de la obraz de Bogdan Dumbraveanu

iată, omule te dor oasele,
mușchii, tendoanele
neîncrederea te
pândește în fiecare junghi,
tot ce ți-ai atribuit ca inteligență
se face praf în fața
unei dureri de măsea,

știința dobândită în mii de ani
e doar un punct pe harta
veșnicei ignoranțe
în care se întâmplă
să te tot naști și renaști

nu ți-e rușine așa
să te ții de metafore ?

TRUPUL TĂU de Aurel Peteoaca

Trupul tău e pregătit de vânătoare,
Un arc ce alungă săgeata pătimaşă,
Când mă pătrunzi,petala ta mă doare,
Ecoul îţi răspunde din fibra mea trufaşă.

Trupul tău mă atrage,despletit,sub rouă,
Mă ademeneşti cu zâmbete de soare,
Teribil te doresc în zilele când plouă,
Absenţa ta,atunci,al dracului mă doare.

Trupul tău e amnar ce dă scânteie,
Tu mă aprinzi în vâlvătăi ca pe un rug,
Blestem ce fug de tine am devenit femeie,
Dar mai tot timpul în trupul tău ajung.

Trupul tău e molcom ca de catifea
Şi aprig muşcă carnea mea blajină,
La fel cum noaptea latră,seara,la o stea,
Însetată şi înfometată de lumină.

Trupul tău e solie din regnul vegetal,
O coardă care plânge pe-o chitară,
Tu buzele ţi le prefaci, ades,pocal,
Ca să-ţi beau sărutul rătăcit pe afară.

ÎN CĂUTAREA UMBREI de Elena Valeria Ciura

Ating peretele,
mai fac un pas
dar lumina s-a retras
în spaţiul rămas
gândului popas.

păşeam câte doi,
păream amândoi
nu ne mai păsa
că pereţii rămân goi

mireasma părului
nu- mi mai da fiori
răspunsul în răspăr
vene doar dinspre nori

părul tău era al meu,
pe cărarea prăfuită
tu erai neînsoţită
tu erai doar umbra mea!

Şoaptele mele de Renate Müller

Cu capul pe genunchi
stau sub cireş
petale albe cad 
pe şoaptele mele

cum să-ţi spun
că-mi eşti pe plac

mă zbat
ca un fluture
prins într-un
ac de gămălie

tu nu mă vezi
nu m-auzi

doar eu te simt
suflând
boare de vânt
peste şoaptele mele

NeŞoaptele de Veronica Simona Mereuta

neîndeajuns cuvinte
parte de strigăt pe margine de hău
mângâiere de clipă gâtuită de nelinişte
cum să faci o primăvară cu bătaie de inimă
în ea să auzi ca într-un melc marea alături?
împotriva legilor firii
efemeridele mor pentru un început de vis,
iar şi iar,
cercul se deschide albastrului o dată pe an,
mereu nepregătit iubirea te află din nou
să o salvezi

vrei metafore?!

VeSMe

Umbra de Elena Valeria Ciura

Pe aleea prăfuită,
Răsfăţată de castani
În frunzişul greu,cu floare-
Primăvara-n sărbătoare
Spuneam vorbe de doi bani.

Buze-n umbra-nţepenită
A doi ochi strălucitori
Se mişcau, dar parcă vocea
Era dusă după nori.
Nu cântau un cânt ales
Despre ce-au simţit odată
Când stăteam pe iarbă-n şes,
Şi-mpleteam trei coroniţe:
Visuri, prietenii, succes..

Umbra se aşterne-n forma
Unui covoraş miţos
De te-apleci spre ea, în grabă
Vei privi cerul noros
Şi în norul ce se plimbă
Vis în vis s-ar face clipa
Umbra fi-va Elul, dragul,
Ce pândea....N-a fost nimica!.

În apărarea lui Don Juan de Elena Valeria Ciura

Pe sub fereastră trec în grabă-
(Se vedea c-au multă treabă),
Un El, mai tinerel,
O Ea- mai bătrânea
Şi-n goană se certau aşa:
-Femei nebune,
Cum e neagră luna-n lume
Visaţi doar linia ferată,
Crezând că va veni un tren
Şi veţi scăpa de spleen,
Ce gând hain,
Ba-i chiar meschin!

