duminică, 1 aprilie 2012

Zavoianu Vali - Pasiune

Sa ma inveti sa te iubesc femeie
Obrazu-n palma ta am asezat
Aprinde-ma din focul tau, scanteie
Framanta-ma frumoaso, aluat.

In curbele pacatelor m-aseaza
Sa ma dospesti pe trupul tau incins
Dorinta in toti porii mei vibreaza
Si ma declar de nurii tai invins.

Vreau sa invat faptura ta intreaga
Sa stiu pacatul dulce pe de rost
Si sa cunosc femeia mea cea draga
Cum poti sa fii, cum esti si cum ai fost.

Dezbraca-ma de tot ce-am fost femeie
De tot ce stiu, de tot ce am iubit
Aprinde-ma din focul tau, scanteie
Fa-ma al tau si fa-ma fericit.

31.03.2012, Zavoianu Vali

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu