Ai milă de-ai mei ochi,iubite,
Ridică-i de prin neguri, iubirea să te-ajute
Să-ţi vadă-nfăţişarea fie chiar un minut,
Să-nceapă deşteptarea strigând că vor mai mult.
Ai milă... altfel ochii mei s-or stinge
Căzând în bezna ireală, în al meu sânge,
De-acolo vor ţipa amarnic, ajutor !
Eu n-am să-i pot salva, ei vor plesni de dor.
Apoi îi vei striga zadarnic să-ţi zâmbească,
Chiar o secundă vei dori să-ţi iasă,
Vei auzi atunci doar o tăcere în umbră,
Iar recele din frig îţi va rânji în fugă.
Priveşte-i, încă-s vii, cu caldă desfătare
Iubeşte-i cu tandreţe, să simtă alinare
Iubeşte-i cu durerea venită din oftat,
Iubeşte-i cu dorinţă şi dor neîmpăcat.
De-i vei iubi aşa, ei vor pluti în vrajă
Şi în credinţa lor te-or ocroti stând streajă,
Cu-a lor iubire pură te vei plimba pe Lună,
Cu inima-ţi de mână cântând în voie bună.
Ai milă deci, iubite, iubeşte-i să-şi revină
Să scalde în lumină prin florile de lună,
Să prindă strălucirea din roua dimineţii,
Să-aprindă cu scânteiea iubirea tinereţii.
31 martie 2012 la 17:36
