de dragoste de Bogdan Dumbraveanu

uneori săvârșesc isprava 
de a picta pânze albe
timpul curge diferit 
prin fiecare
culoare
pot simți altfel intervalele albe
dintre cuvinte
dintre priviri
dintre îmbrățișări

acum râzi
altădată plângeai
nu contează îți spun pictura
e alternanta
de cald si rece

prosopul cu care iti
stergi sudorile ori lacrimile

a iubi nu poate fi rostit
decât la prezent

asa cum trupul tau
trăieste mai roșu sau mai verde
o singură poveste
o singură desmierdare

AZI NU MAI E... de Stefan Oana Valentin

O bucată imensă
de noapte
mi-a strivit zborul.
Oare unde se duc
steluțele, când mor,
la culcare?

Suntem atât de vinovați
de viață
încât murim prea repede.
Oare dincolo
e ieri
sau astăzi?

Speranța
s-a înecat într-o lacrimă
fără zbatere.
Ană...
De ce te-ai dezvelit
De zid?

28 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

regal de simțuri de Ovidiu Oana-pârâu

regal de simțuri

împlinire

cu trupul, trupul

împletire

cu ochiul, ochiul

strălucire

regal de simțuri

armonie

pe gură, gură

hrană vie

pe pântec, pântec

reînvie

regal de simțuri

necuvântă

în carne, carne

se împlântă

sudoare pe sudoare

zvântă

în alb şi negru de Renate Müller

trăiesc într-o cascadă de iluzii
în care inventez şi zi 
şi noapte

doar inima-mi vibrează
în mii de calde şoapte

trăiesc într-o grămadă
de pământ
eu ştiu în ce adâncuri
mă scufund
să-ngrop în el
a sufletului
prea fragilă parte

HD 29.12.2012 RM

PAŞII TĂI… de Ioana Burghel

Paşii tăi
în albul zăpezii nu-i mai disting
corbi fantomatici
desenează cercuri din loc în loc
unui infinit gri…

Ninge cu fluturi de gheaţă
peste inimi plăpânde…

Mâini reci
mai reci decât Moartea
modelează drumuri spre nicăieri…

Învelită-i zarea în alb-fumuriu
cu arbori dezbrăcaţi de soartă…

Chipul tău
e
astăzi
doar aşa
o altă durere
peste care corbi fantastici desenează
tăcere…

IOANA BURGHEL

Înflorire de Costel Suditu

Te-am gustat, cu sărutul meu prim,
Şi am simţit cum îţi intru răspuns întrebărilor.
Ţi-am auzit blestemul unui logaritm
Trufaş iubirii, căutărilor.

Te-am pipăit, cu privirea mea întâia,
Şi am simţit amarul necunoaşterii curgând,
Asemeni râului de lavă, şi tăria
Atâtor vise-n care lumea ta-i plângând.

Căci, te-am rostit căldurilor tribale
Şi m-a-ngrozit cum focul poate face,
Să dai atâtea vieţi, petalelor carnale,
De sub această, rece şi dură carapace.

AMINTIRI… de Patricia Serbanescu

Când noaptea lin coboară dintre stele
Aş vrea s-avem palmele-mpreunate,
Ne-om dărui totemului, dospind de miere
Şi ne vom înălţa, c-o ultimă putere
Să ne transforme în nisip şi nestemate.

Mereu îmi amintesc… a fost ca ieri
Scriam sub cerul serii ultima melopee
În care preschimbam, castanii-n palmieri
Mă strecuram… şi-aveam chipul de zee,
Pârâu-l adânceam, formând marea Egee…

Dar vremea, pierde fraţii mei din turmă
Pământul îi adună când le soseşte soarta
Şi se transformă totul, în humă şi ţărână…
Atunci, doresc să mă topesc fără de urmă
Amestecată cu nisipul din Elada…

Mă trage iar iubirea spre hăţiş
Minciuna este totul, iar piesa, e pe scenă
Haotic este timpul, când ţii ochii închişi
Te porţi, ca şi drogatul ce-şi caută o venă
Atunci când se strecoară în colţuri, pe furiş.

Iubirea iar mă cheamă, de vină e magnetul,
Voi strânge în sertare clipe ce sunt casate
Să-mi coloreze-n verde sau cenuşiu portretul,
Că au trecut prin mine, fiind… chiar venerate
Mi-au fost doar poleite şi-acum, zac oxidate…

Priveşte-mă mirat şi vino mai aproape !
Sunt aurul cel brut, revendicat de zei
Alintă-mă cu verdele, ce se piteşte-n pleoape
Nu verdele din iarbă, doar cel din ochii tăi!...

28.12.2012

STEAUA MEA de Elena Iuliana Constantinescu

Și ninge, și fulgii dansează.
E cerul ud
Și stelele se clatină
De teamă și de frig,
Privind în jos cu-nfiorare.

E tristă, una într-un colț,
Și geme mut, sub toga neagră-a nopții,
Și-n fiecare noapte se sfărâmă
În hău adânc alunecând,
Cu hohot stins, amar.

Renaște iar în dimineață,
Sub candide clopote spațiale,
Clipind abia văzut, privind
Trecuta logodnă nopții cu luna.
Și ninge, și fulgii dansează,
Și ea se gândeşte, visează.

şi tu, dragul meu emm de Dorina Neculce

împăcată cu moartea asta
care
şi-a cusut inima cu aţă rece
împăcată cu tine
ascunsă
între cer şi pământ
departe mâinilor ce
nu mai vor să atingă
stai cu pleoapele crăpate
într-o amorţire perfectă
cred
că un drum fără de aripi
oricum e prea mult
nu mai poţi umbla
prin adevăr
şuierând
cu mâinile la spate
nu mai poţi aresta
copii
în inima ta
au prins crustă
şi de la atâta dragoste nedeclarată
au început să ţi se dezlege limbile
despicate
tot-fremătând
închizi Înălţarea
în podul de gânduri-
nu mai putem să ne stingem
doamne
nu mai putem să ne închinăm
tandreţilor mucegăite
(fiecare lângă fiecare)
............................................
şi Tu, dragul meu emm,
potrivindu-ţi nevoia de oase-arătare
hidoasă-în pieptul oglindă.

JERTFA VERDE de Stefan Oana Valentin

Brazii sunt crunt decapitați, de Crăciun
Ne spun mocnit, poveștile triste la sobă
Fuioarele gri, ce ne amintesc despre fum
De ultimă așchie, din prima nezisă vorbă.

Brazii jelesc, uscat, despre verde ce-a fost
Chiar de sunt încărcați de atâta lumină
Bărbierim ultimul deal toporind fără rost
Ne plâng, verde-crud, pădurile fără de vină.

Undeva acolo, de sărbători, mai arde încă
Neatentă la focul mocnit, o ultimă casă
După, rămâne cenușa prea caldă și spumă
De genunchi îndoiți, jar de albă mireasă.

Brazii sunt troc, acum, despre anii ce vin
Stau semeți și tăcuți în vârf ascuțit de clădiri
Sunt muguri firavi, verzi, de cană cu vin
Brazii aduc iarnă-n pierdutele triste priviri.

Brazii, trecută poveste
Ei plâng de sărbătoare
Mult prea târziu!

26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