
Aşa să răsari peste nori cu privirea
Spre mine şi tot ce mă doare;
S-alungi tremuratul cu raza ta dulce,
Cu zâmbetul, clipă senină
Să-mi dai, trup de tină ce duce
Spre ceruri o cupă prea plină.
Resort matinal de Veronica Simona Mereuta
de mult timp
nu-mi mai găseam
liniştea să-l privesc,
soarele de dimineaţă
îmi topea gândurile fără să-mi dea de ştire
de astă dată,cum stau cu vina
chiar pare rotund,înţepat cum stă,
vânt de pescăruşi ce n-au odihnă,
răcoarea e ascunsă, întreagă,
în mine...nu a infatuare,
doar că nu ştiu a o răspândi,
goală sau acoperită
mi-e bărbia pervaz de fereastră,
cât fruntea nu se dă plecată deasupra ochilor,
vor să privească întreg,
să adulmece încinsul atins de pământ,
acum,cât tristeţea mi-e neîngropată
încă am timp
02.07.2012
Vero
soarele de dimineaţă
îmi topea gândurile fără să-mi dea de ştire
de astă dată,cum stau cu vina
chiar pare rotund,înţepat cum stă,
vânt de pescăruşi ce n-au odihnă,
răcoarea e ascunsă, întreagă,
în mine...nu a infatuare,
doar că nu ştiu a o răspândi,
goală sau acoperită
mi-e bărbia pervaz de fereastră,
cât fruntea nu se dă plecată deasupra ochilor,
vor să privească întreg,
să adulmece încinsul atins de pământ,
acum,cât tristeţea mi-e neîngropată
încă am timp
02.07.2012
Vero
Ce-i poezia! de Nicolae Saratean
Cuvinte-nlantuite
Formând vers după vers
Catrene şi poeme bine ticluite
Reprezentând aspecte dintr-un univers
Simple,înalte, pure sentimente
Ale sufletului cel ales
De cele sfinte
Pornind uşor
Plecând dintr-un intern
Din ,sântul· nostru interior
Magie ce se manifestată in.. extern
Dragoste împletită pe-un fuior
Dăruită divinului etern
Apă de izvor
Limbajul inimii
Vorbit de adepţii muzei
Nu ce ne fac să credem filozofii
Aceasta-ar fi suprema definiţie a poeziei
Sper c-aţi înţeles acum cu toţii
Că lacrimi sunt de dumnezei
Ceia ce spun ,poeţii
Catrene şi poeme bine ticluite
Reprezentând aspecte dintr-un univers
Simple,înalte, pure sentimente
Ale sufletului cel ales
De cele sfinte
Pornind uşor
Plecând dintr-un intern
Din ,sântul· nostru interior
Magie ce se manifestată in.. extern
Dragoste împletită pe-un fuior
Dăruită divinului etern
Apă de izvor
Limbajul inimii
Vorbit de adepţii muzei
Nu ce ne fac să credem filozofii
Aceasta-ar fi suprema definiţie a poeziei
Sper c-aţi înţeles acum cu toţii
Că lacrimi sunt de dumnezei
Ceia ce spun ,poeţii
Hai în Piaţa Mare de Catalin Codru
În pămâtul ţării
mele am plantat câţiva copaci,
Ei s-au transformat
în ruguri, o grădină de araci,
Am fost pedepsit de glie, c-am uitat cine sunt eu,
M-am născut sub cerul liber şi am fost vândut mereu,
Iată a sosit şi clipa, transformând araci-n ţepe,
Pentru trădători de ţară, pentru hoţi, pentru otrepe.
V-am gonit şi n-aţi plecat, voi cei cu credinţă-n bani,
Acum să-mi daţi socoteala, pentru-un-ultim pol de ani.
România tara mândră să te scuturi de lichele,
Să alungi toţi belzebutii, profitori din toate cele,
Glia ta rămână-ntreagă, liberă, cu oameni vrednici,
Căci s-a săturat tot neamul de mişei şi de netrebnici.
Fruntea să îţi şadă mândră şi să străluceşti ca focul,
Să îţi piară toţi duşmanii!...de azi şi-au pierdut norocul,
Fiii tăi să se întoarcă de prin ţările străine,
Unde-au pribegit, sărmanii printre suflete haine.
Hai acum în piaţa mare, unde-am mai strigat odată,
Să ne scuturăm de molii hai să ne croim o soartă.
Dacă simţi în suflet viaţa şi mai vrei să fii stimat,
Pune-ti mâna pe drapel ! Hai în piaţă fi bărbat!
Cătălin Codru,Am fost pedepsit de glie, c-am uitat cine sunt eu,
M-am născut sub cerul liber şi am fost vândut mereu,
Iată a sosit şi clipa, transformând araci-n ţepe,
Pentru trădători de ţară, pentru hoţi, pentru otrepe.
