Tu nu-mi mai eşti nici muz, nici
şoapte.
Am obosit s-aştept în noapte
Un 'te iubesc' băgat în poate.
Acum, că totul s-a sfârşit,
În ochi s-a stins un asfinţit,
Dar... mi-a rămas un răsărit
Şi-o poftă mare de iubit.
Şi pot din nou să cercetez...
Cu-al meu smarald în univers
Fără să plâng sau să oftez,
Cu slova-mi simplă în cel vers.
Iar dorul ce m-a tot lovit
Cu amintiri despre nimic,
S-a dus în drumul rostuit
Bătut în gânduri, pic cu pic.
De azi m-am lecuit de tine,
Am rupt brăţara ce mă ţine.
Acum sunt liberă să zbor
Către iubire... fără nor.
Irina
Nedelciu la 21 iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu