Povaţă de Costel Suditu

Când eram mic

Mama îmi spunea:
-„Să nu minţi băiete,
O să rămâi fără dinţi”!
Ce mă chinuiam 
Să înţeleg!
Ce legătură aveau dinţii
Cu minciuna?!
Aveam încredere în mama,
Aşa că, de fiecare dată când
Eram tentat să verific,
Sfârşeam gândul cu limba
Pipăindu-i;
Apropo!
Acum, aceeaşi dinţi,
Îi periez de câteva ori pe zi;
Ce sfat bun!
Încă îi mai am pe toţi
Aşa cum erau atunci.

în parlamente se adună corbii de Ovidiu Oana-pârâu

în parlamente se adună corbii

şi rostuiesc destine infernale

scuipând sentinţe ce le văd doar orbii

create pe nevoi conjuncturale

extrem de neplăcut e croncănitul

acestei liote de perdanţi în negru

cu ei orice-nceput e chiar sfârşitul

nici dracul n-ar scăpa de ei integru

pulimea vrea şi-acum să îl voteze

politicianul corb e un deştept

da Doamne legea bună să-l vâneze

şi vremi mai bune fă-mă să aştept!

 la 3 iulie 2012

RECOMPUNERE de Patricia Serbanescu

îmi acopăr trupul cu umbrele trecutului,

afundându-mi dorurile în amintiri ce mă recompun...
rămân iubirile înfipte în coroana verii...
izvoarele zdrumicate dantelează inima sfârtecată,
izbind-o de stâncile nemiloase ale timpului implacabil...
privesc spre zenit, căutând hotarul infinitului,
cusut în prelungirea mâinilor mele...
ating cu buzele... rostul vieţii, imaginându-mi 
surâsul tău între palmele ce nu mai au puterea mângâierii...
reuşesc să prind grimasa ce-şi croieşte culcuşul în suflet,
trecând prin iris, perforându-l...
odată stabilit locul adormirii, voi aştepta sfârşitul veacurilor
care ne va apropia pentru totdeauna, amestecând lutul...cu lutul.

 

Resemnare de Vali Zavoianu si Iurie Osoianu

Ce tumult pagan ma-ncearca

Murmurul prin suflet trece
Trupul tremura de parca
Mangaierea ta e rece. (Vali Zavoianu)

Nu e rece mangaierea
Nici privirea nu e rece
E ecoul din tacerea
Murmurului tau ce trece.(Iurie Osoianu)

Tu respiri numai dorinta
Dar straina-i adierea
Si mi-e fara de putinta
Sa-ti simt calda mangaierea.(Vali Zavoianu

Sunt barbat asa mi-e firea
Si instictul ancestral
Iar ca tu nu-mi simti iubirea
E pacatul tau stelar...(Iurie Osoianu)

Visul molcom si cuminte
Il destrami in crud suspin
Si un haos am in minte
Mi-e cand ploaie, cand senin.(Zavoianu Vali)

Da desigur sunt de vina
Ca nu pot a intelege
Visul tau ce tot suspina
Prins in a iubirii mreje.(Iurie Osoianu)

E o lupta cu dorinta
Eu credeam ca-i Paradisul
Imi semnezi acum sentinta
Si... s-a terminat cu visul.(Zavoianu Vali)

Trimite-mi un inger de Vali Zavoianu

Trimite-mi un inger sa-mi spuna povesti

Din cerul senin ce ma-nvaluie bland
Sa-mi spuna ca astazi cu drag ma privesti
Si nu ma lasi singura tata nicicand.

Trimite-mi un inger de mult il astept
Sa-mi spuna din nou tot ce m-ai invatat
Sa pierzi un parinte e-atat de nedrept
Ca-n mintea mea tata esti numai plecat.

Trimite-mi un inger sa nu ma mai tem
Ca nu am putere sa trec peste tot
Caci tata adesea mi-e greu si te chem
Doar gandul la tine ma face sa pot.

Trimite-mi un inger sa-mi fie garant
Ca tatii nu-si lasa copiii nicicand
Sa nu ma mai simt un copil ambulant
Si pace sa-mi dea dorul asta flamand.

04.07.2012, Zavoianu Vali

iar și iar de Carmen Zaniciuc

nu știu cum să simt

de compar ce-am fost
cu ce mai sunt
nu pot controla nici un zâmbet
mă descoperă vie
într-o eternă exclamare
ca o clipă îndrăgostită de timp
ce se repetă la nesfârșit
să-l facă nemuritor.

MIRĂ PERECHE VEȘNICIEI MELE de Stefan Oana Valentin

Nu plânge clipa noastră veche

Iubește sfânt doar ce va fi
Eternitatea mea, pereche
Când vom sfârși tu ai să știi.

Ne vom uita la rece timp trecut
Vis negru ne va fi fântâna vie
Prea tristelor silabe-n plânsul mut
De trubaduri uitați închiși în melodie.

Tainic ne vom iubi în astă seară
Pe catafalce grele înspre rut
Iubește-mă nebun de nu sunt iară
Voi plăsmui rapid din moarte început.

Nu-mi lăcrima real să nu te doară
Singurătatea e doar mortuara mască
De așteptări sfârșite într-o seară
Silabisite zaț pierdut în ceașcă.

Nu plânge, râzi de haina veche
Fugi de identitatea ce ai fost
Miră iubită veșnică pereche
Când va fi mare nuntă-n cer

Doar tu să vii!

03 07 2012
ȘTEFAN OANĂ

Gandind... de Lacramioara Lacrima

Nemarginiri albastre

Pe un drum de stele
Intr-un popas de astre
Curg toate gandurile mele.
Si sunt asa de multe
Sa le adun acum
Pe cai cat mai marunte
Le schimb, iaras’ le pun.
E insasi viata mea
Gandind la ea in timp
Ce mi-a adus asa
Alegere...destin?
Ca uite vremea trece,
Se duce ne-ncetat
As vrea sa nu mai plece
Simtind c-am existat...
Intr-una m-am gandit
Sa fac in jur doar bine
Dorindu-mi un iubit
Eu te-am aflat pe tine.
Iar gandurile parca
Sunt tot ce mi-au ramas
Nu vreau sa se intoarca
Durere intr-un pas...

Enorm tu mai insemni
In suflet pentru mine
Mereu parca ma-ndemni
Sa te iubesc pe tine,
Atat cat voi trai
Imi dai curaj in mine,
Sa pot oricum ar fi
Sa am zile senine...
Sa-nfrunt durerea vietii
Ce-i bun sa pretuiesc
In zorii diminetii
Stiind ca ma iubesti.
Gandind ca-i o minune
Ca noi ne-am cunoscut
Ca in aceasta lume
Nimic nu-i de pierdut.
Pastrand iubirea pura
Pe care ne-o nutrim
Nimeni sa nu ne-o fure
Pentru ca ne iubim...
Gandind si realizand
Ca fara de iubire
In inima si gand
Nu ar fi fericire!

Pentru cine, pentru ce? de Boris Ioachim

Pentru cine, pentru ce?
Curg în van lacrimile?
Pentr-un suflet chinuit
Pentr-un păcat neplătit?

Pentru cine, pentru ce
Mă întreb mereu “de ce”?
Pentr-un dor care se stinge
Pentr-o inimă ce plânge?
Pentru cine, pentru ce
Doare-o vorbă: “dragoste”?
Şi nu-i nimeni să o spună
Să nu sune a minciună.

Pentru cine, pentru ce
Nu mai ştiu cine ce e?
Pentru o speranţă goală?
Pentr-un vis născut să moară?

Pentru cine, pentru ce
Se-ntretaie vorbele?
Pentr-o lume ce-a căpiat,
Pentr-un cap ce s-a plecat?

Pentru cine, pentru ce,
Albe-s toate nopţile?
Pentr-un copil nenăscut?
Pentr-o viaţă de-mprumut?

Pentru cine, pentru ce
Pline-s cimitirele
De eroi şi de lichele
Şi de firave lalele?

Pentru cine, pentru ce
Curg în van lacrimile?
…Ca să umple mările...

Pastel de Veronica Simona Mereuta

fiece cuvânt n-ar vieţui singur

aşteptarea le este dată doar brazilor
odată cu ramul veşnic verde
căci frunze n-au mai rămas
la împărţeala norocului de-a fi muritor
în atâta deşertăciune 
de trăit
nu cum se spune ci cum ar fi trebuit
să-ţi stea ,cu adevărat ,condeiul drept

dacă aveam cum mă naşte singură,
poate că nu ştiam curajul să încerc a fi om,
nu doar femeie
la fel de uşor îmi era să fiu salcie,
malul meu să-mi asculte,vrând nevrând, neliniştea,
bocetul de surpare a tot ce trece
dacă plecat prea treci prin veşnicia limitată
ce n-o poţi împărţi

amestecate ropote de ploi,
plecări gonaşe de cai înaripaţi de drumuri,
toate culorile negăsite încă
într-un pastel de clipe dintr-un timp,
prea drag ,să îl înşeli,
tocmai acolo unde povestea s-a îngemănat de bunăvoie
cu ceea ce tu singur ai ştiut că va fi
dincolo de furtuni,arşiţă şi lacrimile ce-ţi adapă
cu bunăştiinţă
visul ce te are încă
în viaţă!


03.07.2012
Vero