Miroase-a flori de tei de Eminescu... de Nicoara Nicolae-Horia

Ce aer, Doamne, îmi luminã gândul,

Dorul de El e-atâta de fierbinte!
Nu e târziu pânã mai sunt miresme,
De flori, de adevãr şi de cuvinte.

Da, EMINESCU n-a ştiut sã moarã,
El, Cel de Sus şi cel de jos- Mihai!
Se-aude duhul lui cum trece iarã
Pe sub teii cu miros de rai…

Acum e înger şi-i atât de-aproape-
El este viu cu trupul lui de vinã,
Nu-i scrijelaţi lumina de sub pleoape,
Lãsaţi-l, dar, în pacea lui deplinã!

Câte mirese încã mai adunã
Numele-i rãmas de-a pururi- Mire
Şi Oda, cea în metru antic, sunã
Cum clopotul în cer de mãnãstire.

Ce Aer, Doamne, îmi luminã gândul,
În vara din aducerile-aminte,
Nu e târziu pânã mai sunt miresme
De tei, de adevãr şi de cuvinte…

 

Nicoară Nicolae-Horia