De vrei să mă cunoşti de Costel Suditu

De vrei să mă cunoşti

Învaţă graiul nopţii
Ce îmbracă atâtea strigăte
Iubind cuvântul rătăcit la facere
Când nu voiam!
Nu voiam să părăsesc acea lume
De dinnainte de asta;
A fost singura data când
Ştiam ce vreau
Dar ce folos?...
Fusesem pedepsit
Să vă întâlnesc,
Şi v-am întâlnit;
V-am întâlnit.

pas cu pas de Carmen Zaniciuc

îmi așez gândurile

unul lângă altul în linie
ca pe bobocii de rață
cărora le-am frânt gâtul
în joaca mea de copil
îi privesc rece
fără să cunosc moartea

nici ei nu pot sta locului
mă pândesc dintr-o parte
și surâd ascuns

nu rezistă mult
și-mi fug în apă
cu aripa frântă ce bate
zborul nătâng

și ca și cum aș visa
mă întreb dacă-i gând
sau mi-e inima de vină
se chinuie să înțeleagă
o viață
ce nu poate fi scrisă
dinainte

Matematica iubirii de Cristina Maroiu

Din toata matematica,

cel mai mult imi place
impartirea, 
la doi!

Am un suflet: imi opresc
doar cat sa mai stiu 
cum ma cheama;
Ia restul si descompune-ma
in miile de fatete
ale ochilor tai!
Vei vedea…maine dimineata
zambetul meu iti va straluci
pe inelarul stang,
in montura de platina…

Gandurile, cu ele imi e mai greu…
Atunci cand nu ma dor
in cuvinte,
le acopar cu un rastimp
si le las sa dea-n parg!
Cand vor fi aproape coapte,
le vom rosti impreuna
fructul!

In cearcane am aprins candele,
ca sa ghicesti unde e inima…
Venele-mi tresalta de dorul
pasilor nerabdatori,
iar tu te miri cum de
intuiesti drumul!
Iubitule…e ca si cum oricine
si-ar cunoaste semnul din nastere:
il purtam inconstient,
mereu acolo!

Nu ma surprinde
ca ai venit la soroc,
sa-mi indulcesti golul dintre brate:
pe noi ne-a predestinat
aritmetica stelelor,
atunci cand ne-am nascut
sub acelasi semn de foc,
doi!

Cristina Maroiu
06.07.2012

Uitarea mamei... de Nicoara Nicolae-Horia

O mamă niciodată nu-i nebună,

Pe sub norii învolburați și grei
”Tatăl nostru” dacă uită să îl spună
Rostiți-l voi cu grijă-n locul ei.

Duminica o mistuie sub pleoape,
Mereu întreabă în ce zi e azi,
Ar vrea acolo liniștea s-o îngroape
Cu toate lacrimile de pe-obraz.

Așa cum pare, deseori ciudată,
Cu veșnicia dorului la sân,
O mamă nu-i nebună niciodată,
Cine crede e un om păgân.
...............................................
Azi-noapte mi-a căzut în cer o stea,
Lumina ei mă doare din cuvânt,
S-aveți răbdare-n tot ce spune ea
Și-n tot ce uită mama pe pământ...

Duminică, 8 Iulie 2012

zilele alături de umbra ta de Maria Belean

nu sunt oarecare

sunt profilate pe un cer străveziu

timidă rup ramuri din mine
în sinele lor sunt petale 
pe care șoaptele s-au așezat pe aripe de fluturi
fiecare răsuflare din vocea-ți suavă
o strecor în ființă
atingând cerurile cu acordul ei

contemplu cu privirea neștiutoare
mișcări
orientări ninse cu praful așteptării
vise umbrite de lăstari sădiți foarte des
reiau drepturile și cresc nestăpânite
peste ape
ceruri
răsărituri

cu mâini prelungite până-n stele
înclin sărutul
în noaptea de diamant a ochilor tăi
copleșiți de albastru
împreună vom saruta iarba
dimineților
prinse-n tâmple

iubite
vocea ta e ca un balsam
pentru clipe când voi aduna frunze
să-mi fie pleoapă.

