Toamna tarzie… de Lacramioara Lacrima

Miroase a toamna asa tarzie

Pe jos sunt frunze, o puzderie
Si ploua, ploua, neincetat,
Te caut iar, te-am cautat…
Pastel de toamna colorat
In gandul meu eu te-am chemat
Si fascinant vantul adie
In toamna care e tarzie…
Covor de frunze umede
Formeaza drumuri netede
Iar stropii ploii cad pe ele
Pe banci in parc si pe alee…
Norii pufosi, pe cer se-ntind
Cu palma, fata mi-o cuprind
Visez la tine stand la geam
O pasarica vad in ram…
E singurica-n pom si canta
E atat de mica, zgribulita
Tristetea-mi vine dintr-o data
Privind la ploaia care bate…
Ea bate iar la geamul meu
Asa cum a facut mereu…
Iar soarele de n-o sa vie
E o zi de toamna asa tarzie…

Un nor ofteaza…fulgera
Dar lacrima n-o spulbera
De dor suspina inimioara
Ecou de stropi ce cad afara,
Tablou de arama si lumina
Culoarea pare anonima…
Baltoacele se nasc intr-una
Te voi iubi intotdeauna…
Decor de toamna ruginie
Toamna frumoasa si tarzie
Esti o craiasa ca-n povesti
Tu visele mi le croiesti…
Ma uit la crengile uscate
In pomii goi stau aplecate
Simt zile reci dar sunt cu tine
Toamna imi este mai senina
La noapte de va mai ploua
Iubirea-mi este alaturea…
In murmur lung si in mister
Iar luna de n-o fi pe cer
Eu vocea ta voi auzi-o
In tremur de toamna tarzie
Voi adormi cu visul meu
In care sunt…doar tu si eu…

Ene Adrian Daniel

Noaptea asta-i fara stele
N-am lovele
E vreme de talharit
Ies ca un haiduc din casa
Si nu-mi pasa

De-mi zice lumea bandit

Asta e nu am ce face
Si n-am pace
Ca pe masa nu-i nimic
Ma roade stomacul iara
Parca-s fiara
Din OM am ajuns calic

răspunsul toamnei de Leonid Iacob

Toamna-i foc de mânioasă

că azi iarna cea făloasă,

îmbrăcată cu beteală

a strigat perfidă : - Scoală!

Şi s-a răţoit la ea:

- Vezi, madamă, nu striga,

că nu-s surdă

şi nici pliurdă

şi deloc nu sunt absurdă.

Ce te  tot burzuluieşti,

ori cu mine şuguieşti?

Vezi, coniţă-nzorzonată,

că eşti albă la păr, toată,

pe când eu sunt arămie,

şi poeţii îmi scriu mie

numai versuri romanţioase

şi mă tot poftesc prin case.

Pe când tu, bre, coană mare,

vii cu frigul cela mare,

că se-ncing centralele

şi se duc paralele.

Ia-o, soro, mai domol,

când cobori, mai dă ocol

şi adu a ta ninsoare,

la Crăciun , că-i sărbătoare.

iar de brazii ce-i albeşti

şi prin case-i pregăteşti,

nu te înfoia-n cocoaşă:

Îi aduce-un Moş, nu-o moaşă!

Astfel zise toamna care

Era tare cătrănită,

şi-a luat-o pe cărare

în ceţuri învăluită.

Mă predau ţie de Florina Sanda Cojocaru

Mă predau cerurilor de ametist
Şi întind mâinile ca şi cum
M-aş putea cuprinde de necuprins.

Mă predau ierburilor în trăire de verde
Şi câmpurilor de maci sângerii în apusuri
De lavă,
Simţind sub tălpile goale
Oftatul lutului.
Mă predau dezlănţuirii de ape
Ce curg de ceruri, a plâns,
În pământuri însetate
De dragoste,
Despletită şi rătăcind
În nopţi albe,
În căutare de tine.
Mă predau mărilor,
Să fiu doar un val
Din infinitul de valuri,
Să spăl în pletele-mi de albastru
Nisipurile ţărmurilor tale
Şi să porţi de mine
Sărutul uşor sălciu
În zilele în care îmi voi cuibări
Neliniştile
La pieptul tău.
Mă predau zborului spre înalturi
Şi rog singurătăţile să-mi lase
Aripa neatinsă.
Mă abandonez ţie, iubite,
În dragoste
Ce trece dincolo de noi.
Am să cânt, am să cânt de tine
În dimineţile mele
Şi am să curg, am să curg de tine, a ploaie.
Am să mă cuprind a vânt
Şi am să rămân, am să rămân de tine,
Iubind.

