BIOGRAFIE VI de Boris Ioachim

Sunt blestemat să fiu copil
Deşi, demult nu-mi mai stă bine
Fiindcă ochii-mi plec umil
Şi plânsul lumii ţipă-n mine.

Bărbat cu tâmple de omăt,
Cu dinţi pătaţi de nicotină,
Ce ştiu să-njur şi să mă-mbăt –
În suflet, totuşi, port lumină.

Mereu ursuz şi cătrănit
De-a vieţii rea meschinărie
În mine-ascund, necontenit,
Crâmpeie de copilărie.

Sunt serios din cale-afar’
Şi mersul lumii ştiu să-l judec
Dar gândul meu, copil hoinar,
Spre slăvi se-nalţă, ca un cântec.

Pe stradă, demn şi aferat,
Fudul discut politichie -
În timp ce-n piept fiori se zbat
Din vesela-mi copilărie.

Deşi de-un veac ştiu ce-i tristeţea,
Iar jungla vieţii ştiu ce-nseamnă,
Zglobiu mă strigă tinereţea
Şi la hârjoană mă îndeamnă.

…Sunt blestemat să mor copil
- Deşi, de mult nu-mi mai stă bine –
Căci, vesel, muguri de april,
Se tot deschid, râzând, în mine…

fără nume de Renate Müller

vreau să mă pierd
să descopăr drumuri în mine
să umblu pe cărări neumblate
prin holuri deschise împrejmuite
de înalte coloane de piatră
pe care s-au răsucit
rugi sălbatici de trandafiri

în mine-i o ţară albastră
cu albe statui îngereşti
sculptate din marmoră rece
ce nu aparţin nimănui
regatul e neocupabil
singură prin el păşesc
păzesc stăpână pe mine
sanctuarul tăcut
şi-l feresc neobosită
de mulţime

HD 28.01.2013 RM

Să-ţi fie zilele deşarte.. de Ovidiu Oana-pârâu

Dacă-ţi simţi zilele deşarte

Iubito, după ce-am să mor,

Nu te-ntrista ! Nu sunt departe!

Şi află că m-am stins de dor.

Întâi, mi-a purpurat privirea,

Pierdută-n roşiile apuneri

El, soarele, pe când iubirea,

Înnebunea sub presupuneri.

Apoi, mi-au lăcrimat pleoape

De-a ta ivire bucurate

Şi de fiorul că de-aproape,

Te voi privi pe săturate !

Iar în final, în sânge seruri

Au împietrit căldura care,

Mi-a arătat că sunt sub ceruri

Singur, căutându-te spre zare.

...

Când te-ai întors, răpus de dor

Tu m-ai aflat. Da-s prea departe !

Iubito, după ce-am să mor,

Să-ţi fie zilele deşarte !

Chemare de Lavinia Amalia

Ca un copil ti-am incredintat viata

Cand m-ai atins cu sufletu-ti de dor

Ti-am imbracat pana si ignoranta

Ca sa fiu apa din al tau izvor

Suspin si-adorm cu gandul catre tine

Fara himere si desertaciuni

Vreau nestriviti ingerii albi din mine 

Vino descult de cuie si minciuni

Sunt prinsa in  ai noptii colti de foc

Pamantu-mi toarna zgura si blesteme

Deschide palma,fa-mi in tine loc

Eu voi picta-n privirea ta poeme

Doar demonii mai bantuie ruine

Azi  idealul e-nvelit de nori

Plang peste ploaia care nu mai vine

Sa spele umbrele,s-aseze flori

Acum nu vad nici ora,nici cararea

Luminii-n care sa ne putem FI

Eu doar te chem scriindu-mi asteptarea

Zideste-ne altar de vesnicii.

                                                                                    

Sprijinit într-o palmă de Renate Müller

Mă-nchid în mine
privesc la tine 
răsfirat prin toată camera 

într-un colţ cu capul
sprijinit într-o palmă
te ţii de ţigară

gata să dai foc
gândurilor în vârtejul
unei mori nebune

fumul îţi stoarce lacrimi
lăsându-le să cadă
în umbrele viselor tale

începi să numeri gratiile
aruncate pe pereţi
de lumina rece a lunii

Linia vieţii de Elena Valeria Ciura

Deschisa palmă
Uneori se crede frunză
Îşi numără nervurile
Le compară cu linia vieţii
Linia inimii i se pare prea scurtă
A norocului nesfârşită
Absurdul cumpeneşte lucrurile
Fii pregătit să nu crezi tot ce-ascunde frunza
Au mai păţit-o doi, demult, demult
Pedeapsă că au vrut să ştie
mai mult decât li s-a spus
dar li s-a interzis mai mult
aşa că, frunza căzută pe alee ori cărare
nu este-o mână oareşcare, nici mâna o frunză
de dus la buză, de cântat din ea
ce-ţi prezice linia...
ia cartea şi învaţă să iubeşti
şi mai apoi cititul,în stele ori mărgele,
în glob de sticlă, culegând o fragă
vei înţelege de ce armonia, echilibrul,irenia
nu sunt înscrise pe o frunză-aşa, în grabă...

zorii, repetabila-mplinire de Ovidiu Oana-pârâu

nou început despică-n zare

al nopţii pântec de-ntuneric

placenta norilor dispare-n

crepusculul pictat feeric

duioase gânguriri adie

spre-al vieţii sân unde se-anină

roua sorbind diamantie

prunci-raze devenind lumină

de saţ şi liniştea-i tăcută

în repetabila-mplinire

iar soarele duios sărută

dumnezeiasca devenire

S-a rugat sufletul... de Codleanu Mihaela

S-a rugat sufletul-mi rătăcit
Să-l primeşti într-un colţ din viaţa ta.
Ce viscol, ce urgie, câte dorinţe-nvinse!
N-a mai putut, sărmanul, n-a putut suporta.
Şi umblă, rătăcind, pe cărările ninse.

S-a rugat sufletul-mi rătăcit
Să-l primeşti într-un colţ din viaţa ta.
Să-l aperi de viscol, să-l aperi de urgie.
Nu l-ai primit...şi cui să se mai dea?
Aleargă încă. Unde? Cine ştie....

Jazz de Elena Valeria Ciura

Am aţipit pe-un sunet cunoscut
Un contrabas intra peste violă
Un neuron înţepenise pe un sol
Melancolie, fir de melodie...

Înfrigurat, furat de armonie
Tristului gând i-am dat vacanţă
Deschis-am geamul către răsărit
Pe câmpul verde, ameţit,

O umbră dezmierdată se-nvârtea-
Eu am strigat un nume,s-o opresc.
În ritm de cea-cea-cea se strecura-
Poate-aştepta să-i spun că o doresc...

Mă-nconjura vârtejul melodiei
În ascuţite note rătăceam
Şi mă lăsam sedus de vraja serii.
În centrul lumii numai noi eram!

Romanţă de Elena Valeria Ciura

Şi ninge şi ninge, amurgul e mov,
Ca visul din care se ţese-o poveste-
E alb orizontul, stingher sună-un corn-
Îmi iau singur calul şi-alerg înspre creste.
.....................................................................
Mă plimbă gândul spre zări, ţări mai rare
Fiori, în zori mişcă a cerului roată,
Păşim mănă-n mână ca-n albele straie
De miri şi mirese, conduşi doar de soartă...

Mai plânge safirul din rochia scumpă
E caldă mătasea, păstrată de stele
Aşteaptă mireasa ca-n visul din iarnă
Să-ntoarcă destinul, să-şi pună zorele.

În seara cernită, când nins-a agonic
Durerile ascunse, rătăcite-ntr- o clipă
Şi-au spus cuvinte grele şi-au zâmbit sardonic
Apoi s-au dus oriunde, pe-a timpului aripă.

Când bunul lor gând se va întoarce-acasă
Şi vor învinge clipa cea rece şi rea
Spre cer va zbura iarăşi pasărea măiastră
Şi stelele în flori se vor întruchipa