Irina Nedelciu - Asa

Precum o geană-nchid tristeţea
În golul mare, pustiit
Îmi las în zbor doar frumuseţea
Să-mbrace visul adormit.

Îmi voi lăsa în drum durerea
Înfăşurată într-un ilic,
Să nu mă prindă iar cu vrerea
De a-mi aminti de tine-un pic.

Mă voi deschide către Soare
Precum o floare-n bobocit
Şi voi cânta doar în vioare
Privind la stele-n asfinţit.

Mă voi plimba cu Carul Mare
În Universul nesfârşit,
Iar Luna-mi va sădi în cale
Lumini de stele-n odihnit

Aşa îmi voi străbate viaţa
Căntând în şoapte, dând fiori
Să-aduc mereu doar primăvara
În sufletele triste-n zori.

Iar când voi întâlni eu ceaţa
La finele ce va veni,
Prietenii îmi vor plânge faţa
Şi cântecul pierdut din vii.

7 martie 2012 la 14:58

Zavoianu Vali - Motiv

Iubesc vinul cum iubesc femeia,
Ce de iubire-ţi lasă gust pe buze,
Şi mă îmbăt în câte-o zi, de-aceea,
Ca să mai simt furnicaturi confuze.

Iubesc vinul cum îi iubesc gura,
Dintr-un strop aş bea şi aş mai cere,
Că-i sărutul gurii ei ca mura,
Dulce şi mă-mbată de placere.

Şi când dor mi-e să-mi înec amarul,
Mă ascund departe într-un birt,
Să beau vinul dulce cu paharul,
Şi să uit de tot ce am iubit.

Irina Nedelciu - Copila si astrul

Încătuşat în bolta înstelată
Un astru suspina
Privind copila cea din poartă
Iubirea-i fremăta.


Privea la ea înflăcărat
Şi altfel strălucea
Iar fata într-un murmurat
Frumos îi mai zâmbea.

Se aprindea frumosul astru
De zâmbetul ce-i da
Şi ca o stea picta măiestru
O floare-n mică peruzea.

Cu încântare şi iubire
Copila-aplauda
Şi-n sunetele-i cristaline
Suav îi mai cânta.

Vedea cum astrul străluceşte
Şi-n raze o-mbraca
Aşa-i spunea el c-o iubeşte,
Copila tremura.

Iubirea tot se adâncea
În sufletele lor
Iar inima le suspina
Topindu-se de dor.

Durerea astrului creştea
De dorul neîmplinit
Spre Creator el s-a pornit
Să-l roage-n infinit.

În lacrimi strălucind pe boltă
Povestea-i înşira
Suflare-i de prea multă trombă
Încet se liniştea.

Ca un parinte, Creatorul
Pe astru-l asculta
Vedea suspinul , vedea dorul
Şi-ncet el se gandea

Privind cum lacrimile cad
Din ochiul astrului cel drag
Copila-n slavă se rugă
Şi în suspine cuvântă

-Te rog, o, Creator milos
Mi-l lasă frumuşel în jos
Să ne iubim , să proslăvim
Minunea harului divin !

Ai milă de iubirea noastră
De lacrimile ce ne cad în plasă
De inimile mult prea triste
Şi sufletele în restrişte.

Noi ne iubim şi-avem credinţă
Şi te slăvim în pocăinţă
Ne-ajută, Creator milos
Iubirea s-o simţim fructuos.

I-ascultă ruga Creatorul
Copilei care duce dorul
Acelui astru minunat
Ce o iubeşte ne-ncetat.

Şi-n cuget stă, apoi zâmbeşte
Şi ruga le îndeplineşte
Dar nu aşa cum ea voieşte
Ca muritori , el ,nu doreşte.

Privindu-i sufletul curat
Pe fată o ridică-ndat’
Către înaltul înstelat
Într-un avânt necuvântat.

Şi-n jurul astrului frumos
Ea i se aşeza duios
Înfăşurându-l în inel
Etern să fie doar cu el.

Irina Nedelciu - Ce ma fac ?

Îmi spun mereu, că-i nebunie
Ce mi se-ntâmplă tocmai mie...
Auzi... la vârstă-naintată
Să iubesc iar, precum o fată.


Sunt enervată, supărată,
Mă fâstâcesc, ori sunt şocată
Sunt semne mari de întrebare
Unde să fug, să am scăpare ?

Închid portiţe, telefoane,
Bolborosesc, mă ţin de şale
Dar.. toate, toate sunt fasoane
Ca de femeie , dar... mă doare.


