eşti taifunul nebuniei
ce viaţa mi-ai răsturnat
m-au nins florile-agoniei
recunoaşte tu, doar mie!
iris bleu, de mare vie
timp din viaţă, cât mi-ai luat ?
parcă-ar fi… primul fior
din pupila de fósfor…
visul, mi-este însorit
şi-o să fac un pod… în vid
nici furtună şi nici ploaie
n-aibe şanse, să-l înmoaie…
şi să am forţă… de zeu
când pe chip 'nalţ curcubeu
doar iubind privesc în zare
şi-mi pun semne de-ntrebare…
cum mi-ai apărut în cale
să-mi pui piedici la picioare ?
aşa-ntreb… de fiecare
care-o fi rostu-n cărare…
cum apari si-apoi dispari
lăsând sufletul în bai?
să laşi baltă ce iubeşti
şi-apoi… să te perpeleşti,
cum contorizezi iubirea?
poate n-ai întreagă... firea!
să fi liber…prin omături
nu e greu să schimbi cărarea,
doar un pas şi eşti alături
răspunzând când ai chemarea.
viaţa-i un pastel de unde
pânza însă doar contează
căci ea trebuie să reziste
sufletele... tot vibrează
şi vibrează, nu-n pustii
au şi sensuri, datorii…
cauţi petecul la sac
şi o faci făr’de oprire
dar mereu faci paşi de rac
şi te-ndrepţi, doar spre pieire...
29.12.2012
m-am aşezat
în crengile înnegrite
ale gândului obosit-
arbore uitat
la răscruce de timpuri
petale înflorite
împrăştiate-n deşert
frunze uscate
tăcute foşnesc
în câmpul de cercuri
Sub vâscul ce aduce bucurie,
Lăsaţi să plece Anul Vechi şi
Anul Nou să vie, cu Pluguşor,
Cu pocnete de bici şi gălăgie.
Am rupt din Cartea Vieţii iar un ram,
Încă un An s-a dus din câţi or fi rămas,
Zăpada nouă sună clopoţei în geam,
Dând veste Anului că-i ultimul popas.
Rog inima s-alunge din zare orice nor,
Cu braţele deschise, speranţă şi mult dor,
La margine de lume, îngenunchez cuminte,
Şi-aştept să fur din noapte Anul Viitor.
Să vi-l dărui tot, într-un veşmânt de stele,
Să poarte paşii voştri, prin fiecare zi,
Pe lungile cărări, oricât ar fi de grele,
Să-aveţi mereu lumină şi multe bucurii!
uneori săvârșesc isprava
de a picta pânze albe
timpul curge diferit
prin fiecare
culoare
pot simți altfel intervalele albe
dintre cuvinte
dintre priviri
dintre îmbrățișări
acum râzi
altădată plângeai
nu contează îți spun pictura
e alternanta
de cald si rece
prosopul cu care iti
stergi sudorile ori lacrimile
a iubi nu poate fi rostit
decât la prezent
asa cum trupul tau
trăieste mai roșu sau mai verde
o singură poveste
o singură desmierdare
O bucată imensă
de noapte
mi-a strivit zborul.
Oare unde se duc
steluțele, când mor,
la culcare?
Suntem atât de vinovați
de viață
încât murim prea repede.
Oare dincolo
e ieri
sau astăzi?
Speranța
s-a înecat într-o lacrimă
fără zbatere.
Ană...
De ce te-ai dezvelit
De zid?
28 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
regal de simțuri
împlinire
cu trupul, trupul
împletire
cu ochiul, ochiul
strălucire
regal de simțuri
armonie
pe gură, gură
hrană vie
pe pântec, pântec
reînvie
regal de simțuri
necuvântă
în carne, carne
se împlântă
sudoare pe sudoare
zvântă
trăiesc într-o cascadă de iluzii
în care inventez şi zi
şi noapte
doar inima-mi vibrează
în mii de calde şoapte
trăiesc într-o grămadă
de pământ
eu ştiu în ce adâncuri
mă scufund
să-ngrop în el
a sufletului
prea fragilă parte
HD 29.12.2012 RM
Paşii tăi
în albul zăpezii nu-i mai disting
corbi fantomatici
desenează cercuri din loc în loc
unui infinit gri…
Ninge cu fluturi de gheaţă
peste inimi plăpânde…
Mâini reci
mai reci decât Moartea
modelează drumuri spre nicăieri…
Învelită-i zarea în alb-fumuriu
cu arbori dezbrăcaţi de soartă…
Chipul tău
e
astăzi
doar aşa
o altă durere
peste care corbi fantastici desenează
tăcere…
IOANA BURGHEL
Te-am gustat, cu sărutul meu prim,
Şi am simţit cum îţi intru răspuns întrebărilor.
Ţi-am auzit blestemul unui logaritm
Trufaş iubirii, căutărilor.
Te-am pipăit, cu privirea mea întâia,
Şi am simţit amarul necunoaşterii curgând,
Asemeni râului de lavă, şi tăria
Atâtor vise-n care lumea ta-i plângând.
Căci, te-am rostit căldurilor tribale
Şi m-a-ngrozit cum focul poate face,
Să dai atâtea vieţi, petalelor carnale,
De sub această, rece şi dură carapace.
Când noaptea lin coboară dintre stele
Aş vrea s-avem palmele-mpreunate,
Ne-om dărui totemului, dospind de miere
Şi ne vom înălţa, c-o ultimă putere
Să ne transforme în nisip şi nestemate.
Mereu îmi amintesc… a fost ca ieri
Scriam sub cerul serii ultima melopee
În care preschimbam, castanii-n palmieri
Mă strecuram… şi-aveam chipul de zee,
Pârâu-l adânceam, formând marea Egee…
Dar vremea, pierde fraţii mei din turmă
Pământul îi adună când le soseşte soarta
Şi se transformă totul, în humă şi ţărână…
Atunci, doresc să mă topesc fără de urmă
Amestecată cu nisipul din Elada…
Mă trage iar iubirea spre hăţiş
Minciuna este totul, iar piesa, e pe scenă
Haotic este timpul, când ţii ochii închişi
Te porţi, ca şi drogatul ce-şi caută o venă
Atunci când se strecoară în colţuri, pe furiş.
Iubirea iar mă cheamă, de vină e magnetul,
Voi strânge în sertare clipe ce sunt casate
Să-mi coloreze-n verde sau cenuşiu portretul,
Că au trecut prin mine, fiind… chiar venerate
Mi-au fost doar poleite şi-acum, zac oxidate…
Priveşte-mă mirat şi vino mai aproape !
Sunt aurul cel brut, revendicat de zei
Alintă-mă cu verdele, ce se piteşte-n pleoape
Nu verdele din iarbă, doar cel din ochii tăi!...
28.12.2012
