Irina Nedelciu - Ultima noapte

Privirea-ţi îngheţată mă lasă-nfrigurată
În noaptea cea târzie şi Luna e şocată.
Fărâme mititele de gheaţă, mă îmbracă
Când văd că umbra-ţi pleacă şi cad înfricoşată.

Îmi plânge bolta-n stele, cu lacrimi mititele
Un praf firav se lasă plutind în vânt, e ceaţă.
În voalurile ude mă-nfăşură ca-n unde,
Îmi simt durerea-n oase şi-n piep numai anghiose.

În tremurul durerii, prin venele puterii
Pătrunde ca o hoaţă, victorioasa gheaţă.
Îngheaţă roşul sânge şi râde, ei nu-i pasă
Că viaţa-mi cea frumoasă s-a stins, cazând în transă.

Întunecimea nopţii, m-apasă, mă doboară
Şi-ntr-o mirare surdă încă te strig, să-mi râdă,
Frumosul chip al tău ce stă departe-n hău,
În drumul de răscruce, să-ntoarcă, îi e greu.