am pregătit asta pentru tine de Maria Belean

într-una din nopțile acelea tuciurii 

care-și lungeau clipele rele
până-n bocanci
lipește una din fotografiile mele în centrul desenului
cu ramurile desfrunzite în jur
cu amurgul sângeriu tot mai puternic
iar tu 
un oarecare
închide intrarea în tine
să nu dau năvală
ai afla adevărul despre cum dintr-o firavă tulpină
cresc două frunze
atunci
ai respira așa mult încât ai uita să te oprești
timpul ar mări pasul și nu vreau ca tu să mergi mai repede
ai muri
iar bocancii mei s-ar umple de noroi

am rătăcit
sau pierdut
toate duminicile pe care le-am iubit
mi-e teamă că n-o să mai pot ieși
din odaia bocancului împietrit
dar
mai ales mi-e teamă
că n-o să aflăm adevărul nicicând
despre cele două frunze din copacul ars.

Doar adevărul Versuri Irina Nedelciu Muzică şi Voce DLC

EPISTOLĂ de Emil Marian

Iubita mea verde-albastră

Departe eşti acum de mine
Uitată e iubirea noastră
Nu mai am veste de la tine.

Sunt rătăcit acum departe,
Pierdut în mine şi în lume,
Răceala vieţii ne desparte
Uitatu-mi-ai şi al meu nume.

Îmi amintesc de vremuri duse,
Cînd seara îmi dădeai bineţe, 
Dulcile şoapte sunt apuse,
Flămînd îs acum de tandreţe.

Iar între noi e depărtarea
Ce ne-mpresoară peste poate,
Ocean de linişte şi marea,
Ce ne apropie de moarte.

Tînjesc la clipele trecute,
Cînd ne scriam mii de prostii,
La mărunţişurile-avute,
Cînd eram puri ca doi copii.

Vorbele noastre se împleteau
În lumea plină de iubire,
Dor şi saruturi ne scuturau,
Acum totul e amintire.

Aş vrea iubito de mă zăreşti
Cînd ochii ţi-i ridici spre astre
A ta iubire să mi-o şopteşti,
Tu cu priviri verzi şi albastre.

Simplu și pur... de Nicoara Nicolae-Horia

Simplu și pur.

Pur
și
simplu!
Din tinerețele mele am crezut
în simplitate
și în puritatea ei.
Așa m-au născut părinții,
niște oameni simpli,
într-un sat simplu...
Copilăria, toată,
mi-a fost simplă și ea.
Viața, la fel.
Și pe tine te-am iubit 
atât de simplu.
Simplu și pur îți șoptesc
și acum:
te iubesc!
Ce simple cuvinte!
Așa le-a lăsat Dumnezeu pe toate,
necomplicate...
Îmi aduc aminte temerile mamei
de demult,
pe când umblam
copchil desculț la școală:
vreau să fiu un om simplu,
simplu și pur.
Ce minunată meserie!...

Duminică, 8 Iulie 2012

Amurguri de Costel Suditu

Amurguri dulci... ne sărutam

Mergând frumoşi pe sub platani simţind că urci
Acele clipe vălătuci fiori pe ram;
Le ţin, în inimă le am, nu vreau să fugi!

Iar şoaptele înfiorau tăcerea noastră
Atunci, cum florile-ntr-o glastră mângîiam...
Pierdeam, credeam că toată zarea-albastră
Orânduia pe la fereastră ce iubeam;

Pe masă ai lăsat un şerveţel frumos...
Era sub un inel, să nu cadă pe jos;
Scria cu îngrijire că dragostea-i un act
Ce face doar un pact, să n-o iau ca jignire
Uitândă că-s din fire un bou care te plac.