Vinovatie - de Zavoianu Vali

Acordul trist vibreaza in surdina
Pe chip surasul meu a inghetat
Stii c-o sa plec si nu imi cauti vina

Dar eu ma simt atat de vinovat...

O sa m-astepti. Rabdarea ta de sfanta
Si sufletul de dragoste-ncarcat
Ma tulbura enorm si ma-nspaimanta
Ca poti iubi atat de-adevarat.

Eu m-am jucat ...am luat din tine totul
Si-am dat in schimb un teatru necrezut
Gandeam ca esti ca mine. Idiotul...
Tarziu am inteles ce am facut.

Blesteama-ma! Uraste-ma mai bine
Nu ma privi asa...nu imi zambi
M-apasa-atata vina si rusine
Si nu-nteleg cum de ma poti iubi.

Nici n-am plecat si iti e dor de mine
Cu bratele incet ma inconjori.
Blesteama-ma! Uraste-ma mai bine
Nu ma privi asa...ca ma omori.

Mi-a rodit țarina... de Nicoară Nicolae-Horia

"Mi-a rodit țarina!..."
Nici hambare
Nu am

Aici
Pe pământ...
Sărac sunt,
Doamne,
Dar
Și mai săraci
Ca mine
Sunt!
Bucurați-vă,
Voi,
Secerători-
"Mi-a rodit țarina"
Sufletului,
În
Zori...

Învaţă-mă cum să mă rog! - de Ovidiu Oana-pârâu

Pornit pe-al vieţii nou făgaş
şi drumuri cu destine scrise,
mă aflu, monstru ucigaş
ale-nceputului meu vise.

Spre viaţă intermediar,
postat-ai pântecul de mamă.
Cu-ntâiul pas în calendar,
prima mea noapte se destramă.

Hrăzindu-i vieţii mele rostul
de-a le-ntrona pe toate-n suflet,
îmi dai în Tine adăpostul
şi labirinturi pentru umblet.

Calc apăsat peste pământ,
pătrund oglinzile de ape,
iar aerul îmi e veşmânt
cât Duhul Sfânt îl simt aproape.

Învaţă-mă, Fiule Sfânt
ce să aleg, cum să mă rog,
nu doar prin pilde, ori cuvânt,
sau prin porunci din decalog !

Lumina Ta vreau să mă soarbă
ca tril înalt în zbor spre soare,
din firul mătăsos de iarbă,
răspuns la marea întrebare.

Vis sonor - de Iurie Osoianu

Eu am văzut în vis sonor
Cum dalbe stoluri de cocori
Pe lanțuri grele de omăt

În ceruri coborau încet

În palma mea se adânceau
Pre limba lor pierind , rugau
Să smulg troienele de flori
Din ungiuri negre , de fiori

Să las doar florile de tei
Să-și picure din spinii mei
Din crucea colțului de cer
Rugina cuielor de fier

Trecea zâmbind un fluieraș
Prin doina sa și ciobănaș
Mulțimi în robe de ocnași
Băteau orbește, pași cu pași

Capace pline de pustiu
Pe umbre goale de sicriu
Albastre luturi de mormânt
Învolburau și vis și vânt

Și herghelii de cai bronzați
Sorbeau și stepe și nesaț
Iar apa vie din izvor
Turnau la câinii morții lor...

Din cer în cer, din lung în lat
Nici plinătate nici păcat
Și nici trecut nici viitor
În sarea ochiului din dor

Încet urcând șirag de scări
Purtat de-al valurilor mări
Cerșeam destinului stinger
Un ultim strop de adevăr

Prin foc de stele și prin fum
Din drum în drum din scrum în scrum
La efemeric nesfârșit
Cerșeam destin neostoit

Cu albe stoluri de cocori
Pe gardul muchiei de zori
La lumi în care eu-l meu
Veni ca om , pleca ca zeu...

CRUCE DE INIMI de Constantin Cristescu

În cimitirul cu amintiri,
Zac liniştite clipe fără aripi,
Înţepenite între ridurile,

Construite de Cronos,
La margine de gânduri,
Legate-n portativul,
Simfoniilor nopţii,
Ce-şi leagănă barca,
Plină cu vis de păcat..
Ultimul nor nemişcat,
Îşi bântuie umbra,
Peste crucea de vremi,
Zidită din inimi.

Vis de Elena Valeria Ciura

Doi copaci m-or legăna,
Frunzele m-or îmbăia,
Florile îmi vor cânta-
Capu-şi vor pleca uşor,

Vor roşi de bucurie-
Simt ele că la chindie
Locul lor va fi la sân
Încălzite de suspin.
Nu vor spune nimănui
Ce-au citit în sufletu-i
Umbre şi miraj
Pe-al fetei obraz.
Ca un curcubeu în soare
Ochii-mprumutau culoare,
Picura-vor roua lor
Pe tulpină-n nor de dor...
Vom păşi peste fiori,
Ne vom iubi până-n zori...

Fumul... de Nicoara Nicolae-Horia

Ce negru-i fumul de la casa ei!
Și el de supărare se încovoaie,

Nu are lemne, de zgârcită ce-i
Se încălzește numai cu gunoaie.

Eu stau în poezia mea și îndur
Clipa aceasta, cât e de absurdă!
De ciudă geme aerul în jur,
Ea nu-l aude și așa e surdă

Vecina mea ca semnul de întrebare
De gârbovită ce-i, când totu-i praf
Adună banii, pentru cine oare?
Mirosul lor e rânced sub cearceaf.

Zilnic îmi trage sufletul în țeapă,
Nu ți-ai ales vecinii, mai înduri!!
Vederea pe retină mă înțeapă,
Mi-e dor de umbra fostelor păduri...

Duminică, 11 Noiembrie 2012

MI-AŞ ADUNA SUFLETUL… de Ioana Burghel

Mi-aş aduna sufletul
din bucăţi
şi l-aş suspenda

undeva
deasupra de întuneric
până când
adâncul tău
s-ar umple de farmecul
albastrului
meu…

Mi-aş strânge aripile
şi ţi le-aş dărui
ca să poţi
zbura
cât mai sus
acolo
unde toate sunetele
se revarsă
pe strunele
unei singure
viori
ca un strigăt
sfâşietor
al îngerilor
întrupaţi
din humă…

Mi-aş aduna sufletul
dacă nu l-aş fi răstignit
pe toate pietrele
de care
nu mai ştiu…

EPISTOLE TÂRZII-Popa Ines Vanda

Tu îmi răspunzi chemării din iernile sihastre 

Și vii trișând destinul în agonii de fum,
Prin borangic de stele doar inimile noastre
În candelă de vise împart același drum.

Eu lacrimile tale le strâng la mine-n suflet,
Tu dorul tău de mine în simfonii-l cuprinzi,
Toți îngerii iubirii mi-i zămislești în cuget
Și ochii tăi, doi iriși, păcate în oglinzi.

Încătușam iubirea în snop de neputință,
Însângerând albastrul cu spasme otrăvite
Și ne-ndoliem adesea-n potop de necredință
Plătind arvună vinei, dorințelor ispite.

Respir prin necuvinte și îți sărut suspinul,
Cobor în hău cu tine și zbor spre răsărit,
Prin rugăciune sfântă îți îmblânzesc destinul,
De-ntarzii inc-o viață te-aștept în infinit.

Un curcubeu răsare într-un oftat de frângeri,
Noi unul fără altul, doar suflete pustii,
Suntem uniți în taine prin suflul unor îngeri
Și-n raclele iubirii, epistole târzii.

Mirodenii dulci-amare… de Radu Adrian Gelu

De zile nu mai scriu,

am fericirea de-a fi trist,

e pâinea mea cotidiană,

e hrana gândului hoinar,

nu-s singur, deci exist!...

În fericirea de-a fi trist,

mă prefac a fi liber,

fără ochelari fumurii,

văd bine-n negru şi gri,

doar lacrimile-s sidefii…

Citit-am eu, undeva,

că şi drumurile vieţii-n

curbe line de fecioară,

mai au pe margini altare,

de mirodenii dulci-amare…

Că zarea-i doar plină,

de albastru şi vedenii,

cu hanuri pe coclauri,

ce-n lutul din ulcioare,

aduc vise-n rubiniile iluzii…

Le-a făurit cândva olarul,

inspirat de cel duh rău,

din taina trupului de fată,

frumos a oferi mirodenii,

la porţile sufletelor pustii…

Păşesc cu gândul în gri,

peste rupturile albastre

de suflet, în cale-mprăştiate,

vreau să zbor cu visul-n

drum, a merge mai departe…

Privirea cată ultimul han,

chiar cu ulcioarele sparte,

în ciob poate aş soarbe,

trei picuri de mirodenii, ce

dau griul-n viziuni colorate…