Învecinare... de Nicoara Nicolae-Horia

Întotdeauna
în viața aceasta 

ne învecinăm
cu cineva,
precum
ziua cu noaptea,
el cu ea,
poemul meu
cu Dragostea ta!
Odată,
suspinând
printre străini,
grăit-a sufletul meu:
vai de cel
ce nu are vecini,
vai de cel
neînvecinat
cu
Dumnezeu!...

Duminică, 4 Noiembrie 2012

Melancolie de Boris Ioachim

Când brume de argint cădea-vor lin
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin

Te voi ruga, iubito, ca să taci.

Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.

Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi ca-n alte dăţi.

Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...

minulesciană de Leonid Iacob

Ca şi în marile poeme

iubirile se nasc şi mor,

cum mor şi florile frumoase

de crin,

de rozmarin

de-aici dar şi din Singapore

din Senegal sau din Comore.

Şi noi nu ştim.

Iar plânsu-acelora fecioare

(acum din ce în ce mai rare)

vai, vai, e-atât de mincinos

că-ţi vine-aşa , într-o secundă

să te arunci pe altă undă

Pe unde cic' ar fi frumos!

O zi de toamna de Ene Adrian Daniel

Avenit toamna rebela
N-am umbrela
Toata noaptea a plouat

Pe-o alee merg agale
Calc petale
In jur totul e schimbat

Bate vantul prin gradina
Cade lina
Trena brumei peste flori
Toate in buchet suspina
Se inclina
La pamant pana in zori

Pomii parca nu au viata
Plini ge gheata
Fara frunze fara cuci
Lucesc in bataia lunii
Ca taciunii
Parca sunt niste naluci

Pe o banca ruginita
Rar vopsita
Sta al toamnei filozof
Astupa c-o poezie
Ca-i stihie
Gaurile din pantof

dorințe adie ca fluturi de Ovidiu Oana-pârâu

dorințe adie ca fluturi

fierbinți gângureli presărate

în aerul plin de păcate

tăcere strivim sub săruturi

ferestre de lună pătate

sidef presărat pe-așternuturi

de-atâta-mplinire pe trupuri

sudori pe sudori zac uitate

vin zorii cu noi începuturi

cosița de-aramă-ntre perne

se schimbă în roză și cerne

dorințe pătate de fluturi

Bucurie curată... de Nicoara Nicolae-Horia

În copilăria cuvintelor mele
Mă trezeam noaptea
Recitând

Poeme,
Nescrise vreodată.
Bucuria aceea
Curată
Mă urmărește încă.
Azi
Mă trezesc deseori
Scriind,
Cum se trezeşte izbucul
Din stâncă...

Ascultand Chopin de Emil Marian

Și dorul îmi zboară la tine acasă,

Așa printre gînduri acum te zăresc,

Cum stai lîngă sobă c-un vin fiert pe masă,

Asculți un Chopin sau un vals franțuzesc.

E noapte și frig, vîntul umblă hai-hui,

Luna-și aruncă priviri ca de gheață,

Aș vrea să mă plimb, îmi iau haina din cui,

M-arunc iar în beznă și mă pierd în ceață.

Iar pașii mă poartă prin viața-mi trecută,

Mă-ntreb de ce oare tîrziu te-am aflat,

Iubirea-mi acuma e suc de cucută,

Aș vrea să fac pasul, dar ar fi păcat.

Așa că mă-ntorc în lumea-mi vetustă,

Cu viața-n amurg de lumină diurnă,

Las dorul s-alerge precum cai în pustă,

Ascult un Chopin, ascult o Nocturnă.

tu de Nuța Istrate Gangan

eşti treapta lipsă la scară
pasul suspendat în aer
mâna care agață disperată balustrada

ţipătul strangulat de palma necunoscută
în noaptea în care m-ai crucificat
lipită de zidul care nu reuşea să îmi îngroape forma

eşti gândul care atinge fugar secunda
dintre perete şi trupul meu
pasul şoptit care mi se strecoară printre respiraţii sacadate
în nopţile în care luna se sinucide
izbindu-se de tăceri înnorate
transformându-se în meteoriţii
care
cu gps-uri precise
îmi caută locaţia exactă

tu îmi legi mâinile la spate
îmi ascunzi pensulele
și mă implori apoi să pictez

îmi pregătești
frânghia suspendată
pe care trebuie să pașesc cu precizia
acrobatului de la circul de stat

înainte de tine
nu am fost niciodată întreagă
după tine
n-am să mai pot fi un întreg

Ce daca… de Lacramioara Lacrima

Ce daca esti departe
Si te vad rareori
Nimic nu ne desparte
Sa ne iubim cu dor,
Tu prinde-ma de mana
Ca sa pasim agale
C-afara este toamna
Pomii au ramuri goale.
Observ raceala brumei
In orice dimineata
Dar calea dragostei
Nicicand, nicicum, nu-ngheata.
Ce daca vantul bate
Poate-mi aduce-o veste
Din vis nu ma abate
Mai mult speranta-mi creste
Ca voi afla de tine
Cum esti si ce mai faci
Si ca si ieri…si maine
Vei spune ca ma placi
Noiembrie e acum
Firav cu frunze moarte
Ce zac pe orice drum
Iar oamenii le calca…

Ce daca va ploua
Din norii mohorati
Eu sunt iubirea ta
Cum as putea sa uit?
Prin stropii neegali
Voi rade fericita
Ca-n zgomot infernal
In toamna sunt iubita
Un vuiet se aude
Prvesc de pe la geam
Umbrelele sunt ude
Sub picuri care gem…
Ce daca este frig
In fiecare zi
Soarele-i zgribulit
Pe cer, pe langa nori,
Tu esti raza de soare
Ce-ntai m-a incalzit
Si pentru prima oara
Iubesc la nesfarsit
In nopti intunecate
Zaresc doar chipul tau
Luna daca-i plecata
Tu ma mangai mereu…

Ochi 18 de Costel Suditu

Încerc să-mi atârn trecerea de ceva.
Să-mi suspend picioarele acestea de carton,
Desăvârşitoarele trecerii mele agonizante

Peste ţinutul timpului, de om;

Nu mă mai miră fenomenul în sine.
Nu mai am întrebări curiozitare;
Ci de carnea omului mă mir că pute
Când sufletul nu, chiar de doare;

Ştiu că noi şi peştii ne-am văzut din afara noastră.
Pentru ei, este posibil să nu mai fie un mister;
Noi ştim dacă visul nostru este dorit ori întâmplător?
Înşelătoare sunt toate. Înşelătoare şi pier.

Zburam într-un vis pasăre liră.
Îmi picase pantofii printre crengi pe lângă soare;
Ce să-mi doresc mai mult pentru viaţa mea de om
Aşa de prefăcută, aşa de cumpănită, atât de trecătoare?

Dar, întodeauna, un strigăt aduce realitatea.
Striga de peste mine că-mi arde aripile
Dacă nu cobor cu picioarele pe pâmănt;
Trebuia să nu mă fi temut; să nu-mi fi trădat clipele.