-Iar voi visaţi
Că doar întindeţi mâna-
Vine cina, vine Ea
Şi ridică plapuma..
Şi azi aşa şi mâine-aşa...
Suportă sforăitul-
Dar dărâmă mitul
Despre sclava ce era!...

O femeie-adevărată
Cu lanţ
Nu se simte niciodată
Mai stilată...
Lanţul
Dacă vrea
Şi-l pune singurea
Şi când vrea ea!
Dar nu suportă lanţul
Legat de-altcineva!

O femeie curioasă
Vrea să vadă,
Cum e-ntr-o livadă
Cu fructe dulci şi floare albă
Pentru ea şi-o lume-ntreagă!

O femeie adevărată
Învăţată, răsfăţată
Ştie despre Don Juan
De la soaţele acrite
Cu minciună sărăcite

Au ştiut să se salveze
Nu prin resemnare,
Ori scăldateîn uitare,

Au citit şi ele
Că nu-s numai frumuşele!
Că un alt păcat ,
Mai mare
Ar fi moartea în banal
Ar plăti-ntr-o altă lume
Nu că au răbdat calvar
Ci, că, ce-a spus filosoful
Au negat ori ignorat!

-Oare ce-a mai decretat
Doar şi el a fost bărbat?

-Că-i păcat suprem pe lume
Să trăieşti nefericit-
De nu faci
Ce-ţi spune crezul,
Viu de eşti-
Tot ai murit!

O ALTĂ PRIMĂVARĂ de Ioana Burghel

Vor înverzi pădurile curând,
Grațioase nimfe s-or scălda
Și-nviorând ascunse lacuri,Iubiri catifelate vor lega.

Iarba de sub ultima zăpadă,
Va împodobi iar glezna fină
Și muguri sărutați vor respira
Sub vântul care suflă tot a vină.

Ușor, se vor trezi sub sânul stâng
albaștrii, fluturii cuprinși de dor
Și mâine, poate iarăși o să plâng,
Atât de scurta trecere a lor.

Mă bucur de iubire câtă e
Și-n alte ploi îmi spăl tristețea,
Din trup încă mai pleacă razele
Să-mi încălzească tinerețea.

Am să păstrez în suflet primăveri
Pentru argintul anilor ce vin,
Parfumul florilor de tei și meri
Și diminețile cu cer senin.

Când voi îmbrăca veșmântul lunii
Și-n odăi vor coborî tăceri,
Când n-am s-aud strigarea cărnii,
Să pot umbla prin clipele de ieri.

Rătăcire de Ovidiu Oana-pârâu

Vreau să te uit !

Să-ţi spun că nu te mai iubesc.

Apoi să mă întorc în mine

şi să-mi admir curajul.

Vreau să mă mint !

Să-mi spun ca nu te vreau.

Apoi să mă întorc spre tine

să te privesc în suflet.

Iar în final, aş vrea să mă trezeşti,

să-mi spui că nu-i aievea.

Apoi să mă întorci din mine

şi să mă ierti.

Condamnat la iubire de Augustin Septimiu Ion

E gândul abstractă secure,
Iubirea e-un sfânt eșafod.
Te simt fascinantă genune
Cu suflet de mistic aprod.

Trăirile mele sunt ninse,
Privirile tale sunt seci,
Din cupa aprinselor vise
Nu poți doar să guști și să pleci.

Și totuși ceva ne mai leagă
Mascând nesfârșitul "acum",
Când tu ești o lume intreagă
Iar eu, rătăcitul nebun.

Îngân așteptata sentință,
Nu sunt nicidecum un erou,
Las doar cea din urmă dorință
Închisă cu numele tău.

Și totuși iubești în tăcere
Și totuși iubesc pe ascuns.
În rupte cuvinte rebele
Nimicul nu poate fi spus.

E gândul abstractă secure,
Iubirea e-un sfânt eșafod.
Te simt fascinantă genune
Cu suflet de mistic aprod.