NU MI-A LIPSIT NIMIC... de Patricia Serbanescu

nu mi-a lipsit nimic din tot ce îmi doream

şi ce-aş fi vrut mai mult, aceea... nu aveam,
ai fost fără pereche, ascuns în necuprins...
pe steaua cea rotundă... erai rugul aprins... 

sub raza lunii-n noapte îmi aprindeai amorul
te contopeai cu umbrele, să ne mai treacă dorul...
ca un balsam mi te-aşezai pe răni ce sângerau
stingând doruri rebele, ce sufletu-mi ardeau.

pe cerul gri al vieţii, mi-ai dăruit chemare
mult ajutor ai dat… în cazne omeneşti,
ajuta-mă de pe pământ, să fug în mare!...
de nu mai vrei amor… să preţuieşti.

tot ce-a rămas în viaţă mă strânge, răul doare,
iar viitorul e doar... resemnare
nimic nu e necunoscut şi nu-i o întâmplare,
atunci când fac în viaţa mea... schimbare.

voi căuta mereu, răzbind prin clipe grele
să întâlnesc iubirea... eternităţii mele,
în altă viaţă e posibil să pot s-o nimeresc
să-nvăţ doar pe pământ, cu ea, să vieţuiesc.