Şi dac’ar fi să poţi să fii, doar… ce tu eşti
Am conjuga verbu’a iubi, când tu zâmbeşti
Şi am gusta dulceţile, din seară până-n zori
Să nu mă-ntrebi deloc, sau să-nmulţeşti cu ori…
Nu sunt de comparat pe-acest veşnic pământ
Şi nimeni nu-i potrivnic, viaţa-i la asfinţit
Ţi-aduc licoarea zeilor din locul sfânt
Când numărând fractali, lumina ne-a unit…
Apoi, ne vom plimba pe cerul d’ametist
Fără de vorbă, doar privind, pricepem fiinţa
Încremenind plăcerea, când totu-i realist
Vom fereca virtuţi, ne-alinte iar dorinţa…
Simţi-vom veşnicia, cutreierând văzduhul
Căci sufletul batrân ştie cum este Sus,
Înlănţuind iubirea ce-o preamăreşte duhul
Vom prinde nemurirea şi în al nostru apus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu