zburd în aşteptarea ta
sunt ramura deplină
pe care te poţi aşeza
când te vei întoarce
fără tine mi-e greu
îţi dăruiesc florile
nopţilor culese
de pe câmpiile lunii
făptură de sticlă
când moartă când vie:
închid acum pleoapele
iluziilor deşarte
HD 02.01.2012 RM
vineri, 4 ianuarie 2013
miercuri, 2 ianuarie 2013
utopia de Renate Müller
există dimineţi
în care trudesc
în carieră de piatră
îmi simt
spinarea lovită
de ecoul surpărilor
de când mă ştiu
mă hrănesc
cu bolovani
muncesc să-mi câştig
pâinea
cea de toate zilele
rupând bucată
după bucată
din muntele vieţii
HD 01.01.2013 RM
în care trudesc
în carieră de piatră
îmi simt
spinarea lovită
de ecoul surpărilor
de când mă ştiu
mă hrănesc
cu bolovani
muncesc să-mi câştig
pâinea
cea de toate zilele
rupând bucată
după bucată
din muntele vieţii
HD 01.01.2013 RM
IARNA de Elena Iuliana Constantinescu
Și zurgălăi se sparg în vânt,
Pe apă, caut tremurând,
Oglinzile albastre de cuvânt;
Albe sănii ard la răscruci…
Altare înghețate,
Strâng de pe masă flori de geam
Și aripi îndrăznețe.
Primul fulg de Ene Adrian Daniel
Norii iernii vin în valuri -
Cenuşii, plutind greoi
Peste văi şi peste dealuri,
Peste amintiri din noi.
Lasă-n urma lor tăcere
Ce durează un minut,
Apoi vântul, cu putere,
Dă iama peste ţinut.
Bat obloanele la geamuri,
Pomii frunza şi-au rărit,
Se strecoară printre ramuri,
Primul fulg e obosit.
Obosit de calea-i lungă,
Lin, pe prag s-a aşezat;
A trecut prin ger s-ajungă
La mine, pe înserat.
Ne cunoaştem de-o vecie,
Ochii iarna i-am deschis,
Şi de-atunci, fără simbrie,
Anotimpului i-am scris.
Mă întreb... a câta oară
Pleacă gândul iar tiptil,
Zburând pe o sănioară
Trasă-n noapte de-un copil?
Mă întreb... a câta oară,
Când primesc colindători,
De ce lacrima îmi zboară
Peste timp, de sărbători?
Mă întreb... a câta oară -
De ce acele tot cad
Când vibrează o vioară
Sub o ramură de brad?
Mă întreb... a câta oară,
Când omătul îl frământ,
De ce anii stau pe-o sfoară?
De ce părul mi-e cărunt?
Mă întreb... a câta oară
De la geam perdeaua smulg
Să văd cum frumos coboară
În ogradă primul fulg?
Deschid uşa cu sfială,
Fulgul tremură uşor;
Ştie că-l aştern pe-o coală,
Se topeşte-ncetişor.
Cenuşii, plutind greoi
Peste văi şi peste dealuri,
Peste amintiri din noi.
Lasă-n urma lor tăcere
Ce durează un minut,
Apoi vântul, cu putere,
Dă iama peste ţinut.
Bat obloanele la geamuri,
Pomii frunza şi-au rărit,
Se strecoară printre ramuri,
Primul fulg e obosit.
Obosit de calea-i lungă,
Lin, pe prag s-a aşezat;
A trecut prin ger s-ajungă
La mine, pe înserat.
Ne cunoaştem de-o vecie,
Ochii iarna i-am deschis,
Şi de-atunci, fără simbrie,
Anotimpului i-am scris.
Mă întreb... a câta oară
Pleacă gândul iar tiptil,
Zburând pe o sănioară
Trasă-n noapte de-un copil?
Mă întreb... a câta oară,
Când primesc colindători,
De ce lacrima îmi zboară
Peste timp, de sărbători?
Mă întreb... a câta oară -
De ce acele tot cad
Când vibrează o vioară
Sub o ramură de brad?
