O romanţă-mi plânge–a toamnă,
Şi îmi freamătă toţi plopii,
Mă apasă nori de marnă,
Pleoapele-mi apăsă ochii.
Frunzele dansate-n vânt,
Se-nfăşoară şi străluce,
Se apleacă-n legământ,
Şi-mi miros a poama dulce.
Seara vălurită-n fum,
Se amestecă de ceaţă,
Siluete trec pe drum,
Aplecate... înspre faţă.
Toţi copaci-şi pleacă ramul,
Sunt pioşi a rugăciune,
Şi se-nchină ca tot neamul,
Într-u-a toamnei plecăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu