Irina Nedelciu - Copila si astrul

Încătuşat în bolta înstelată
Un astru suspina
Privind copila cea din poartă
Iubirea-i fremăta.


Privea la ea înflăcărat
Şi altfel strălucea
Iar fata într-un murmurat
Frumos îi mai zâmbea.

Se aprindea frumosul astru
De zâmbetul ce-i da
Şi ca o stea picta măiestru
O floare-n mică peruzea.

Cu încântare şi iubire
Copila-aplauda
Şi-n sunetele-i cristaline
Suav îi mai cânta.

Vedea cum astrul străluceşte
Şi-n raze o-mbraca
Aşa-i spunea el c-o iubeşte,
Copila tremura.

Iubirea tot se adâncea
În sufletele lor
Iar inima le suspina
Topindu-se de dor.

Durerea astrului creştea
De dorul neîmplinit
Spre Creator el s-a pornit
Să-l roage-n infinit.

În lacrimi strălucind pe boltă
Povestea-i înşira
Suflare-i de prea multă trombă
Încet se liniştea.

Ca un parinte, Creatorul
Pe astru-l asculta
Vedea suspinul , vedea dorul
Şi-ncet el se gandea

Privind cum lacrimile cad
Din ochiul astrului cel drag
Copila-n slavă se rugă
Şi în suspine cuvântă

-Te rog, o, Creator milos
Mi-l lasă frumuşel în jos
Să ne iubim , să proslăvim
Minunea harului divin !

Ai milă de iubirea noastră
De lacrimile ce ne cad în plasă
De inimile mult prea triste
Şi sufletele în restrişte.

Noi ne iubim şi-avem credinţă
Şi te slăvim în pocăinţă
Ne-ajută, Creator milos
Iubirea s-o simţim fructuos.

I-ascultă ruga Creatorul
Copilei care duce dorul
Acelui astru minunat
Ce o iubeşte ne-ncetat.

Şi-n cuget stă, apoi zâmbeşte
Şi ruga le îndeplineşte
Dar nu aşa cum ea voieşte
Ca muritori , el ,nu doreşte.

Privindu-i sufletul curat
Pe fată o ridică-ndat’
Către înaltul înstelat
Într-un avânt necuvântat.

Şi-n jurul astrului frumos
Ea i se aşeza duios
Înfăşurându-l în inel
Etern să fie doar cu el.