De mâine... de Catalin Ciorba

Mâine-i azi ce mă cuprinde,

Ca un semn de întrebare,
Zorii săi cu-arginţi m-ar vinde,
Fără nici o remuşcare.

De mi-aş face-o luna plină,
Hei... ce aş mai ascunde noaptea,
Între sânii tăi iubito,
Aş îmbrăţişa şi moartea.

Şi-ar fi azi un mâine... sigur,
Priponit trainic de ieri,
S-ar desface-n mii de fire,
Şi ar plutii de nicăieri.

Cătălin Ciorbă

TU! de Cristina Maroiu

Tu, suflet-pereche, 

ma privesti si toata fiinta ta
se regaseste geamana in mine!
Tu, poemul meu, 
cu fiecare cuvant 
reverberezi tot mai adanc,
catre izvorul mirajelor
din prima zi a vietii mele!

Tu care esti eu, 
iar eu care sunt tu,
contopirea pura, pana dincolo 
de capatul lumilor
si de sfarsitul timpurilor!
Tu, cel ce-mi faci trupul
sa se incline duios ca o harfa,
ori salbatic precum dansul frenetic
pe o muzica vrajita 
din corzile de astri!

Tu! Tu mi-ai implinit menirea
mai presus decat rotundul curat
al aripilor de inger!
Tu, dorinta mea implinita,
povestirea frumoasa
cu final asteptat!
Tu! Tu! Tu!

Cristina Maroiu
14.06.2012

DOAR VREAU SA SPUN de Mihail Rujoiu

Ma scol cu ochii in ceata,

Zapada imi plange la picioare,
Umbre in mine sapa,
Un pic din viata mea mai moare .

Privesc oglinda cum se misca,
O floare din ghiveci candoare,
Umbre danseaza pe pereti,
Un pic din viata mea mai moare.

Ascult cum focul viu despica,
Un lemn plin de sudoare,
Umbre apasa peste mine,
Un pic din viata mea mai moare.

Fereastra o privesc adanc,
Deschid trecutul ce ma doare,
Umbrele se string mereu,
Un pic din viata mea mai moare.

Afara este frig si alb,
Privesc prin umbrele apasatoare,
Umbrele se strang mereu,mereu,
Un pic din viata mea mai moare.

Si in strafundul lor subtil
Un negru stors de vlaga zace,
Umbrele ma strang de gat,
Si inima in piept imi tace .

Din cartea ;Din fum de tigara;

10-IV-1995

IUBITO, PAS DE DOMNISOARA de Emil Marian

Umbland prin ploaie intr-o doara

Pe sub umbrela te-am zarit

Si-ti admiram mersul grabit,

Iubito, pas de domnisoara.

Si-a fost pentru intaia oara,

Cand mi-am dorit ca sa te vad.

In inima era prapad.

Iubito, pas de domnisoara.

Si cu-al meu suflet foc si para,

Eu dupa tine parca zbor,

Simt ca ma man-asa un dor.

Iubito, pas de domnisoara.

Si te-as iubi pana la vara,

Te-as saruta prelung, cu foc,

Si te-as cuprinde de mijloc,

Iubito, pas de domnisoara.

Tot alergand s-a facut seara,

Si iata acasa ai ajuns,

Simt ca ma-neaca asa un plans.

Iubito, pas de domnisoara.

Ma-nvaluie tristetea chioara,

As vrea in brate sa te prind,

Zadarnic mainile intind,

Iubito, pas de domnisoara.

Privesc nauc la casa-ti, dara,

Ma rasucesc incet pe loc,

Si inteleg, a fost un joc,

Iubito, pas de domnisoara.

Pictura iubirii de Elena Mandru

Sunt struna de vioara poposita pe-al tau umar,

Iubeste-ma ciupindu-ma cu tandre saruturi,
Ma poarta prin cascada de note intr-un licar
Si murmura pe buzele tremurandele canturi.

O bucata de tarm numit iubire,
Picteaza-l cu sufletu-n zeci de culori,
De ma primesti ,piteste-ma in tine,
Sa-ti fiu sevalet din noapte pana-n zori.

Conturul urmelor lasate de mangaieri
Il protejez sa nu ma arda dorul de tine,
Si-i dau o sarutare pentru ziua de azi si de ieri
Coplesindu-ma dorintele iubirii de maiine.

 Elena Mandru 28 mart.2012

Ai ochii... de Catalin Ciorba

În zbor de verde mi-am scăldat aripa,

Ai ochii mari, ai plete lungi,
Mi te-ai născut din vis, pierdut-am clipa,
Ai pasul mare şi m-ajungi.

În cerul sticlă tulburat de vremuri,
Ai ochii mari, ai gene lungi,
Îmi zbat în fierbere iubirile de ţărmuri,
Să-mi vii tăcerea s-o alungi.

Credeam că te-am pierdut, într-un alt vis,
Ai ochi frumoşi, picioare lungi,
Un înger coborât din cer o albă floare de cais
Mă lupt cu tine să mă-nvingi.

Cătălin Ciorbă

Pe drumul ce ducea la moară... de Nicoara Nicolae-Horia

Pe drumul ce ducea la moară,

Pe drumul stins ca un ecou,
M-am întâlnit în fapt de seară
Cu Badea George din Hordou.

I-am dat Poetului bineţe,
Cum i se dă unui creştin
Şi-aşa, precum în tinereţe,
Am vrut nainte-i să mă-nchin.

Venea cu el din depărtare
Un cântec trist, cum altul nu-i-
„Ţară avem şi noi sub soare
Şi o râvnesc duşmani destui...”

Şi astăzi tot mai stăm la pândă,
Graiul cel vechi să-l apărăm-
De grâu e pâinea mai flămândă,
Am şi uitat să-l măcinăm.

Ne plânge Doina în izvoare
Şi-n clopotele din Râmeţi!
Eu ştiu că adevărul doare,
Cine-i ascultă pe poeţi,

Cine mai cântă în Balade
Trecutul unui neam român?
Atâtea versuri cumsecade
La vama somnului rămân!

Pe drumul ce ducea la moară,
Pe drumul vechi- nu-i altul nou!
M-am întâlnit în fapt de seară
Cu Badea George din Hordou...

de Nicoara Nicolae Horia.

Gânduri... de Costel Suditu

Stăruitor lucrează veşnicia

A-ncununa în suflet tuturor
Din ceaţă a trăirii nebunia
Şi-n barbă a-ntristărilor izvor;

Pe streşini de suspine curge ploaia
Iubirilor ce-n dor s-au rătăcit
Şi-a cruntelor dureri s-a strâns cureaua
Pe şoldul necuvântului pocit;

Răstălmăciri în cârduri vin s-arunce
Otrava lor pe veşnica dreptate
Ca firea omenirii să străluce
Pe-ntunecimi şi culmi necuvântate;

Şi cântecul de jale parcă azi
A-ncondeiat întreaga plăsmuire
Vibrândă în păduri cărunţii brazi
Sub bolta ceruită-n adormire;

Privesc spre Luna rece mustăcind
Cuvinte în descântec de iubire,
Cuvinte ce aievea se perind
În viaţa ta şi-a mea spre nemurire.

Ratacitorul de Elena Mandru

Un biet ratacitor prin timp

De-o stea as vrea sa ma cuprind,
Sa-mi dati un nume ,sus ,pe cer
Si sa veghez ca un strajer.

Sa fiu o stea chiar fara nume,
Ziua ma sting ,noaptea m-aprind,
Sa palpaii ca o luminita-n albastrime,
Pe-a cerului hotar scanteind.

Pot fi luceafarul de noapte
Singuraticul si palid zburator,
Privesc indragostitii si-ascult a lor soapte,
Mi-e dor de clipele de-amor.

Lasati-ma sa fiu manunchi de stele
In carul mic sau carul mare,
Dureri in suflet de linii paralele,
Intersectate intre ele.

 Elena Mandru

TIMP DE VEGHE de Cristina Maroiu

Orele destrama printre gene

margeane intunecate de aur violet…
Imi ating bratele: sunt pereche.
Fruntea e la locul ei, 
parapet de ganduri...
…Dar ochii? Din ochii astia
mi se clatina stelele!

Oglinda zambeste unui chip strain
si ma intreb: a cui sa fie vina
ca nu-i mai seman
nici macar umbrei?
La care antipod se-ascunde 
Atlantida?
In care ocean sa imi afund fiinta,
ca sangele sa nu se mai topeasca
pe dinauntru?

Totusi, precum in pilda biblica,
mai bine-mi spal vasul din suflet
de amarul patimilor,
ca abia apoi, pe dinafara,
sa port pe umeri
mantia intelesurilor deslusite!

Cristina Maroiu
13.06.2012