Mă întreb... a câta oară,
Când omătul îl frământ,
De ce anii stau pe-o sfoară?
De ce părul mi-e cărunt?
Mă întreb... a câta oară
De la geam perdeaua smulg
Să văd cum frumos coboară
În ogradă primul fulg?
Deschid uşa cu sfială,
Fulgul tremură uşor;
Ştie că-l aştern pe-o coală,
Se topeşte-ncetişor.
An Nou de Boris Ioachim
An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Încă n-am putut pricepe
Rostul meu pe-acest Pământ.
Ceasuri bune – ceasuri rele,
Îmi ning soarta, zi de zi...
Dar dă sens, vieţii mele,
Jindul meu de-a te iubi.
Un an nou îmi bate-n uşa
Sufletului zbuciumat...
Poate-mi va spăla cenuşa
Ce în piept s-a adunat
Din iluzii spulberate –
Rând pe rând, în anii-mi trişti...
Un fior zglobiu străbate
Viaţa mea – fiindcă exişti.
Gând spre tine-ndrept, iubito,
Gând senin şi-nvăpăiat...
Şi uit viaţa ce-am trăit-o
În dezamăgiri scăldat.
Vreau să uit de oră, clipă –
Vreau – în noul an intrând –
Dragostei să-i fiu risipă
Şi, păşind cu tine-n gând,
Drept, pe calea ce mi-e dată
De la naştere, să merg
Către-o zare luminată
Şi tristeţi din gând să-ţi şterg.
...Ce zici,tu, iubire-alături
Cu şi-n mine, vei păşi?!
Vreau din suflet să îmi mături
Orice nor, spre-a te iubi
Şi în anul nou – ce vine –
Şi-n ani mulţi – ce mi-i doresc...
Pentru tine – pentru mine,
Vreau un veac să te iubesc.
An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Dar pricep că pot pricepe
Că-mi eşti rostul pe Pământ...
Cum trec anii – nori în vânt!
Încă n-am putut pricepe
Rostul meu pe-acest Pământ.
Ceasuri bune – ceasuri rele,
Îmi ning soarta, zi de zi...
Dar dă sens, vieţii mele,
Jindul meu de-a te iubi.
Un an nou îmi bate-n uşa
Sufletului zbuciumat...
Poate-mi va spăla cenuşa
Ce în piept s-a adunat
Din iluzii spulberate –
Rând pe rând, în anii-mi trişti...
Un fior zglobiu străbate
Viaţa mea – fiindcă exişti.
Gând spre tine-ndrept, iubito,
Gând senin şi-nvăpăiat...
Şi uit viaţa ce-am trăit-o
În dezamăgiri scăldat.
Vreau să uit de oră, clipă –
Vreau – în noul an intrând –
Dragostei să-i fiu risipă
Şi, păşind cu tine-n gând,
Drept, pe calea ce mi-e dată
De la naştere, să merg
Către-o zare luminată
Şi tristeţi din gând să-ţi şterg.
...Ce zici,tu, iubire-alături
Cu şi-n mine, vei păşi?!
Vreau din suflet să îmi mături
Orice nor, spre-a te iubi
Şi în anul nou – ce vine –
Şi-n ani mulţi – ce mi-i doresc...
Pentru tine – pentru mine,
Vreau un veac să te iubesc.
An se duce – an începe...
Cum trec anii – nori în vânt!
Dar pricep că pot pricepe
Că-mi eşti rostul pe Pământ...
MÂINILE ȘI OCHII de Elena Iuliana Constantinescu
Flacăra veșniciei;
Ascultă vocile lutului
Cum râd singure
Dincolo de nori;
Ochii au fost nuferi
Și ne-au mângâiat;
Mâinile au fost aripi
Și ne-au legănat;
Mâinile și ochii
Pământul ni le caută;
Ochii și mâinile
Viața rotundă, dorință.
