M-am rătăcit, la fel ca prima dată,
Prin pajiştea de nea a veşniciei
Pe-un gând alunecând. Iar bucuriei
Formă i-a dat, fereastra pomădată.
Am şters o gheţişoară şi-am privit
Prin geamul alb, hotar spre Moş Crăciun.
Întâi am vrut o vorbă să îi spun,
Dar m-am oprit, văzându-l aţipit.
Cu chipul luminat ca de o poznă,
Cu barba spumă, peste piept lăsată,
În jur cutii, păpuşi şi ciocolată,
Aprinsă pipa, risipea miroznă.
Renii cuminţi îşi rumegau tăcerea,
Piticii adormiseră trudiţi
Pe preşuri, care-unde risipiţi,
Ştiind că-n daruri germina plăcerea.
Mi-a fost de-ajuns o clipă să privesc,
Tablou în care liniştea-i stăpână,
Cu pătura aflată la-ndemână,
Genunchii m-am gândit să-i învelesc.
Povestea mea despre ”a fost odată ...”
Adoarme năzdrăvanii nepoţei.
Vor auzi prin vise clopoţei,
Poate la fel ca mine, altă dată.