Azi, roibul meu ... de Ovidiu Oana-pârâu

Azi,

roibul meu

aşteaptă nerăbdător

să pornim

spre lumea

dimineţilor noastre.

L-am adăpat

cu roua

de pe pajişti

şi lacrimi curse

în lungile nopţi

de visare.

Poartă

pe botul reavăn,

aromă de ierburi

şi flori

cu numele tău.

Ciclul ”Ucenic în alb”

05 Aprilie 2008

HORIA DIN ALBAC de Nicoara Nicolae-Horia

Dinspre El,
Nu se vor sfârşi
Niciodată cuvintele-

H O R I A!
Cel tras pe obezile Roţii-
Părintele!
Cioplitorul de biserici
Din lemn
Şi în sufletul lemnului!
Fără de El,
Fără
Numele Lui,
Pentru noi,
Moţii,
Pentru timpul de-aici,
Pentru vremea
De-apoi,
Nici
Cântec,
Nici tăcere,
Nici Dragoste
Nu-i!

NUMAI TU… de Patricia Serbanescu

vremelnic gândul persistă
când uitarea mai dă ghes,
de-o să fiu mai optimistă

voi regla umbra, din mers.

încă inima-i naivă
n-are grijă nici de sine,
mereu cade-n recidivă
amintindu-şi, doar de tine.

numai tu îmi fierbi în sânge
nu-l dizolv cu-o mare-ntreagă,
tu, doar singur vei mai curge
cât iubirea mi-e pribeagă.

o s-ajungi din nou Acasă
fără turmă, singur poate…
stând cu toţi ai tăi la masă
n-ai să simţi singurătate.

am s-ajung cu-ntârziere
stau să-mi vărs dorul amar,
îţi aduc… lapte şi miere
c-a ta dragoste-i coşmar.

29 oct.2012

NISIPURI MIŞCĂTOARE de Patricia Serbanescu

Că e pe plajă sau clepsidră
nisipul fin, e ostoit
De răni cuprinse în firida,

acelui suflet zdrenţuit.

O viaţă e, simţim că-i dusă
când omul drag ne e pierdut,
Totu-i ca vremea, nesupusă
vântul şi valul, nu vor fi scut...

În viaţa noastră singulară
iubirea curge ca o apă,
Dezămagirea-i ca o boală,
turnata-n suflet, se adapă…

Zilele bune le-mpletim
şi doar amorul ne-nfloreşte
Şi-acea iubire o rodim
vremelnic, căci apoi păleşte.

Întreaga viaţă ne-o croim
trăind-o sub acelaşi soare,
Dar niciodată noi nu ştim
că tot ce e clădit din mare
Vor fi... nisipuri mişcătoare.

31 oct.2012

CONTRATIMP-Popa Ines Vanda

Reduc la absurd tot ce pot să îți fiu 
Pot culege o stea din nimicul pustiu? 
Tu zețar de cristale,eu un nufăr în zale, 

În a inimii vale,câte râuri de jale?

Într-un suflet rănit de nimicuri umbrit
Ești poem desfrunzit sau hotar împietrit?
Mă-ntristezi sau m-alinți tresărind pătimaș,
Niciodată constant,când iubit,când vrăjmaș.

Eu un zbucium nestins,tu un strigăt învins,
Toamna-mi sângera stins ca nisipul prelins,
Eu verbu-a iubi,tu un mod de-a-nrobi,
Compromis nu pot fi, tu năvod de o zi.

Nu îmi cere s-aștept,nici nu vreau ,nici nu pot,
Conjunctivului tău îi răspund prin boicot,
Te iubesc la prezent,nu-nțeleg un alt timp,
Pun cenzură pe gând, suntem doar contratimp.

DEFINIȚIE DE OM de Stefan Oana Valentin

Vânt nu bați
Decât de ești mângâiere
De timp înțelept.

Vultur nu zbori
Fără de înălțimi dese
Cu frică de hău.

Apă nu curgi
Decât limpede val
Spre imens orizont.

OM nu devii
Decât de-n genunchi
Cu capul în piept

Bați curgător zborul
Cu ochii spre cer.

31 10 2012
ȘTEFAN OANĂ