V-am gonit şi n-aţi plecat, voi cei cu credinţă-n bani,
Acum să-mi daţi socoteala, pentru-un-ultim pol de ani.
România tara mândră să te scuturi de lichele,
Să alungi toţi belzebutii, profitori din toate cele,
Glia ta rămână-ntreagă, liberă, cu oameni vrednici,
Căci s-a săturat tot neamul de mişei şi de netrebnici.
Fruntea să îţi şadă mândră şi să străluceşti ca focul,
Să îţi piară toţi duşmanii!...de azi şi-au pierdut norocul,
Fiii tăi să se întoarcă de prin ţările străine,
Unde-au pribegit, sărmanii printre suflete haine.
Hai acum în piaţa mare, unde-am mai strigat odată,
Să ne scuturăm de molii hai să ne croim o soartă.
Dacă simţi în suflet viaţa şi mai vrei să fii stimat,
Pune-ti mâna pe drapel ! Hai în piaţă fi bărbat!
Baladă pentru ochi căprui de Boris Ioachim
...Şi-aş pleca,
pleca hai-hui –
Chiar şi-n ţara
nimănui;
După ochii – ştiu eu cui!
După nişte ochi căprui,
Pe furiş, ca să-i sărut,
Cu dor aprig şi durut -
Cu dor şi cu vicleşug
Poate, poate, să-i subjug.
Cum m-au subjugat şi ei –
Într-o toamnă, pe sub tei;
Pe sub tei, pe sub castani –
Când eram naivi puştani.
Şi visam căsuţa noastră
Cu muşcate la fereastră...
Viaţa, însă, crud a vrut –
Să descoasă ce-am cusut:
Vise tandre şi idei
Făurite pe sub tei
Pe sub tei, pe sub castani...
Au trecut, de-atuncea, ani
Visele s-au năruit -
Tu eşti rece, eu acrit...
Tu visezi suave şoapte -
Eu visez, noapte de noapte,
Ochi căprui – de căprioară
Care au făcut să piară
Lunatece amintiri
Despre falsele iubiri
În care, cândva, credeam
Şi –ndărătnic, mă-mbătam,
Nu cu vin – cu apă chioară...
Hei, tu ochi de căprioară,
Cred că soarta fistichie
A făcut aşa să fie:
Totul să rămână un vis
În sufletul meu închis...
...Port în inimă un cui:
Dor de nişte ochi căprui...
Dor adânc, sfâşietor,
Dorul-dor - de tine dor...
După ochii – ştiu eu cui!
După nişte ochi căprui,
Pe furiş, ca să-i sărut,
Cu dor aprig şi durut -
Cu dor şi cu vicleşug
Poate, poate, să-i subjug.
Cum m-au subjugat şi ei –
Într-o toamnă, pe sub tei;
Pe sub tei, pe sub castani –
Când eram naivi puştani.
Şi visam căsuţa noastră
Cu muşcate la fereastră...
Viaţa, însă, crud a vrut –
Să descoasă ce-am cusut:
Vise tandre şi idei
Făurite pe sub tei
Pe sub tei, pe sub castani...
Au trecut, de-atuncea, ani
Visele s-au năruit -
Tu eşti rece, eu acrit...
Tu visezi suave şoapte -
Eu visez, noapte de noapte,
Ochi căprui – de căprioară
Care au făcut să piară
Lunatece amintiri
Despre falsele iubiri
În care, cândva, credeam
Şi –ndărătnic, mă-mbătam,
Nu cu vin – cu apă chioară...
Hei, tu ochi de căprioară,
Cred că soarta fistichie
A făcut aşa să fie:
Totul să rămână un vis
În sufletul meu închis...
...Port în inimă un cui:
Dor de nişte ochi căprui...
Dor adânc, sfâşietor,
Dorul-dor - de tine dor...
Mortul de Costel Suditu
Într-o zi frumoasă,
cu soare,
Am fost la o înmormânare;
Mergând ca la mort
Cuvânt după cuvânt,
M-am trezit că vorbesc cu el;
Rămăsesem în urmă,
Celalţi mergeau numărând cuvintele,
Nici nu observaseră
Că mortul râdea de ei;
Îmi spunea:
Uite-i cum se duc!
Mergând ca la mort
Cuvânt după cuvânt,
M-am trezit că vorbesc cu el;
Rămăsesem în urmă,
Celalţi mergeau numărând cuvintele,
Nici nu observaseră
Că mortul râdea de ei;
Îmi spunea:
Uite-i cum se duc!
Elevi la şcoala nedreptăţii de Boris Ioachim
La şcoala
nedreptăţii, suntem cu toţi elevi,
Din fragedă pruncie
şi până la sfârşit…
Ne zbatem, plini de râvnă, să-i fim fanatici servi –
Răsplata-i, totdeauna, doar traiul mohorât.
Ce sceptic privesc lumea în care sunt inclus –
Pe la periferie – într-un cartier sărac!
Când vârstele de aur, pe şleauri, praf, s-au dus -
Lehamitea mă sapă şi-al nostalgiei drac.
Căci setea de dreptate, cu timpul, mi-a trecut,
Lăsându-mi, suveniruri, amare deznădejdi…
În lumea ipocrită, în veacul searbăd, slut –
Zadarnic urci cărarea, zadarnic ţeşi nădejdi.
Crescuţi suntem, cu toţii, în false-nvăţături –
Căci, falşi, învăţătorii, cu vorbe ne-au drogat:
Să fim cinstiţi şi sinceri, la suflet să fim puri –
Dar ei ducându-şi viaţa murdar şi desfrânat.
Ne-au îndopat cu dogme – care nu spun nimic,
Lozinci sforăitoare ne tot rostesc, mereu…
Pe cât de mare-i vorba – pe atâta e de mic –
La suflet, cel ce-o spune – cu aere de zeu.
La capăt de viaţă, ne ducem în pământ –
Sleiţi de idealuri, lipsiţi de bucurii…
Purtând în traista minţii, cuvânt peste cuvânt,
Un munte de tâmpenii – balast pentru vecii.
La şcoala nedreptăţii, suntem cu toţi elevi –
Mai silitori, mai leneşi, bine-nvăţând sau prost;
Ne zbatem, plini de râvnă, să-i fim fanatici servi –
Răsplata-i, pân’ la urmă, un trai lipsit de rost…
Ne zbatem, plini de râvnă, să-i fim fanatici servi –
Răsplata-i, totdeauna, doar traiul mohorât.
Ce sceptic privesc lumea în care sunt inclus –
Pe la periferie – într-un cartier sărac!
Când vârstele de aur, pe şleauri, praf, s-au dus -
Lehamitea mă sapă şi-al nostalgiei drac.
Căci setea de dreptate, cu timpul, mi-a trecut,
Lăsându-mi, suveniruri, amare deznădejdi…
În lumea ipocrită, în veacul searbăd, slut –
Zadarnic urci cărarea, zadarnic ţeşi nădejdi.
Crescuţi suntem, cu toţii, în false-nvăţături –
Căci, falşi, învăţătorii, cu vorbe ne-au drogat:
Să fim cinstiţi şi sinceri, la suflet să fim puri –
Dar ei ducându-şi viaţa murdar şi desfrânat.
Ne-au îndopat cu dogme – care nu spun nimic,
Lozinci sforăitoare ne tot rostesc, mereu…
Pe cât de mare-i vorba – pe atâta e de mic –
La suflet, cel ce-o spune – cu aere de zeu.
La capăt de viaţă, ne ducem în pământ –
Sleiţi de idealuri, lipsiţi de bucurii…
Purtând în traista minţii, cuvânt peste cuvânt,
Un munte de tâmpenii – balast pentru vecii.
La şcoala nedreptăţii, suntem cu toţi elevi –
Mai silitori, mai leneşi, bine-nvăţând sau prost;
Ne zbatem, plini de râvnă, să-i fim fanatici servi –
Răsplata-i, pân’ la urmă, un trai lipsit de rost…
N-au de Veronica Simona Mereuta
să te pună în vază
decât atunci când
vor afla
că libertatea e ultima,
singura pe care n-o aveai de recuperat
câmpul de luptă
trebuie semănat
chiar dacă nu ai la îndemână
decât nuiele de odată
..steag
N-au
să te sădească
în grădina lor de iluzii,
poate după ce îţi vor alunga
buburuzele orchestrei ce eşti
şi nu gândi că numele îţi va fi
altceva decât o licitare de preţ
sporit de moneda cu care
totul se plăteşte,
în lumea lor
N-au
să te răspândească
măcar între patru zări să-ţi poţi alege
liniştea,se spune că e o amorţeală neprofitabilă,
împăcarea e o soluţie de şters ferestre,
iertătoare ,chiar cu fumul în care
ai încercat atât de naiv
să-ţi păstrezi trecerea
pentru mai târziu
02.07.2012
Vero
că libertatea e ultima,
singura pe care n-o aveai de recuperat
câmpul de luptă
trebuie semănat
chiar dacă nu ai la îndemână
decât nuiele de odată
..steag
N-au
să te sădească
în grădina lor de iluzii,
poate după ce îţi vor alunga
buburuzele orchestrei ce eşti
şi nu gândi că numele îţi va fi
altceva decât o licitare de preţ
sporit de moneda cu care
totul se plăteşte,
în lumea lor
N-au
să te răspândească
măcar între patru zări să-ţi poţi alege
liniştea,se spune că e o amorţeală neprofitabilă,
împăcarea e o soluţie de şters ferestre,
iertătoare ,chiar cu fumul în care
ai încercat atât de naiv
să-ţi păstrezi trecerea
pentru mai târziu
02.07.2012
Vero
Abonați-vă la:
Postări (Atom)