este mai fragilă decât
firul care ne ține suspendați
deasupra unei incertitudini
(mai ţii minte
când pariam pe sfârşituri de lume?)
eşti atât de trist
că ar trebui să inventăm
un alt cuvânt pentru a defini tristeţea
te-ai rătăcit într-un oraș fără gară
și fără telefon
ai trecut dincolo de ziduri
acolo unde nu calcă picior de om normal
încerc să măsor secunda aceasta
ultimă și singură
să nu o hrănesc cu iluzii
să nu o transform în altceva
neinventat încă
un singur pas nu mai este de-ajuns
prăpastia care s-a deschis între noi
nu mai poate fi trecută
doar cu saltul mortal
pe care l-am executat cu precizie
de atâtea ori
fii nebunul care dezlănțuie norii
joacă-te de-a baba-oarba cu fantomele trecutului
distruge încetul cu încetul
fiecare amintire pe care o avem împreună
îmbolnăvește-mă de uitare
dar te rog să nu ucizi
secunda dintre noi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu