Aproape departe... de Nicoară Nicolae-Horia

Aproape departe de tine mă ştiu,
Tăcerea îmi surpă fântâna din vis,
În braţele tale e tot mai târziu
Şi toamna mi-amână din rodul promis.

Strugurii ard în lumina flămândă,
Vin grauri în stoluri din alt calendar,
Stă între noi veşnicia la pândă-
Aproape departe mă simt şi-n zadar.

Copilul din mine aleargă desculţ,
Pe drumul din urmă e tot mai târziu,
Miroase a doină brumată pe munţi-
Aproape departe de-Acasă mă ştiu...

Carmin - de Nuța Istrate Gangan

nu pot fi picătura perfectă
care îţi umple paharul
şi nici oglinda cristalină
în care tu încerci să îți vezi
viitorul

atunci când
fericirea celuilalt îți zgârie retina
vei mai pune o cărămidă
pe zidul din jurul inimii tale
îngropând-o de vie

vei fi întotdeauna
călătorul stingher
care pentru prima oară în viaţă
şi-a luat bilet la clasa întâia

îţi spun că nouăzeci şi nouă la sută
din bocitoare
plâng la mormânt străin
şi vor boci cu conştiinciozitate şi atunci
când tu
vei fi perfect viu

mă îngrozesc necuvintele
şi bocitoarele salariate
urăsc scrâşnetul frânelor abrupte pe asfalt
şi secunda în care alergi prin mine
cu foarfeca deschisă

nu mă sperie mănunchiul de șerpi
și nici tentația
fructului oprit, doar șarpele
care și se încolăcește perfid
în jurul inimii tale
mă sperie

uneori Moartea
foloseşte Chanel
şi îşi scânteiază un dinte de aur
în luciul coasei
în vreme ce îşi corectează rujul carmin

știai?

FRÂNTURI DE SUFLET- POPA INES VANDA

Când orele-nserarii clipeau timid în geam
Nedezlegate doruri au tresărit stinghere,
A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream
În gara fără nume ,prin cioburi de tăcere.

Se întristase frunza, că vara-i pe sfârșite,
Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,
Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite
Și am aprins făclia aducerii aminte.

Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte
Și nu regret robia vremelnicei stihii,
Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate,
De chihlimbare strânse cu taină-n colivii.

Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene
Și porți de amăgire rămas-au ferecate,
Am îngropat Siberii în nopțile perene
Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate.

Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul,
Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare,
Conjug divin iubirea și ard ca felinarul,
Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.

I-aș spune … de Ovidiu oana-pârâu

I-aș spune: Cheamă-mă!, ferestrei
Și: Luminează!, neterestrei,
Să ne vegheze împreună,
Fereastra ta și Zâna Lună.
I-aș cere alinare pernei,
Desăvârșind truda eternei
Îmbrățișări care adunăTrup lângă trup sub clar de lună.
I-aș spune: Noapte bună! frunții,
Să o dezmierd în noaptea nunții,
Din sărutări să-i fac cunună
Sub blânde razele de lună.

Legături - de Mirea Roxana Mihaela

Au trecut trei ani de zile,
Câţiva i-am trecut pe file...
Sentimente de iubire
Uneori chiar rătăcire,

Dar amintirile rămân,
Ţi-am dat şi ţie un plămân
Acum eşti jumătatea mea,
Deşi ai fost de când lumea

Ţi-am dat inima întreagă,
Sufletele ni se leagă
Şi vor fi mereu legate
Şi cu biciu’ de vei bate

Şi vor fi legate bine
Inima îţi aparţine...

Semne... de Nicoară Nicolae-Horia

Sunt semne acestea, la început
O să te doară bezmetic o mână,
Aripa aceea dinspre ţărână
Sub care să zbori ai fi vrut!

Apoi trupul tău tot mai greu îţi apasă
Sufletul prins între coastele lui,
Durerea aceea nu ai cui să o spui,
Ferice de cel care zice:"nu-mi pasă!"

Privirea se-ntreabă tot mai departe:
Ce-i dincolo mâine de ceea ce văd,
E linişte oare, ori e prăpăd?
Şi vârsta o simţi cum te-mparte

Cât eşti în sus şi cât vei fi în jos,
Cuvântul faptelor tale e gata,
Pentru toate la urmă îţi vine răsplata-
Trăit-ai, omule, aici cu folos!?

Acestea sunt semnele trecerii tale
Şi altele-asemenea nescrise-n cuvânt
În Poemul acesta cu miros de migdale,
Frate-al meu de durere şi de ce sunt!