acum, la cumpăna de ani ... de Ovidiu Oana-pârâu
a lăcrimat cu clipe seara
ca roua pură în grădină
când se-auzea cântând vioara
balada-i tristă în surdină
a lăcrimat cu clipe anul
prea trist privind veşmântu-i dus
în plânsul lui era aleanul
şi jalea binelui apus
a lăcrimat cu clipe veacul
peste întinsul omenesc
cât vremea nu găsise leacul
celor ce încă războiesc
a lăcrimat cu clipe timpul
peste întreaga zămislire
omagiu vieţii era picul
ca o târzie izbăvire
în aşteptare de Renate Müller
mă inundă cuvinte
ca un val
spuma de litere
mi se-aşează
în minte
stau întinsă în
nisipul fierbinte
pasăre solitară
cu aripă frântă
la mal
auzul mi-e vântul
şi vuiet de mare
ochii-mi de aer
lumini străvezii
în zare
HD 31.12.2012 RM
ca un val
spuma de litere
mi se-aşează
în minte
stau întinsă în
nisipul fierbinte
pasăre solitară
cu aripă frântă
la mal
auzul mi-e vântul
şi vuiet de mare
ochii-mi de aer
lumini străvezii
în zare
HD 31.12.2012 RM
Plamadiri de lumina de Lavinia Amalia
Mai lacrimeaza inca trist maslinul
Balsamul rubiniu in vechi pahare
Radacini se- mpletesc pe sub ninsoare
In vii carari ce spulbera veninul.
In palma mea ingenuncheaza clipa
Nestinselor acorduri glaciare
Corabii trec, cu doruri milenare
Pe marea care mi-angropat aripa
Sub spada ghetii de tacerii amare
Dospesc izvoare rupte din lumina
In cuib de vise plamadind odihna
Imbratisatelor priviri de soare...
marți, 1 ianuarie 2013
CABANA DE SFÂRȘIT DE CALENDARE -Lore Moișan
Hai să ne retragem în acea cabană
Ce ne primea la ea în fiecare iarnă
La margini de păduri și la sfârșit de vieți
Să ne retragem în adânci nămeți!
O cabană de lemn, în păduri, undeva
Brazi înalți ca străjeri și făclii într-un geam,
Urșii bruni pe poteci, veverițe pe-un ram
Și pe cer stoluri gri ca din ultimul an.
O geană de foc arzând în șemineu,
O cană de vin pentru acest ultim ger,
O blană de urs ce privește înfrânt
Atunci când cade luna cu fulgii pe pământ.
Bocancii tăi de iarnă acoperiți de ger
Pierzându-li-se urma printre nămeții grei,
Butuci de lemn, iar focul arde viu,
Ce trist e și ce bine aicea in pustiu!
În mansarde de lemn și cu fulgi la ferestre
Miroase a vin fiert și a fir de poveste,
Cojoace, mănuși și fulare din lână,
Un ceas pe perete ce timpu-l amână.
Cât încă avem cabana vom știi că este bine
În păduri și ierni cu zăpezi cristaline,
La margini de păduri și la sfârșit de calendare,
Cu urme de urși rătăciți pe cărare.
31.08.2011
Ce ne primea la ea în fiecare iarnă
La margini de păduri și la sfârșit de vieți
Să ne retragem în adânci nămeți!
O cabană de lemn, în păduri, undeva
Brazi înalți ca străjeri și făclii într-un geam,
Urșii bruni pe poteci, veverițe pe-un ram
Și pe cer stoluri gri ca din ultimul an.
O geană de foc arzând în șemineu,
O cană de vin pentru acest ultim ger,
O blană de urs ce privește înfrânt
Atunci când cade luna cu fulgii pe pământ.
Bocancii tăi de iarnă acoperiți de ger
Pierzându-li-se urma printre nămeții grei,
Butuci de lemn, iar focul arde viu,
Ce trist e și ce bine aicea in pustiu!
În mansarde de lemn și cu fulgi la ferestre
Miroase a vin fiert și a fir de poveste,
Cojoace, mănuși și fulare din lână,
Un ceas pe perete ce timpu-l amână.
Cât încă avem cabana vom știi că este bine
În păduri și ierni cu zăpezi cristaline,
La margini de păduri și la sfârșit de calendare,
Cu urme de urși rătăciți pe cărare.
31.08.2011
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)