ÎMI de Stefan Oana Valentin

Îmi umpli brațele flămânde
Cu plin de foc troznit
Și flori, din miez de tei

Cu dragi, aducerile-aminte
De acadele, clovni și călușei

Îmi dăruiești uimirile
Pe toate
De prunc înconjurat cu drag, de zei
Ești primăvara mea cu pâine
Grădină plină, viu, de porumbei.

04 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

Amorul de Costel Suditu

Trosnea în vatră lemnul bradului;
Pe tine, unduia o ceaţă;
Paloarea pielii de faianţă,

Şi ochii strălucindu-i iadului,
Să fierb, să-ngheţ, să-i fiu hazardului,
Mă fascinau cu aroganţă;

Mi-ai dat fior pe fruntea rece;
Cu darul tău Dumnezeiesc
Din pieptul crud cel femeiesc
Şi cu atinsul de la deşte,
Să mor, să-nviu, să ţip regeşte,
Ai pus în mine ce gândesc;

Amorul.. ce haină grea pe umerii fiinţei!..
De-o ai pe tine şi apasă cerul,
Tăios prin vene se preumblă gerul,
Şi pană-n vânt te unduie dorinţei,
Să râzi, să plângi, să-i fii pe plac dorinţei,
Te strânge-n chingi mai tari decât e fierul.

SĂ FIM APROAPE... de Patricia Serbanescu

Şi dacă cerul toamnei se va 'nnoura
Când bruma o să cadă albăstrie,
Vom strânge norii toţi, pe steaua ta

Să plouă cristalin… melancolie.

Din brume, vom alege roua crudă
Şi-om presăra-o ca în alte dăţi,
Udă să fiu, precum o paparudă
Aştept să vii, om stinge multe plăţi…

Când frunza toamnei ne agită vrerea
Iar frigul ne zâmbeşte printre foi,
Doar în căldura dragostei avem puterea
Să ne unim, foşti rătăciţi prin ploi…

Duios, oi mângâia cărunte tâmple
Căldura mâinilor te va-ntrista,
Că n-am putut în viaţă face punte
Să ne-mpletim, unindu-ne-ntr-o stea…

03 NOV.2012

Tatălui meu... de Nicoara Nicolae-Horia

Azi nu mai știu
întâiul meu

cuvânt,
de mi-a fost mamă
ori
de mi-a fost tată,
din ziua scrisă
ca un dor
înfrânt
mi-a rămas memoria
certată!
Eram copil atunci
și tu plecai
cu ochii învinși
spre zări necunoscute,
cum te rugam
din vârsta mea,
mai stai!
Dar pe-un copil,
vai,
cine să-l asculte?!

BOLNAVĂ DE IUBIRE-Popa Ines Vanda

Sunt mai sărac de tine cu fiecare iarnă, 
Ghețarii mă îngroapă în lacrimă de ger, 
Bolnavă de iubire, port dorul într-o rană, 

Te chem printre vitralii cu sufletul stingher.

Tornade sângerânde îmi sapă disperarea,
Albatroși lunateci sufletu-și hrănesc,
Zâne-n crinoline-și scutură ninsoarea,
Strigăt de iubire, veșnic te iubesc.

Cremene mi-e viața, îmi colindă crinii,
Greierii speranței plâng a-ngropăciune,
Printre albi mesteceni se aud vecernii,
Sculptori enigmatici nasc deșertăciune.

Un sărut mi-ar stinge setea de iubire
Dacă troienite temeri ai învinge,
Stele în buchete strânse-n amintire
S-ar preface-n iriși dacă m-ai atinge.

Copleșit de focul clipei interzise,
Mă îmbrac cu tine, veșnică povară,
Tu-mi ești epilogul vieții compromise,
Carul de iubire și de primăvară.

Ceartă între două vecine... de Nicoara Nicolae-Horia

Ai să vezi
că nici la moartea ta

nu
o
să
vin!...

Duminică, 4 Noiembrie 2012

nu pot să mai visez, darling de Nuța Istrate Gangan

cineva îmi vânează visele
le transformă în păsări albastre
apoi le ucide

cu siguranţa şi precizia unui vânător versat

am ochii grei
fluturi mari şi obosiţi
mi se aşează pe pleoape
te simt păşind aievea
cu ochii tăi frumoşi cu tot
mă învălui în căldura trupului
şi în tandreţea şoaptei tale
umbra ta îmi acoperă făptura
palmele îmi cuprind obrajii
şi gura ta este atât de aproape...

dar brusc dispari
fluturii îşi zvâcnesc speriaţi aripile
păsările pete albastre pe cerul brăzdat de aştri
se ascund făcându-şi cuib în cornul lunii

apoi linişte...

mă întorc în mine
mă cuprind în braţe
şi aşa mai trec printr-o noapte
în care
visul tău pleacă dezamăgit și singur
de la poarta visului meu

Învecinare... de Nicoara Nicolae-Horia

Întotdeauna
în viața aceasta 

ne învecinăm
cu cineva,
precum
ziua cu noaptea,
el cu ea,
poemul meu
cu Dragostea ta!
Odată,
suspinând
printre străini,
grăit-a sufletul meu:
vai de cel
ce nu are vecini,
vai de cel
neînvecinat
cu
Dumnezeu!...

Duminică, 4 Noiembrie 2012

Melancolie de Boris Ioachim

Când brume de argint cădea-vor lin
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin

Te voi ruga, iubito, ca să taci.

Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.

Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi ca-n alte dăţi.

Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...

minulesciană de Leonid Iacob

Ca şi în marile poeme

iubirile se nasc şi mor,

cum mor şi florile frumoase

de crin,

de rozmarin

de-aici dar şi din Singapore

din Senegal sau din Comore.

Şi noi nu ştim.

Iar plânsu-acelora fecioare

(acum din ce în ce mai rare)

vai, vai, e-atât de mincinos

că-ţi vine-aşa , într-o secundă

să te arunci pe altă undă

Pe unde cic' ar fi frumos!