Te tin langa sufletul meu… de Lacrimioara Lacrima

Te tin langa sufletul meu
Te conturez prin ganduri
Visand cu drag la chipul tau
Oricand, in repetate randuri,
Privirea ta de stele ma priveste
Prin aripi lungi de noapte
Gurita ta imi tot zambeste
Chemandu-ma in calde soapte
M-acoperi cu iubirea ta
E frig si vrei sa ma-ncalzesti
Simtind cu mine fiinta ta
In inimioara-mi stralucesti,
Te tin langa sufletul meu
Iar vocea ta ma mangaie
Caci clipa ce-o astept mereu
Stiu va veni, n-o sa intarzie,
Cand vom gusta din fericire,
Traind dragostea ce-o nutrim,
Atingere-n nemarginire
Sub soare, ploaie, sa-nflorim,
Imaginea se desfasoara
In cadru dulce si dorit
Cu dor in minte iaras’ zboara
Dorinta sa iubesti…sa fii iubit…
*
Te tin langa sufletul meu
Nu am sa te las ca sa pleci
Imi vei raspunde in ecou
Cu mine-ti place sa-ti petreci
Orice zi ce vine…trece
Nopti ce curg intr-o tacere
Nimic nu mai este rece
Caci iubirea e placere
De a darui din suflet
Persoanei ce o iubesti
Nemurire intr-un cantec
Doar pe ea tu o doresti…
Te tin langa sufletul meu
Si acolo vei ramane
Tu esti totul…ce am eu…
Cat insemni chiar stii prea bine
Ma strecor si te-nfasor
Intr-o dragoste ce-i una
Mi-e dor si ma infior
Acelas imi vei fi, intotdeauna,
Dansez cu timpul si il rog
Sa te aduca-n vremea lui
Ca dragostea sa ti-o cunosc
Dand frau-nainte sentimentului…

SIMŢI-VOM VEŞNICIA… de Patricia Serbanescu

Şi dac’ar fi să poţi să fii, doar… ce tu eşti
Am conjuga verbu’a iubi, când tu zâmbeşti
Şi am gusta dulceţile, din seară până-n zori
Să nu mă-ntrebi deloc, sau să-nmulţeşti cu ori…

Nu sunt de comparat pe-acest veşnic pământ
Şi nimeni nu-i potrivnic, viaţa-i la asfinţit
Ţi-aduc licoarea zeilor din locul sfânt
Când numărând fractali, lumina ne-a unit…

Apoi, ne vom plimba pe cerul d’ametist
Fără de vorbă, doar privind, pricepem fiinţa
Încremenind plăcerea, când totu-i realist
Vom fereca virtuţi, ne-alinte iar dorinţa…

Simţi-vom veşnicia, cutreierând văzduhul
Căci sufletul batrân ştie cum este Sus,
Înlănţuind iubirea ce-o preamăreşte duhul
Vom prinde nemurirea şi în al nostru apus.

Secunda dintre noi - de Nuța Istrate Gangan

este mai fragilă decât
firul care ne ține suspendați
deasupra unei incertitudini

(mai ţii minte
când pariam pe sfârşituri de lume?)

eşti atât de trist
că ar trebui să inventăm
un alt cuvânt pentru a defini tristeţea

te-ai rătăcit într-un oraș fără gară
și fără telefon
ai trecut dincolo de ziduri
acolo unde nu calcă picior de om normal

încerc să măsor secunda aceasta
ultimă și singură
să nu o hrănesc cu iluzii
să nu o transform în altceva
neinventat încă

un singur pas nu mai este de-ajuns
prăpastia care s-a deschis între noi
nu mai poate fi trecută
doar cu saltul mortal
pe care l-am executat cu precizie
de atâtea ori

fii nebunul care dezlănțuie norii
joacă-te de-a baba-oarba cu fantomele trecutului
distruge încetul cu încetul
fiecare amintire pe care o avem împreună

îmbolnăvește-mă de uitare

dar te rog să nu ucizi
secunda dintre noi

EPOPEEA FRUNZEI - de Patricia Serbanescu

îi caut frunzei epopeea
când plouă toamna tremurată,
de aş găsi hyperboreea
m-aş stabili pe acea vatră…

aş întâlni stramoşii dragi
ce-s frământaţi cu lutul sfânt
ne verse ce-au strâns în desagi…
cunoaşterea, pe-acest pământ

să lumineze-a noastră cruce
ne dea un somn mai liniştit
şi re’nviind viaţa cea dulce,
ne-am aşeza…unde-am trudit

de-ar fi la noi locul cel sfânt
înseamnă c-am strâpit toţi hoţii
şi ajutaţi de-al frunzei cânt
ne-om invia pe rând, toţi morţii…