Trântesc, bufnesc, îmi râd, şoptesc
Cu toate astea... Te iubesc !
Ce pot acum eu să mai fac
Să scot acest cuvânt din cap ?

Dar, de gândesc... Că-s gânditoare !
Cuvântul de mi-l scot din cap
Rămâne-n inimă... ce-mi fac ?
Îi dau iubire.. îi fac pe plac...

19 februarie 2012
Irina Nedelciu - Ce ma fac ?

Irina Nedelciu - Ultima noapte

Privirea-ţi îngheţată mă lasă-nfrigurată
În noaptea cea târzie şi Luna e şocată.
Fărâme mititele de gheaţă, mă îmbracă
Când văd că umbra-ţi pleacă şi cad înfricoşată.

Îmi plânge bolta-n stele, cu lacrimi mititele
Un praf firav se lasă plutind în vânt, e ceaţă.
În voalurile ude mă-nfăşură ca-n unde,
Îmi simt durerea-n oase şi-n piep numai anghiose.

În tremurul durerii, prin venele puterii
Pătrunde ca o hoaţă, victorioasa gheaţă.
Îngheaţă roşul sânge şi râde, ei nu-i pasă
Că viaţa-mi cea frumoasă s-a stins, cazând în transă.

Întunecimea nopţii, m-apasă, mă doboară
Şi-ntr-o mirare surdă încă te strig, să-mi râdă,
Frumosul chip al tău ce stă departe-n hău,
În drumul de răscruce, să-ntoarcă, îi e greu.

Mirea Roxana Mihaela - Ce vrei?

Spune-mi ce vrei acum,
De ce te-ai întors din drum,
Spune-mi ce ai în cap,
În suflet nu-ţi mai încap

Şi m-ai lăsat să plec,
Să simt că sunt un zevzec.
Acum te-ntorci din drum,
Un cuvânt vrei să îţi spun,

Atât ţi-ar fi de-ajuns
Ca să nu mai stai ascuns,
Să fie iar la fel,
Să ieşi din acest duel!

(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 06.03.12)

Corina Nica - Poveste adevarata

O bucată de pâine
Pentru azi, pentru mâine
Atât cere sărmanul.
Are-acasă copii
Care n-au bucurii
Care n-au jucării,
Care nu ştiu ce-i banul.
I-a plecat şi consoarta.
Dărâmată-i e poarta
Şi copiii n-au pâine
La serviciu s-ar duce,
Da-ncotro s-o apuce
De n-ai carte prea multă
Nimeni nu te ascultă
Şi amară ţi-e soarta.
Are lacrimi amare
N-are loc pe sub soare
Neputinţa îl doare
Şi ruşinea de-a fi
Pentru ai săi copii
Un sărac oarecare.

(5 martie 2012)

Zavoianu Vali - Rondelul unei flori

La geam într-un ghiveci de lut
A înflorit timid iubirea
Şi ce emoţii am avut
Că nu-i voi prinde înflorirea.

Eu o veghez de la-nceput
De când am săvârşit sădirea
La geam într-un ghiveci de lut
A înflorit timid iubirea.

Ce floare albă, minunată
Aşa cum nu am mai văzut
Adună-n ea lumina toată
Desăvârşindu-se tăcut
La geam într-un ghiveci de lut.

05.03.2012, Zavoianu Vali

Irina Nedelciu - In marea umbra

În marea umbră a durerii
Iubirea-mi dragă a rămas,
Cu picurii căzuţi isteric
Manta ca giulgiu pe obraz.

În marea umbră a durerii
Speranţele-mi s-au ofilit,
Cu zâmbetul ce după cetini
Ascuns rămâne-n infinit.

În marea umbră a durerii
Firava-mi viaţă s-a pierdut,
Cântând în stins,pictând himeric
Tabloul visului doinit.

În marea umbră a durerii
Captivă stau în murmur stins,
Citind cel rând în faptul serii
Când fără milă m-ai prescris.


În marea umbră a durerii
Pe veci voi naviga uşor,
Cu haină neagră să nu sperii
Curajul vreunui spectator.

Zavoianu Vali - Rondelul unui anotimp

Frumoasă-n paşi de ghiocei
Din ultimul vagon coboară
Zâmbind, cu tot alaiul ei
Grăbită doamna Primăvară.

E verde crud privirea ei
De fluturi, flori e plin în gară
Frumoasă-n paşi de ghiocei
Din ultimul vagon coboară.

Şi-n mersul ei abia zăreşte
Chircită, la peronul trei
Pe iarna care se topeşte
Privind cu-amar venirea ei
Frumoasă-n paşi de ghiocei.

05.03.2012, Zavoianu Vali