cascada de Ovidiu Oana-pârâu

cosiţe,

arcuiri de gene,

sâni deluriţi ca provocări şi

coapsele menite să vegheze o

adumbrire, iar în vale

degete mici, fremătătoare

alint devin privirii ca minuni

când o pogor pe-a ta icoană

precum cascada spre genuni

desmiardă pietrele de sus în goană

râul nu seacă niciodată

căderile-şi desface-n picuri

ca pe-o poveste adunată

şi risipită pe nimicuri

la apa scursă peste stâncă

se-adaug tunete din valţuri

puhoiul îşi reface-adâncă

curgerea-i lină printre maluri

pe care parcă plâng înalturi

ale cascadei madrigaluri

Lasă-mă să îţi şoptesc de Renate Müller

Lasă-mă să îţi şoptesc
că încă te mai port în mine
vocea ta să o aud eu reuşesc

căldura ta îmi curge lin prin vine

fericită sunt că-n gând eu te posed
deşi am renunţat demult la tine
în ierburi pline de-amintiri m-aşed
acum să le aştern îmi pare bine

chipul tău l-am afişat sub pleoape
şi-l văd de câte ori ochii-mi închid
habar n-ai cum te simt de-aproape
nicicând voi ridica-ntre noi un zid.

pierdere de Renate Müller

am fost un vis
o simplă dimineaţă
acel ceva

ce-n zbor se avânta
am fost un strigăt
plin de viaţă
părea firească
fericirea mea
dar m-a cuprins
un nor de ceaţă
ce m-a-nvelit
cu răceala sa

(Renate Müller)

Încă o toamnă... de Cătălin Codru

O romanţă-mi plânge–a toamnă,
Şi îmi freamătă toţi plopii,
Mă apasă nori de marnă,
Pleoapele-mi apăsă ochii.

Frunzele dansate-n vânt,
Se-nfăşoară şi străluce,
Se apleacă-n legământ,
Şi-mi miros a poama dulce.

Seara vălurită-n fum,
Se amestecă de ceaţă,
Siluete trec pe drum,
Aplecate... înspre faţă.

Toţi copaci-şi pleacă ramul,
Sunt pioşi a rugăciune,
Şi se-nchină ca tot neamul,
Într-u-a toamnei plecăciune.

Segnior - de Elena Valeria Ciura

Pe tine te-am pierdut
(Mă-ntreb de te-am avut!)
Mi-a plăcut al tău fior

Şi mă mândream că te ador,
Dar tu visai pe un alt plai
Segnior!

Şi- am căutati un crai mai rafinat
Şi mai stilat, sofisticat,
Ce-şi duce fetele-n Palat
Nu se zgârceşte la un ceai ori o cafea,
Nu motiveză că ar merge la sobor-
Segnior!

Şi ştie ce- i o şuşanea,
Le-ncântă şi cu altceva,
(Că nu-i departe de gîndirea ta!)
Dar fără glumă, şi eu, mă voi distra
In aşteptarea Altcuiva,
Segnior!

Dar vine vremea să culegi ce-ai semănat,
Adică, să primeşti ce ai şi dat,
Şi fac pariu că în trei zile
Fără aripi tu vei zbura -
Şi adăpost vei cerceta
Că ai rămas fără Palat
Si ai rămas şi fără cheie,
Fără odor ,în toate ,,pas,,
Fără cuvânt de bun rămas,
Senior!

În zbucium nu vei mai lăsa
Un suflet, ce te prea ierta
Te prea ierta!
Căci multe inimi dor de dor-
Tu nu ai una ca să ştii,
Segnior!

Dor de-o lume tăcută - de Renate Müller

Mi-e dor să m-ascund
într-o lume tăcută
să mă-ntind în iarbă
ca pe-un covor

să urmăresc norii
cum alunecă-n treacăt
să visez meleaguri
pline de flori

mi-e dor doar de mine
în mine s-ascult
s-aud melodia
ce mă poartă-n trecut

Timp grabnic... - de Nicoară Nicolae-Horia

De la nordul gândului, la sud,
De la est, la vestul cel postum-
„Sunt nervos, nervoasă”, îi aud,
“Mă grăbesc şi nu am timp acum…”

Ne goneşte clipa, ceasul, Veacul,
Peste tot vacarmul e în toi,
Aleargă şi bogatul şi săracul-
Ce-i graba asta, Doamne, între noi?

“Weekend plăcut!” E gata săptămîna,
Dar nici aici hodină nu găsim,
Duminica ne face semn cu mâna,
Ce rugăciuni uitate să-i rostim?

Când clopotele plâng, spre liturghie
Paşii noştri nu mai au cărări,
Tot mai departe suntem, cine ştie
Ce ne aşteaptă dincolo de zări.

Vremelnicia lutului mă doare,
Se pârjoleşte Cerul fără ploi,
Nu mai avem în suflet sărbătoare,
Nici Timpul nu mai are timp de noi…

Lună obosită - de Ovidiu Oana-pârâu

Răsare luna obosită,
În capul satului, pe deal,
Albind fâneaţa părăsită
De sunetele de caval.

În noaptea tristă -ici şi colo-
Doar liliecii mai cutreier.
Din iarba reavănă, tremolo,
Mai risipeşte câte-un greier.

Haotic clipele măsoară,
O cucuvea, cobind anost.
Un câine bate către moară,
Smucindu-şi lanţul fără rost.

Aleargă umbre peste brume
Prin dimineaţa ponosită,
Şi, plictisită să le-ndrume,
Adoarme luna obosită.

Paispe lupi tineri... - de Aurel Peteoaca

Paispe lupi tineri hoinareau prin paduri de foioase,
O foame cumplita,naprasnica,la drumu mare ii scoase.
Sunt lupi tineri,ce n-au naparlit niciodata,
Sunt lupi ce asculta si nu prea asculta de haita,
Sunt lupi ce abia au schimbat dintii de lapte,
Ei doresc cu nesat sa sfasie,sa intre in istorii prin fapte.
Marie..urla..latra ,se zbenguie,iar foamea ii doare.
Instincte materne,paterne,ii imping sa ucida,sa devina in sfarsit fiare.
Se joaca....,adulmeca umbre....,mirosuri discrete de sange,
Iar foamea-i incolteste,spre drumul mare ii alunga ,ii iminge...
Si-i pune in panda,ii face din catelandrii cuminti adulti fiorosi,
In vanatoarea aceasta,lupii flamanzi,imi par ireali de frumosi.
Cine pe cine ucide ?
Cine pe cine pandeste?
Cine invinge in lupta?
Dar mai cu seama,cine traieste?
Paispe lupi tineri ce au dobindit de curand dinti permanenti,
Stau nemiscati intr-o panda..fiorosi...infometati si atenti.
Haita batrana isi linge o rana si nu da inca ordin de lupta,
Asteapta..asteapta..pandeste,iar burta de foame ii e supta,
Adulmeca in nari in nari galop nebunesc,de fragede ciute,
Viseaza cu ochii deschisi....candva a ucis cateva sute...
Sunt paispe lupi tineri cu ochii de foc ,nededati la omor,
Ce asteapta cu ura.....pe haita batrana o marie in cor .
Cel mai nevolnic,mai firav...dar si cel mai siret
Se apropie de haita...in ocoluri...incet......foarte incet
Si uitand de fire,sfidand criminal orice lege,
Infige coltii in jugulara batrana.......ucigandu-l pe rege.
Este haita de acum,a salvat instincte primare de rasa,
Porneste vanatoarea,pripit,in dorinta de-a ucide se lasa.
Miroase a vanat si a praf de pusca pe vai si colnice,
Haita cea tanara duce lupii sub ploi...sub ploi de alice.
Cine pe cine ucide?
Cine pe cine pandeste?
Cine invinge in lupta?
Dar mai cu seama cine traieste?
Paispe lupi tineri ar fii vrut sa ajunga spre paduri cu rasina
Dar haita,cu coltii de lapte,plateste un destin,un tribut si o vina.

De mine-nstrăinată - de Renate Müller

Mă simt de mine-nstrăinată
singură pierdută-n gânduri
în cartea veche de-altădată
citind doar printre rânduri

Trecutul meu e-o apă tulburată
în care foarte greu pot să privesc
şi umblu în cămaşa nespălată
a timpului în care eu cerşesc

Nu mă atrage nici un vis anume
eu în lanţul vieţii mă-ncâlcesc
bucurii nu mai râvnesc în lume
şi să uit de toate îmi doresc